Ascultă Radio România Iași Live

Româncele scriu istorie la UniCredit Iași Open. Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în semifinale la turneul WTA 250 de la Baza Sportivă Ciric

Româncele scriu istorie la UniCredit Iași Open. Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în semifinale la turneul WTA 250 de la Baza Sportivă Ciric

Publicat de Andreea Drilea, 19 iulie 2025, 07:58

Zi istorică pentru România la turneul WTA 250 UniCredit Iași Open. Sorana Cîrstea (locul 166 WTA), Irina Begu (110 WTA) și Jaqueline Cristian (51 WTA) s-au calificat în semifinale la turneul de la Baza Sportivă Ciric dotat cu premii totale de 239.212 de euro, o premieră pentru țara noastră.

Sorana o va întâlni în penultimul act pe elvețianca Jil Teichmann, favorită 6, iar Irina Begu (favorită 7) și Jaqueline Cristian (favorită 2) vor juca în meci direct pentru un loc în marea finală.

Sorana Cîrstea, prima dintre românce ajunsă în careul de ași la UniCredit Iași Open

Sorana Cîrstea, 35 de ani, locul 166 WTA, a învins-o în al doilea sfert de finală de la Baza Sportivă Ciric pe argentinianca de 25 de ani Maria Lourdes Carle, numărul 124 mondial, scor 6-1, 6-4. În optimi, jucătoarea sud-americană reușise marea surpriză, eliminând-o pe principala favorită, Elina Avanesian.

Sorana, care nu a pierdut niciun set în cele trei meciuri disputate până acum la Iași, o va întâlni în penultimul act pe elvețianca Jil Teichmann (28 de ani), locul 102 WTA, cea care a învins-o în primul sfert de finală pe compatrioata sa Simona Waltert (24 de ani), numărul 127 mondial, scor 5-7, 6-1, 7-5.

”A fost o zi complicată pentru toată lumea, o vreme capricioasă. Trebuie să stai foarte mult concentrat, să fii atent la vânt. Mă bucur de victorie, de modul în care am jucat și mă bucur să mai pot să joc în fața dumneavoastră. Sper să stau aici, la Iași, cât mai mult și mulțumesc publicului pentru susținere”, a declarat Sorana Cîrstea după meci.

Irina Begu, calificare dramatică după un meci intens cu Anna Siskova

În a doua semifinală se vor întâlni Irina Begu, favorită 7 și Jaqueline Cristian, a doua pe lista capilor de serie.

Irina Begu, 34 de ani, locul 110 WTA, finalistă la Iași în 2023, a învins-o în al treilea sfert de finală pe jucătoarea cehă Anna Siskova, 24 de ani, numărul 406 mondial, venită din calificări, scor 6-2, 3-6, 7-5, la capătul unui meci întins pe durata a 2 ore și 27 de minute.

A fost cel mai intens meci al turneului și unul dintre cele mai spectaculoase ale ultimelor ediții de la Iași. După un prim set câștigat fără probleme cu 6-2, Irina a cedat în actul secund cu 6-3, iar decisivul a fost de poveste.

Irina a avut un start perfect și a condus cu 3-0, însă Siskova a revenit de nicăieri și a ajuns să conducă cu 4-3. După 3 break-uri consecutive, jucătoarea din Cehia a avut 5-4 și a servit pentru meci, însă Begu a făcut la rândul său break și a prelungit setul. Favorita 7 și-a făcut serviciul, a făcut un nou break și s-a calificat în semifinale după un meci care i-a ținut cu sufletul la gură pe cei 2.000 de spectatori aflați în tribune.

”A fost un meci ca un roller coaster, cu momente foarte bune și momente în care nu mi-a ieșit nimic. Am făcut destul de multe greșeli neforțate în setul al doilea, dar mă bucur că am reușit oarecum să mă adun în setul al treilea și să iau terenul mai mult cu dreapta, să încerc să închid punctele. Mă bucur că am reușit să fac semifinală aici la Iași și mulțumesc publicului pentru susținere”, a spus la final Irina Begu.

Jaqueline Cristian completează trioul românesc din semifinale

În ultimul sfert de finală, prima rachetă a României, Jaqueline Cristian (27 de ani, numărul 52 mondial), favorită 2, s-a calificat în minimum de seturi în semifinale, după 6-3, 6-4 cu jucătoarea maghiară Panna Udvardy (26 de ani, locul 150 WTA). Jaqueline a avut ceva emoții doar în setul secund, când Udvardy a revenit de la 1-4 și a egalat, însă jucătoarea noastră a gestionat bine finalul și s-a impus cu 6-4.

Astfel, după ce în urmă cu doi am avut la Iași o finală românească între Irina Begu și Ana Bogdan, ediția din acest an bifează încă două premiere: o semifinală românească și trei românce în penultimul act.

”Chiar nu a fost un meci ușor, în primul set am fost timpul focusată, chiar dacă eram mereu la conducere, îmi doream foarte mult să joc bine. Pentru mine înseamnă foarte mult să joc în semifinale, mai ales că anul trecut am jucat în sferturi și am fost foarte dezamăgită după ce am pierdut  acel meci. Astăzi mi-am adus aminte de acea partidă și mi-am promis că voi da totul pentru a merge mai departe. Înseamnă enorm de mult pentru turneu să fim trei românce în semifinale, pentru că asta își dorește orice turneu. Și mai ales să fim acasă, e un lucru foarte special. Mă bucur și sunt mândră de noi, pentru că am avut toate meciuri foarte grele”, a declarat Jaqueline Cristian.

Jucătoarele calificate în semifinale și-au asigurat un cec în valoare de 10.410 euro și 98 de puncte WTA, în timp ce sfert-finalistele au rămas cu 5.925 de euro și 54 de puncte WTA.

 

Rezultatele de vineri, 18 iulie:

Simplu – Sferturi de finală
[6] Jil Teichmann (Elveția) – Simona Waltert (Elveția) 5-7, 6-1, 7-5
Sorana Cîrstea (România) – Maria Lourdes Carle (Argentina) 6-1, 6-4
[7] Irina Begu (România) – [Q] Anna Siskova (Cehia) 6-2, 3-6, 7-5
[2] Jaqueline Cristian (România) – Panna Udvardy (Ungaria) 6-3, 6-4

Dublu – Sferturi de finală
[3] Emily Appleton (Marea Britanie) / Isabelle Haverlag (Olanda) – Alicia Barnett (Marea Britanie) / Elixane Lechemia (Franța) 6-4, 3-6, 10-4

Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Alicia Herrero Linana (Spania) – [1] Iryna Shymanovich / Anna Siskova (Cehia) 7-6 (4), 6-4

Programul zilei de sâmbătă, 19 iulie:

Terenul Central / Start ora 15.00
[3] Emily Appleton (Marea Britanie) / Isabelle Haverlag (Olanda) vs Maria Lourdes Carle (Aagentina) / Simona Waltert (Elveția) 
Nu înainte de 17.00

Sorana Cîrstea (România) vs [6] Jil Teichmann (Elveția) 
[7] Irina Begu (România) vs [2] Jaqueline Cristian (România) 

Terenul 5 / Start ora 17.00
Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Alicia Herrero Linana (Spania) vs Veronica Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) 

Alertă de dronă la Botoșani !
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:47

Alertă de dronă la Botoșani !

UPDATE 17:30 Astăzi, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale...

Alertă de dronă la Botoșani !
(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:13

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului

Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, va fi amenajat pe axa dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și Palatul...

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:23

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi

UPDATE ora 9:30 – Alimentarea cu apă în municipiul Bacău ar putea fi reluată spre sfârșitul acestei zile, după trei zile de...

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:52

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, este aşteptat luni, la Iaşi, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an...

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:46

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde

Cu prilejul Zilei Mondiale a Primului Ajutor, Crucea Roșie Română – Filiala Iași organizează sâmbătă, 12 septembrie, între orele 10:30...

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 17:00

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău

UPDATE ora 14 – Reluarea alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru mâine, transmite Compania Regională de Apă....

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:39

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii

Un nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni a fost inaugurat astăzi, la Palatul Culturii din Iași! „Rotonda Artiștilor Ieșeni”...

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:09

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași 

Iașiul găzduiește Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale (ESAO), eveniment aflat la cea de-a 52-a ediție. Congresul...

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași