Doi pentru un Cod. Morse și Vail…

Publicat de Nicolae Tomescu, 27 aprilie 2017, 06:30

Samuel Finley Breese Morse (27 aprilie, 1791-2 aprilie, 1872), pictor și inventator american, a conceput, în 1837, un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840). Destui sunt cei care îi atribuie inventarea, în 1838, a alfabetului care îi poartă numele (folosit de atunci până în prezent[1]).

Literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi. S-a pornit de la  identificarea literelor cel mai des folosite și de la asocierea semnalelor scurte (pentru e, un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu q), Morse le-a asociat semnalele cele mai lungi.

Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice. Acestea au fost scrise sub formă de puncte și linii sau semnalizate cu lumini intermitente/cu semnale radio[2].

Apelul internațional de pericol, SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte –, introdus în 1912, la 40 de ani după moartea lui Morse, are ca expresie cea des folosită Save Our Souls (salvați sufletele noastre).

*

Un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că adevăratul inventator al alfabetului Morse, cel puțin în varianta sa de început, a fost Alfred Vail, asistentul lui Morse[3]. Vail, care a avut și contribuții importante la realizarea tehnologică a primului telegraf, a variantelor sale ulterioare, murise sărac, uitat și părăsit de oameni, de conștiința posterității. Nu s-a dat curs marelui aforism al marelui inventator Alexander Graham Bell: „Marile descoperiri şi îmbunătăţiri presupun cooperarea mai multor minţi.”

Începând din 1836, artistul american Samuel FB Morse, fizicianul american Joseph Henry și Alfred Vail au dezvoltat sistemul de telegraf electric; acesta trimitea impulsuri de curent electric de-a lungul unor fire care controlau un electromagnet (care a fost situat la capătul receptor al sistemului de telegraf). În 1837, William Cooke și Charles Wheatstone (Anglia) au început să folosească un telegraf electric care, de asemenea, utiliza electromagneți în capătul de recepție[4]. Pe de altă parte, sistemul american trei pentru telegrafie, folosit pentru întâia prin 1844, a fost proiectat pentru a face crestături pe o bandă de hârtie când curenți electrici erau primiți.

Codul Morse a fost astfel dezvoltat încât operatorii să poată traduce crestăturile marcate pe banda de hârtie în mesaje-text. La început, Morse planificase să transmită doar cifre, folosindu-se un dicționar pentru a căuta fiecare cuvânt în funcție de numărul care a fost trimis. Codul a fost extins de către Alfred Vail, care a inclus litere și caractere speciale, dobândindu-se caracterul de generalitate[5]. Mai târziu, oamenii și-au dat seama că ar putea învăța mai ușor codul Morse precum o limbă auzită decât o limbă scrisă[6]. Ceea ce se numește astăzi codul Morse apare, de fapt, oarecum diferit de ceea ce a fost inițial dezvoltat de Morse și Vail[7]. După unele modificări minore, Codul Morse Internațional a fost standardizat la Congresul Internațional de telegrafie (1865, la Paris); alfabetul Morse Internațional a fost standardizat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT).

Datorită dezvoltării comunicațiilor – care folosesc o gamă largă de unde electromagnetice și metode mai avansate din punct de vedere tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit, într-un fel, desuetă. În unele domenii de utilizare, cum ar fi navigarea maritimă și aeriană[8], radioamatorismul (unde electromagnetice continue), invenția Vail-Morse pare a fi de neînlocuit. Codificarea este singura modalitate digitală de modulare și transmitere a informației, poate fi folosită eficient și citită ușor de către oameni, fără să necesite existența unui computer, fapt care permite transmiterea digitală a informației[9] pe canale de comunicare destinate transmiterii sunetelor și, drept consecință, a vocii umane. Codul Morse este mai longeviv decât oricare alt sistem electric de codificare…

[1] Vezi Soluții practice pentru probleme de zi cu zi, Reader’s Digest, București, 2007.

[2] Alfabetul Morse poate fi transmis în mai multe feluri. Inițial, sub formă de pulsații electrice de-a lungul unei linii telegrafice, dar și ca un ton audio, ca un semnal radio având pulsații ori tonuri lungi și scurte, ca semnale mecanice ori vizuale, utilizându-se o lanternă, un heliograf sau așa-numita lampă Aldis.

[3] Morse și urmașii săi au susținut și continuă să susțină contrariul.

[4] Cu toate acestea, în contrast cu orice sistem care scotea sunete de click-uri, sistemul lor folosea ace care se învârteau asupra literelor ce erau transmise. Cooke și Wheatstone (în 1841) au construit un telegraf care tipărea litere de pe o roată de fonturi lovită cu un ciocan; respectiva mașinărie a fost concepută pe baza telegrafului lor din 1840, a funcționat cu rezultate, dar, cu toate acestea, cei doi nu au reușit să găsească clienți pentru sistemul inventat și, astfel, s-a ajuns la construirea a doar două exemplare.

[5] Veil a determinat frecvența de utilizare a literelor în limba engleză; semnele scurte se numeau puncte, cele lungi linii, literele cele mai folosite au primit secvențe de puncte și linii cât mai scurte. În telegraful original Morse, armătura-receptor făcea un zgomot-clic, deoarece se mișca pentru a marca banda de hârtie. Operatorii-telegraf aflaseră că ar putea traduce clicurile direct în puncte și linii, le-ar putea scrie de mână, nemaifiind necesară utilizarea unei benzi de hârtie.

[6] Pentru a reproduce sunetele scoase de un receptor Morse, operatorii au vocalizat punctul ca dit, iar linia ca dah. Punctele care nu se aflau la finalul unei secvențe au devenit di. Spre exemplu, litera c era vocalizată ca dah-di-dah-dit.

[7] Există un alfabet Morse internațional, compus din șase elemente diferite:

• semn scurt, denumit punctsau dit (•);
• semn lung, denumit linie, dashsau dah (–);
• un spațiu liber între caractere (între puncte și linii), egal, ca lungime, cu cea a unui punct;
• spațiu scurt (între litere), egal, ca lungime, cu cea a unei linii ;
• spațiu mediu (între cuvinte), egal, ca lungime, cu cea a doua linii;
• spațiu lung (între propoziții), egal, ca lungime, cu cea a trei linii, sau mai mare.

Ceea ce este cunoscut ca alfabetul Morse diferă, într-un fel, de ceea ce a fost inițial creat și dezvoltat de către Morse și Vail. O îmbunătățire substanțială a codului, incluzând modificări la 11 litere a fost creată și publicată în Germania (1848), inventatorul acestei versiuni fiind Friedrich Clemens Gerke. Versiunea lui Gerke a fost ulterior adoptată ca standard în întreaga lume, primind numele de alfabet Morse internațional sau, pe scurt, Morse internațional. În forma sa inițială, alfabetul Morse era limitat în special ca utilizare în Statele Unite ale Americii și a devenit ulterior cunoscut ca Railroad Code sau codul Morse american.

[8] În aviație, Codul Morse a început să fie folosit ca bază de comunicare în jurul anilor 1920. Cu toate că emițătoarele erau voluminoase și greu de utilizat, s-a mai încercat utilizarea lor în aviație. În 1910, armata S.U.A. a încercat să transmită prin Cod Morse dint-un avion. În același an, un sistem radio de pe „Airship America” a fost utilizat în transmiterea unui mesaj de ajutor pentru echipajul aparatului. Cu toate acestea, nu a fost utilizat niciun sistem radio aeronautic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1930, civililor și celor din armată li s-a cerut să cunoască codul Morse, atât pentru comunicare cât și pentru recunoașterea balizelor. Telegrafia Radio, bazată pe Codul Morse, a fost vitală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îndeosebi în transmiterea de mesaje între nave de război și bazele navale ale Marinei Regale, Kriegsmarine, marina imperială japoneză, marina imperială canadiană, marina imperială australiană, marina Americană, Paza de Coastă a S.U.A. Comunicarea pe rază lungă de acțiune, tip navă-navă, s-a făcut pe fundamentul telegrafiei radio, prin intermediul unor mesaje criptate, deoarece sistemele de radio de pe acea vreme erau limitate ca rază de acțiune și securitate. Radiotelegrafia a fost, de asemenea, utilizată de către avioane, în special de avioanele care patrulau pe arii extinse. În plus, armatele care se deplasează rapid nu ar fi putut lupta (efectiv) fără telegrafie radio, pentru că se mișcau mai repede decât puteau fi instalate liniile de telegraf și telefon. Codul Morse a fost folosit ca un standard internațional pentru comunicații maritime până în 1999, când a fost înlocuit de către GMDSS. Când Marina franceză a fost nevoită să renunțe la folosirea Codului Morse, în 1997, ultimul mesaj transmis reflecta încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizau starea de spirit: „Către toți. Acesta este ultimul strigăt înainte de tăcerea noastră veșnică…”

[9] Codul Morse poate fi considerat o formă timpurie de transmitere digitală a informației; desigur, este dificil de adaptat la transmiterea automată din cauza lungimii variabile a caracterelor sale; ca atare, a fost înlocuit cu alte coduri de transmitere, incluzând codurile Baudot și ASCII, care au lungimi standard pentru fiecare caracter distinct al mesajului.

Nicolae Tomescu

Redactor Șef