Ascultă Radio România Iași Live

Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal

Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal

Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2024, 06:08

Donald Trump a fost găsit vinovat joi de toate capetele de acuzare la procesul său penal la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul preşedinte american care a denunţat o ‘ruşine’ în plină cursă pentru Casa Albă, comentează AFP.

Acest verdict, fără precedent şi cu consecinţe politice imprevizibile, nu îl va împiedica pe omul de afaceri republican să fie candidat la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, împotriva democratului Joe Biden, chiar şi în cazul unei condamnări la închisoare.

Sentinţa judecătorului de la tribunalul din Manhattan, Juan Merchan, va fi anunţată pe 11 iulie, cu patru zile înainte de convenţia Partidului Republican care urmează să-l nominalizeze pe Donald Trump, 77 de ani, drept candidat al dreptei americane la prezidenţiale.

Între timp, el rămâne liber.

Fostul lider de la Casa Albă (2017-2021), care într-un deceniu a bulversat democraţia americană, a rămas stoic, cu umerii căzuţi, în sala de judecată după citirea verdictului, potrivit unui jurnalist al AFP.

La ieşirea din sala de judecată unde a venit în fiecare zi de la jumătatea lui aprilie, el a denunţat un proces ‘trucat’, o ‘ruşine’, şi a dat asigurări că ‘verdictul adevărat’ va veni pe 5 noiembrie.

În parcul din faţa tribunalului, manifestanţi anti-Trump s-au felicitat reciproc când au aflat verdictul.

După două zile de deliberări, cei 12 juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de toate cele 34 de infracţiuni de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actriţa de filme porno Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual la sfârşitul campaniei sale prezidenţiale din 2016.

‘Aţi acordat acestui dosar atenţia pe care o merita’, le-a spus juraţilor, cu vocea tremurândă, judecătorului Juan Merchan, pe care, pe tot parcursul procesului, în afara tribunalului, Donald Trump l-a catalogat drept ‘corupt’.

Teoretic, Donald Trump riscă până la patru ani de închisoare, posibil însoţiţi de o amendă. Dar judecătorul poate pronunţa şi o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, sau chiar muncă în folosul comunităţii.

Verdictul a căzut în mijlocul campaniei prezidenţiale, cu prima dezbatere între Donald Trump şi Joe Biden pe 27 iunie şi convenţia republicană la Milwaukee (15-18 iulie), unde omul de afaceri va primi oficial nominalizarea partidului său.

Cu cinci luni înainte de alegeri, consecinţele acestei decizii asupra alegerilor sunt greu de prevăzut, mai ales că magnatul republican ar urma să facă recurs.

‘Probabil că nu va modifica multe intenţii de vot’, a prezis politologul Keith Gaddie de la Texas Christian University.

Din 2023, inculpările sale în patru dosare penale separate şi cele trei condamnări civile ale sale – probleme juridice pe care le descrie drept o ‘vânătoare de vrăjitoare’ orchestrată de tabăra democraţilor – nu l-au împiedicat să câştige fără probleme primarele partidului său.

Însă, potrivit mai multor sondaje, unii dintre alegătorii favorabili lui Donald Trump ar putea acum să renunţe să mai voteze pentru el.

Privat de campania pe teren, Donald Trump s-a folosit însă de proces pentru a capta atenţia presei, vorbind de mai multe ori pe zi în afara sălii de judecată, flancat de copiii săi ori de aleşi republicani veniţi să-l susţină.

Dar el a refuzat să depună mărturie în cursul procesului său.

Timp de şase săptămâni, juraţii au pătruns în culisele campaniei prezidenţiale din 2016, în cele din urmă victorioasă, dar unde teama de un scandal sexual părea omniprezentă în tabăra lui Trump.

Stormy Daniels a primit, cu câteva zile înainte de alegeri, 130.000 de dolari pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale pe care susţine că a avut-o cu Donald Trump în 2006, când acesta era încă magnat imobiliar şi al divertismentului şi era deja căsătorit cu soţia sa Melania.

Mărturia fostei actriţe a fost unul dintre punctele culminante ale audierilor. Ea a povestit în detaliu această relaţie sexuală, potrivit ei, consensuală, dar în care ‘raportul de forţe’ a fost ‘dezechilibrat’. Donald Trump neagă că acest episod a avut loc.

Cei 130.000 de dolari i-au fost plătiţi actriţei de fostul om de încredere al miliardarului, Michael Cohen, care între timp a devenit duşmanul său jurat.

Când acesta din urmă a fost rambursat în 2017, prin mai multe cecuri semnate de Donald Trump, atunci la Casa Albă, cheltuielile au fost deghizate în ‘cheltuieli juridice’ în conturile Trump Organization.

Pentru procurori, în spatele acestor falsificări contabile, ‘centrul afacerii (a fost) o conspiraţie şi o muşamalizare’ pentru a câştiga alegerile împotriva lui Hillary Clinton în 2016.

Apărarea a respins această teorie, dând asigurări că Donald Trump, devenit preşedinte, nu cunoştea detaliile actelor atunci când l-a plătit pe Michael Cohen. AGERPRES

Etichete:
Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
Internaţional luni, 20 aprilie 2026, 07:43

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative de ieri, cu 44% din...

Coaliţia anticorupţie „Bulgaria Progresistă” a fostului preşedinte Rumen Radev a câştigat alegerile legislative cu 44% din voturi
În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Internaţional duminică, 19 aprilie 2026, 08:42

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare

În Bulgaria au loc astăzi alegeri parlamentare după o nouă criză politică şi demisia guvernului lui Rosen Jeliazkov, în decembrie 2025, care...

În Bulgaria au loc alegeri parlamentare
Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 12:01

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a...

Iranul reimpune un ‘control strict’ asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz
Internaţional sâmbătă, 18 aprilie 2026, 10:33

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz

Cotaţia petrolului a scăzut vineri cu 11%, extinzând pierderile anterioare, după ce Iranul a anunţat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne...

Preţul petrolului scade cu 11% după anunţarea deschiderii Strâmtorii Ormuz
Internaţional miercuri, 15 aprilie 2026, 06:24

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania

Greva de la Lufthansa afectează numeroase curse de pe aeroporturile din România către şi dinspre Germania, iar pasagerii care au zboruri...

Greva de la Lufthansa afectează zborurile dintre România şi Germania
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 12:44

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur

Procesul celor trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de aur după ce au dat o spargere, anul...

Ţările de Jos/Începe procesul în cazul furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor de aur
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 12:07

Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite (guvernator)

Cel puţin 16 persoane, între care elevi şi profesori, au fost rănite marţi după ce un adolescent a deschis focul, înainte de a se sinucide, la...

Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite (guvernator)
Internaţional marți, 14 aprilie 2026, 07:23

Ministrul Dragoş Pîslaru anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice şcolare prin PNRR

Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice...

Ministrul Dragoş Pîslaru anunţă că Parchetul European investighează achiziţia microbuzelor electrice şcolare prin PNRR