Ascultă Radio România Iași Live

Parlamentul European dezbate situaţia tezaurului naţional al României sechestrat de Rusia

Parlamentul European dezbate situaţia tezaurului naţional al României sechestrat de Rusia

Publicat de Andreea Drilea, 14 martie 2024, 10:40

Comisia Europeană va susţine joi o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Declaraţia Comisiei va fi urmată de o dezbatere, după care va fi supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

Eurodeputatul Eugen Tomac (PPE) declara săptămâna trecută pentru AGERPRES că iniţiativa se înscrie în contextul în care Uniunea Europeană şi-a adoptat anul trecut strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilicit în Europa.

”Am participat la această dezbatere (privind strategia – n.r.) în calitate de eurodeputat membru al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) şi am constatat cu acel prilej că situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europene’, a spus preşedintele PMP.

‘În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova. În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (…) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european”, a explicat el.

Miercuri, într-o întâlnire cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a spus că discuţia din plenul Parlamentului European despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia e importantă, pentru că oferă vizibilitate unui subiect despre care partenerii europeni nu aveau cunoştinţe.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său în prezentarea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare. AGERPRES

Etichete:
Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 10:44

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse

Ultimatum al lui Donald Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse....

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 07:20

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale

Francezii din Paris şi alte mari oraşe franceze sunt chemaţi astăzi la urne ca să-şi aleagă primarii şi consiliile municipale pentru...

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
Internaţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:15

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia

Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia din Oceanul Indian, a relatat sâmbătă agenţia de...

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 19:27

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa

Misiunea NATO în Irak a fost în întregime transferată în Europa, ultimul contingent părăsind vineri Orientul Mijlociu, unde războiul...

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 17:55

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile

Instanţa din Republica Moldova a prelungit cu încă 30 de zile, la cererea procurorilor, arestul fostului lider al Patridului Democrat, oligarhul...

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz