Ascultă Radio România Iași Live

Ora Pământului 2025

12 martie 2025, 12:03

În fiecare an, la finalul lunii martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Ediţia a 19-a va avea loc sâmbătă, 22 martie 2025, la ora 20:30.

„Ora Pământului” a început în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney, Australia au stins luminile pentru o oră, pentru a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 8.000 de orașe din mai mult de 195 de țări s-au alăturat acestei mișcări de mediu.

În România, evenimentul a fost sărbătorit prima dată în anul 2009, iar din 2013 şi oraşul Bârlad s-a alăturat acestei manifestări, prin iniţiativa echipei de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”. Cu acest prilej, instituţia noastră va organiza observaţii astronomice în stradă. Primăria Municipiului Bârlad ne va susţine în această activitate şi va solicita oprirea iluminatului public în data de 22 martie 2025, intervalul orar 20:30 – 21:30.

În timp ce publicul va privi prin telescop planetele Jupiter și Marte, elevii de la Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu”, împreună cu o parte dintre membrii Astroclubului „Perseus” vor desena constelaţii şi vor marca pe asfalt stelele de pe cer cu candele sau lumânări.

Trebuie să amintim că observaţiile astronomice sunt posibile doar dacă cerul va fi senin!

(Comunicat de presă)

(FOTO) 25 kg de trufe negre, confiscate de polițiști în Neamț
Regional luni, 27 octombrie 2025, 11:42

(FOTO) 25 kg de trufe negre, confiscate de polițiști în Neamț

25 kg de trufe negre confiscate de polițiști. Ieri, ora 12.15, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au oprit pentru...

(FOTO) 25 kg de trufe negre, confiscate de polițiști în Neamț
(AUDIO) Ioana Bâldea Constantinescu, câștigătoarea Premiului liceenilor la FILIT 2025
Regional luni, 27 octombrie 2025, 06:22

(AUDIO) Ioana Bâldea Constantinescu, câștigătoarea Premiului liceenilor la FILIT 2025

Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului i-a revenit scriitoarei Ioana Bâldea Constantinescu, pentru romanul „Castelul din...

(AUDIO) Ioana Bâldea Constantinescu, câștigătoarea Premiului liceenilor la FILIT 2025
Palatul Culturii Iași: MAMUTUL DE LA PALAT – Singurul craniu de Mammuthus trogontherii din România
Regional duminică, 26 octombrie 2025, 11:24

Palatul Culturii Iași: MAMUTUL DE LA PALAT – Singurul craniu de Mammuthus trogontherii din România

Palatul Culturii din Iași expune , începând de astăzi , cel mai vechi craniu de mamut descoperit pe teritoriul țării noastre.  Arheologii au...

Palatul Culturii Iași: MAMUTUL DE LA PALAT – Singurul craniu de Mammuthus trogontherii din România
Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti
Regional duminică, 26 octombrie 2025, 09:56

Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti, au anunţat,...

Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti
Regional duminică, 26 octombrie 2025, 08:15

(UPDATE) Galaţi: Dosar penal după accidentul naval pe Dunăre

Organele judiciare au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului naval care a avut loc pe Dunăre, în zona...

(UPDATE) Galaţi: Dosar penal după accidentul naval pe Dunăre
Regional duminică, 26 octombrie 2025, 07:55

Nicuşor Dan: Armata este cea mai apreciată instituție din România

Președintele Nicuşor Dan a fost prezent la evenimentul organizat, de Ziua Armatei, la Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt din Iași. Ziua Armatei a...

Nicuşor Dan: Armata este cea mai apreciată instituție din România
Regional sâmbătă, 25 octombrie 2025, 20:01

(VIDEO) Retragerea cu torțe a încheiat sărbătorirea Zilei Armatei la Iași

Sărbătorirea Zilei Armatei la Iași s-a încheiat în această seară, cu tradiționala retragere cu torte, pe traseul Muzeul Unirii –...

(VIDEO) Retragerea cu torțe a încheiat sărbătorirea Zilei Armatei la Iași
Regional sâmbătă, 25 octombrie 2025, 13:20

(FOTO/ VIDEO) Președintele Nicușor Dan a participat, la Iași, la ceremoniile de Ziua Armatei Române

Președintele Nicușor Dan a participat la Iași la evenimentele dedicate Zilei Armatei României. El a subliniat că Armata protejează...

(FOTO/ VIDEO) Președintele Nicușor Dan a participat, la Iași, la ceremoniile de Ziua Armatei Române