Ascultă Radio România Iași Live

Grindeanu: Brăila-Galaţi este zona în care se investeşte cel mai mult în infrastructură

Grindeanu: Brăila-Galaţi este zona în care se investeşte cel mai mult în infrastructură

Publicat de Andreea Drilea, 23 iunie 2023, 15:30 / actualizat: 23 iunie 2023, 16:31


Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, cu ocazia unei vizite făcute pe şantierul Podului suspendat peste Dunăre, că zona Brăila-Galaţi este cea în care se investeşte cel mai mult din ţară în infrastructură.

‘Este zona în care se investeşte cel mai mult în infrastructură şi se va investi în anii viitori, în afară de Podul peste Dunăre, avem şi drumurile expres, este normal să se întâmple aşa, Brăila-Galaţi este a doua mare aglomerare urbană a ţării’, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a verificat la faţa locului stadiul lucrărilor la Podul suspendat peste Dunăre şi a anunţat că acest obiectiv, cel mai mare proiect de infrastructură realizat în România în ultimii 30 de ani, va fi dat în circulaţie pe 6 iulie.

El a mai declarat că va merge să vadă şi cum se desfăşoară lucrările la Drumul Expres Galaţi – Brăila, care va face legătura cu Podul suspendat peste Dunăre.

‘Voi merge cu colegii să văd şi Drumul Expres Brăila-Galaţi, să vedem cum lucrează acolo. În momentul acesta, din ce mi-au spus colegii de la CNAIR, lucrările se desfăşoară foarte mult în zona podului de la Siret. Vom merge şi acolo, pentru că toată această dezvoltare nu este finalizată până când nu se va întâmpla şi acest Drum Expres Galaţi-Brăila, care – aşa cum vorbeam cu preşedintele Consiliului Judeţean Brăila – în final ar trebui să ducă şi spre dezvoltările celelalte, adică Drumul Expres Brăila-Focşani şi Drumul Expres Brăila-Buzău. Să nu uităm şi nu o să ratez niciun moment să spun că acea asociere de patru consilii judeţene – Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi, acel ADI s-a mişcat foarte bine şi a făcut foarte repede tot ce ţine de partea birocratică pentru drumul de mare viteză Galaţi-Chiciu. Iată că sunt încă trei dezvoltări de infrastructură în această zonă şi, bineînţeles, pe malul tulcean odată cu Jijila şi cu toate celelalte dezvoltări care duc spre Constanţa’, a evidenţiat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că toate marile lucrări de infrastructură din România se fac cu fonduri europene şi că este pentru prima dată când la Ministerul Transporturilor s-au accesat toţi banii europeni.

‘Am cerut suplimentare de fonduri, am primit încă 10%, adică 450 milioane de euro, o să-i terminăm şi pe aceştia foarte repede, până la jumătatea lunii august. O să mai cerem, pentru că mai bine accesăm aceste sume, decât să le trimitem înapoi la sfârşitul anului’, a precizat ministrul Grindeanu.

Construcţia podului suspendat peste Dunăre a început în anul 2017. Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lungimea drumului principal Brăila – Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin este de 4,328 kilometri.

Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava