Ascultă Radio România Iași Live

Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Viitorul psihiatriei românești se discută în aceste zile la Iași

Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Viitorul psihiatriei românești se discută în aceste zile la Iași

Publicat de Gabriela Rotaru, 28 septembrie 2022, 10:29

La Iași au început „Zilele Institutului de Psihiatrie Socola Iași”, o manifestare cu o bogată tradiție medicală, care și-a propus să vină, și în acest an, cu noi perspective și abordări în psihiatrie, dar și cu propuneri concrete care să schimbe din punct de vedere legislativ și practic viitorul psihiatriei românești.

Timp de o săptămână, până pe 1 octombrie, medici din diferite specialități (psihiatrie, neurologie, medicină de familie), dar și psihologi, fizioterapeuți, asistenți medicali și asistenți sociali vor participa la lucrările ediției din acest an a „Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola Iași”, care vor avea loc la Palas Congress Hall și care vor fi transmise și ONLINE.

Manifestarea va juca un rol esențial în stabilirea viitorului psihiatriei românești, deoarece, la inițiativa managerului Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași și în urma dezbaterilor care vor avea loc vineri, 30 septembrie, cu managerii de spitale de psihiatrie din țară, se vor face propuneri concrete de schimbare a legii sănătății mintale. „Vorbim despre o lege care nu a mai fost modificată din anul 2002, o lege care, din punctul nostru de vedere, trebuie adaptată nevoilor societății contemporane. Modificările pe care le vom propune vor veni în primul rând în sprijinul pacientului psihiatric, dar vor avea în vedere și o serie de schimbări legate de funcționarea spitalelor de psihiatrie”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Tot pe data de 30 septembrie și tot ca elemente de noutate, dar de o importanță majoră în contextul contemporan, în cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași va fi operaționalizat primul HUB de promovare a sănătății mintale și se va lansa proiectul „Accesabilitate și mobilitate în psihiatrie”, cel mai amplu proiect de creștere a accesibilității populației la serviciile medicale psihiatrice Acest proiect presupune formarea unor echipe mobile de specialiști (medic psihiatru, psiholog, asistent medical, asistent social și medic rezident psihiatru), care să se deplaseze, într-o primă fază, în toate comunele județului Iași pentru a urmări evoluția pacienților aflați deja în evidențele Institutului, dar și pentru a oferi sprijin celor care nu au putut beneficia până acum de îndrumare și/sau tratament în specialitatea psihiatrie. „Este un proiect complex, dar care poate aduce beneficii majore pentru sănătatea populației din comunele județului Iași. În același timp, proiectul își propune să ofere o anumită siguranță pentru întreaga comunitate, ajutând la prevenirea unor incidente generate de lipsa tratamentului de specialitate sau de întreruperea acestuia. Ulterior, cu sprijinul ministerului Sănătății, dorim să extindem accesibilitatea la tratamentul psihiatric la nivelul populației din toate localitățile Regiunii de Nord-Est a României”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre.

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași aniversează 117 ani de istorie de educație medicală de calitate prin organizarea a trei manifestări evaluate cu credite EMC (Educație Medicală Continuă) de Colegiul Medicilor din România și Colegiul Psihologilor din România.

Manifestările au debutat așadar cu Școala de Vară – „Repere Interdisciplinare în Psihiatrie”, ediția a-VI-a și vor continua astăzi cu temele Cursului preconferință „Sănătatea mintală și echipa terapeutică”.

Conferința Națională „Tradiția în progresul învățământului și cercetării”, punctul central al manifestărilor prilejuite de „Zilele Institutului de Psihiatrie Socola Iași”, va avea deschiderea oficială joi, 29 septembrie, la Palas Congress Hall, la ora 19:00, iar lucrările sale se vor derula în perioada 29 septembrie – 01 octombrie 2022. Tot în seara de joi va fi lansată cartea „Socola – Destinul șoimului hoinar”, scrisă de prof.dr. Călin Scripcaru, fost manager al Institutului și unul dintre finii cunoscători ai istoriei acestei unități medicale cu o tradiție incontestabilă.

Așadar, de-a lungul unei săptămâni de lucrări științifice, lectori din țară și din străinătate vor dezbate teme novatoare privind abordarea holistică a pacientului, cu efecte benefice asupra stării de sănătate și cu un impact major în ceea ce privește reintegrarea socială. Dintre cei aproximativ 100 de lectori invitați, îi putem aminti pe: prof.dr. Michael Davidson (SUA), prof.dr. Ion Coșciug (R. Moldova), prof.dr. Valentin Oprea (R. Moldova), dr. Claudia Antal-Calciu (Marea Britanie), acad. prof. dr. Vasile Chiriță (Iași), prof.dr. Adela Magdalena Ciobanu (București), prof.dr. Mirela Manea (București), acad. prof. dr. Sorin Riga (București), prof.dr. Ioana Micluția (Cluj), prof.dr. Sebastian Cozma (Iași), prof.dr. Elena Toader (Iași), prof.dr. Cristinel Ștefănescu (Iași), conf.dr. Anton Knieling (Iași), conf.dr. Ionuț Nistor (Iași).

Dintre principalele teme care vor fi prezentate în acest an putem nota „Trecerea de la normalitate, anormalitate, boală psihică”, „Psihogeneza, traumatismul psihic, stresul și viața psihică – profilaxie și combatere”, „Managementul conflictului”, „Aspecte speciale ale igienei mintale”, „Psihoigiena bolilor somatice”, „Profilaxia comportamentului adictiv”, „Particularitățile recuperării psihiatrice” sau „Familia – primul promotor al igienei mintale prin decretarea sa ca primă instituție socială”.

„În 117 ani de istorie, Spitalul Socola s-a identificat nu numai cu destinul pacienților psihiatrici, ci cu însăși istoria Iașului. Iar acest lucru ne obligă, pe noi cei de astăzi, să ducem mai departe efervescența spirituală și științifică născută în dulcele târg al Ieșilor, pe frumoasele coline ale Buciumului”, a mai spus managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Lucrările științifice din cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași sunt organizate, ca în fiecare an, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, alături de Academia Română și Colegiul Medicilor din România, precum și cu susținerea Colegiului Psihologilor din România, a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și a Colegiului Asistenților Sociali din România. Materialele prezentate în acest context vor fi integrate într-un volum cu ISBN. (Radio Iași/ Comunicat Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral