29 iulie – Ziua Imnului Național

Publicat de Andreea Drilea, 29 iulie 2023, 06:31

Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

„DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!”
     
      Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
      În care te-adânciră barbarii de tirani!
      Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
      La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

      Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
      Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
      Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
      Triumfător în lupte, un nume de Traian! 

      Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
      Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
      Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
      Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

      Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
      Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
      Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
      „Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

      Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
      Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
      Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
      Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

      O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
      Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
      Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
      În astfel de pericul s-ar face vânzători!

      De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
      Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
      Când patria sau mama, cu inima duioasă,
      Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

      N-ajunse iataganul barbarei semilune,
      A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
      Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
      Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

      N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
      Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
      Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
      Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

      Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
      Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
      Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
      Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

      Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
      Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
      Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
      Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!