Ascultă Radio România Iași Live

Iași: Prof. univ. dr. Nadji RAHMANIA a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC

Iași: Prof. univ. dr. Nadji RAHMANIA a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 aprilie 2024, 07:36

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat luni, 15 aprilie 2024, la ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Nadji RAHMANIA, de la Universitatea din Lille, Franța.

În deschiderea ceremoniei, prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a declarat: „Avem astăzi deosebita plăcere de a omagia și, pentru unii dintre noi, de a descoperi un prieten special al universității noastre. Îmi afirm disponibilitatea și angajamentul pentru ca aceste relații de prietenie să continue, iar relațiile de cooperare să se dezvolte în anii care urmează.”
Evenimentul a continuat cu citirea Laudatio de către prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a UAIC, care a evocat principalele contribuții științifice ale prof. univ. dr. Nadji RAHMANIA.

În continuare, Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iași, a acordat domnului prof. dr. Nadji RAHMANIA titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași: „Profesorul RAHMANIA a avut o contribuție substanțială la înfrățirea dintre Iași și Villeneuve d’Ascq, un satelit al orașului Lille, de acum 21 de ani. Relația de cooperare dintre cele două orașe s-a consolidat în fiecare an, prin schimbul de experiență dintre studenții francezi și cei români.”

După acordarea titlului și înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa, festivitatea a continuat cu discursul prof. univ. dr. Nadji RAHMANIA, care a amintit buna colaborare dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din Lille: „Sunt deosebit de onorat și emoționat pentru distincția pe care o primesc astăzi. Acest titlu de Doctor Honoris Causa reprezintă, de asemenea, simbolul relației prospere și durabile dintre cele două universități.”

După strălucite studii universitare în Algeria, țara sa natală, în domeniul matematicii aplicate, profesorul RAHMANIA obține o bursă de merit care îi permite să urmeze studii doctorale la Universitatea din Lille, unde, de altfel, își va desfășura întreaga sa carieră de profesor-cercetător. Aici și-a susținut teza de doctorat și a obținut abilitarea pentru a conduce cercetări. Interesele științifice ale profesorului și cercetătorului Nadji RAHMANIA sunt diverse, dar în același timp formează o structură unitară și coerentă, cu mai multe interacțiuni. Acestea îl fac un specialist remarcabil, recunoscut la nivel internațional în domeniile matematicii aplicate, sociologiei matematice și econometriei. Colaborarea sa cu UAIC datează de mai bine de 30 de ani, aproape imediat după revoluția română din 1989. La acea vreme, sociologia din Iași era la început, avea puțină vizibilitate și ducea o lipsă acută de personal și de resurse. Programele comunitare au venit exact la momentul potrivit. Nadji RAHMANIA a solicitat și a primit o finanțare europeană substanțială pentru două proiecte consecutive pe care le-a coordonat și care acoperă perioada 1991-1998.

Comisia de acordare a titlul de Doctor Honoris Causa a fost formată din prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Președinte), prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU, Președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu ȘOITU, Decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, prof. univ. dr. Petru BEJAN, Directorul Departamentului de Filosofie al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice.

Înregistrarea ceremoniei poate fi vizionată aici: https://www.youtube.com/watch?v=N6mNVO8Nzm0

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava