Ascultă Radio România Iași Live

Lege privind măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, promulgată

Lege privind măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, promulgată

Publicat de Andreea Drilea, 17 mai 2022, 11:34

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Legea, iniţiată de Guvern, pune în acord dispoziţiile articolului 164 alineatul (1) din Legea nr. 287/2009 cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2020 din 16 iulie 2020.

‘Proiectul urmăreşte realizarea unei intervenţii substanţiale în materia măsurilor de ocrotire de drept civil de care pot beneficia persoanele fizice vulnerabile, fiind astfel continuată, cu privire la statutul juridic al persoanei fizice, ampla reformă legislativă realizată prin adoptarea noului Cod civil. (…) Configurarea mecanismelor de drept civil de ocrotire a persoanei fizice majore vulnerabile aşază această persoană în centrul reglementării şi conciliază nevoia sa (temporară ori permanentă) de a fi protejată cu imperativul respectării exerciţiului drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, marcând desprinderea definitivă de regimul (unic şi inflexibil) actual de ocrotire repudiat de instanţa noastră de contencios constituţional’, se arată în expunerea de motive a actului normativ iniţiat de Guvern.

Actul normativ vizează reconfigurarea actualei instituţii a punerii sub interdicţie judecătorească, precum şi crearea unui nou mecanism de ocrotire – consilierea judiciară, se explică în document.

Legea prevede că regimul de ocrotire este instituit cu scopul protejării, în mod adecvat, a persoanei vulnerabile.

Potrivit actului normativ, măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanţa apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea unei alte măsuri prevăzute de lege, iar regimul de ocrotire este corespunzător gradului de incapacitate şi individualizat în funcţie de nevoile celui pus sub ocrotire şi de circumstanţele în care aceasta se găseşte.

Prin această lege se instituie consilierea judiciară care presupune asistarea majorului care are o incapacitate parţială de a se îngriji de interesele sale, la încheierea actelor patrimoniale.

Totodată, este prevăzut şi un alt regim de ocrotire – tutela specială, care va fi dispus doar în ultimă instanţă, pe o durată determinată şi numai în cazul în care nu poate fi asigurată o protecţie adecvată prin consilierea judiciară.

Legea stipulează şi soluţii noi în materia raporturilor nepatrimoniale, stabilind că o persoană aflată sub consiliere judiciară sau tutelă speciale se va putea căsători, cu instituirea unui control preventiv eventual.

Majorul aflat sub un regim de ocrotire poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă, mai prevede actul normativ. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă