Ascultă Radio România Iași Live

Mircea Fechet: Ritmul în care exploatăm pădurea trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm

Mircea Fechet: Ritmul în care exploatăm pădurea trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm

Publicat de Gabriela Rotaru, 15 martie 2024, 18:51

Ritmul în care exploatăm fondul forestier trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea, a declarat, vineri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la o acţiune de plantare pe raza Ocolului Silvic Bacău.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, acţiunea a avut loc cu ocazia Lunii Plantării Arborilor.

‘Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaştem beneficiile pădurii pentru noi şi mediul înconjurător, dar şi importanţa acesteia prin prisma produselor pe care le obţinem de pe urma ei. Pădurile sunt reziliente la schimbările climatice, ale căror efecte devastatoare le resimţim cu toţii, fie vara, când am traversat săptămâni întregi de Cod roşu de caniculă, apoi inundaţii, furtuni sau alte fenomene meteo extreme. Totodată, ritmul în care exploatăm trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea. Astăzi ne aflăm într-un şantier de împădurire de pe raza Ocolului Silvic Bacău şi vom planta specii adaptate la această zonă, plop alb şi plop negru. Vom planta o pădure de luncă, ce va avea un rol complex, nu doar de mediu, ci şi unul social: o destinaţie accesibilă băcăuanilor, pentru plimbări, relaxare’, a afirmat Fechet, citat în comunicat.

În cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva va planta circa 26 milioane de puieţi forestieri şi va regenera 12.087 de hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului. Dintre acestea, 8.102 hectare vor fi regenerate natural, iar alte 3.985 hectare vor fi regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri. De asemenea, în fondul forestier de stat se vor efectua lucrări de completări curente în plantaţii pe 2.381 de hectare, precum şi lucrări de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe alte 726 de hectare.

‘Mă bucur că, astăzi, aducem un omagiu multor ani în care silvicultorii plantează zi de zi şi cred că e important să spunem că în România se plantează multe milioane de arbori în fiecare an. Nu este o excepţie anul acesta, este doar un moment în care sărbătorim această tradiţie. Îi sărbătorim pe silvici şi le suntem recunoscători pentru munca pe care o fac. (…) Pădurile nu mai sunt doar un furnizor de lemn, ele trebuie să asigure servicii, trebuie să asigure recreere, sunt esenţiale pentru deconectarea oamenilor de la ritmul vieţii mult prea stresant şi mult prea activ’, a subliniat, la rândul său, Ionuţ Sorin Banciu, secretar de stat în MMAP.

Bugetul alocat în acest an pentru efectuarea tuturor lucrărilor de împăduriri, completări în plantaţii, refaceri a plantaţiilor calamitate, de întreţineri ale plantaţiilor şi a suprafeţelor regenerate natural este de circa 296 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte campania de împăduriri de primăvară din acest an, Romsilva a anunţat că va regenera 9.021 de hectare de fond forestier proprietatea publică a statului, din care 6.421 de hectare prin regenerări naturale şi 2.600 de hectare prin lucrări de împăduriri. Totodată, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.964 de hectare şi lucrări de refacere a plantaţiilor pe alte 465 de hectare. Pentru toate aceste lucrări derulate în campania de împăduriri de primăvară vor fi utilizaţi circa 23 de milioane de puieţi forestieri produşi în pepinierele silvice proprii.

MMAP beneficiază de sume consistente din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PRR) pentru componenta Păduri şi Protecţia Biodiversităţii, respectiv peste 430 de milioane de euro pentru împăduriri şi reîmpăduriri, 30 de milioane de euro pentru păduri urbane şi 50 de milioane de euro pentru pepiniere.

De altfel, în această perioadă, sunt deschise mai multe apeluri de proiecte pentru investiţii în împăduriri, reîmpăduriri şi păduri urbane. Astfel, primul apel este dedicat sprijinului pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri, iar prin cel de-al doilea apel, se acordă finanţare pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale.

În acelaşi timp, prin PNRR sunt disponibile fonduri pentru crearea de păduri urbane. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 07:59

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 21-12-2025 ora 8:50 Nr. mesajului : 5 Valabil de la : 21-12-2025...

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:18

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET

Consilierii locali de Iași au votat realizarea unui împrumut de 22 de milioane de euro destinat modernizării CET. Prin intermediul acestui credit...

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:02

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași

Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași, cel mai probabil pe fondul neadaptării...

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași
În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:54

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%, în timp ce în cazul motorinei preţul mediu a scăzut cu...

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:38

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina

O femeie a fost rănită după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, în afara părţii carosabile, informează...

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina
Regional vineri, 19 decembrie 2025, 19:25

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea

Astăzi a avut loc o vizită de lucru pe Autostrada A7, la care au participat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele...

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea
Regional vineri, 19 decembrie 2025, 16:34

Botoşani: Anchetă la Spitalul judeţean după ce au fost cumpărate paturi mai mari decât uşile saloanelor

UPDATE – Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani a dispus efectuarea unei anchete administrative la Spitalul Judeţean de Urgenţă...

Botoşani: Anchetă la Spitalul judeţean după ce au fost cumpărate paturi mai mari decât uşile saloanelor
Regional vineri, 19 decembrie 2025, 13:18

(AUDIO) Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași a reluat, începând de astăzi, internările

Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a reluat, începând de astăzi, internările. Anunțul a fost făcut de managerul interimar al...

(AUDIO) Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași a reluat, începând de astăzi, internările