Ascultă Radio România Iași Live

Rusia: Peste 4.500 de manifestanţi împotriva intervenţiei în Ucraina arestaţi (ONG)

Rusia: Peste 4.500 de manifestanţi împotriva intervenţiei în Ucraina arestaţi (ONG)

Publicat de Andreea Drilea, 7 martie 2022, 06:44

Peste 4.600 de persoane care manifestau fără autorizaţie împotriva intervenţiei militare în Ucraina au fost arestate duminică în aproximativ 60 de oraşe din Rusia, a indicat ONG-ul OVD-Info, specializat în supravegherea protestelor, notează AFP.

Cel puţin 4.640 de persoane au fost arestate duminică în 65 de oraşe, ridicând la peste 13.000 numărul protestatarilor reţinuţi de la declanşarea operaţiunii militare ruse la 24 februarie, potrivit OVD-Info.

În pofida intimidărilor din partea autorităţilor şi a ameninţării cu pedepse grele cu închisoarea, acţiuni de protest, deşi limitate, au avut loc zilnic de 11 zile în diferite oraşe ale ţării.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, care este împotriva intervenţiei în Ucraina, i-a îndemnat săptămâna trecută pe ruşi să se întâlnească zilnic în piaţa principală din oraşul lor pentru a cere pacea în Ucraina.

Aproximativ 1.700 de persoane au fost arestate doar la Moscova duminică, a raportat poliţia. Potrivit OVD-Info, printre aceştia se numără unul dintre responsabilii ONG-ului Memorial, Oleg Orlov, şi cunoscuta militantă Svetlana Ganucikina.

Mai mulţi militanţi şi ONG-uri au postat duminică videoclipuri pe reţelele sociale care arată arestări brutale, cu lovituri de bastoane.

Primele arestări au avut loc, decalajul orar obligă, în Orientul Îndepărtat şi în Siberia. Peste 200 de persoane au fost arestate în special în marile oraşe Novosibirsk şi Ekaterinburg, conform OVD-Info.

Pentru a descuraja orice critică, autorităţile ruse au adoptat vineri o nouă lege care reprimă ‘informaţiile mincinoase’ despre activităţile militare ruse în Ucraina. Potrivit acestui text, pedepsele aplicate variază de la amenzi la 15 ani de închisoare.

Media ruse şi străine au anunţat în acest context suspendarea activităţii lor în Rusia.

Cei care protestează faţă de prezenţa militară rusă în Ucraina se expun, de asemenea, la amenzi, în conformitate cu un nou articol din codul administrativ care interzice acţiunile publice ‘discreditând forţele armate’.

Potrivit agenţiei de presă Ria Novosti, un locuitor din Siberia a fost prima victimă a acestei noi legi: a fost amendat cu 60.000 de ruble (450 de euro) pentru că a lansat un apel la o manifestaţie împotriva intervenţiei în Ucraina.

Pe de altă parte, zeci de manifestanţi au fost condamnaţi în ultimii ani la pedepse dure de închisoare pentru ‘violenţă împotriva poliţiei’, un motiv considerat inventat de multe ONG-uri. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 11:00

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO

...

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 06:54

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an

Spania va acorda Ucrainei un ajutor militar de 1 miliard de euro pe parcursul acestui an şi cele două ţări vor semna acorduri de coproducţie de...

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 19:52

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Aliaţii din cadrul NATO discută pentru a găsi cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz, cale strategică blocată de Iran în urma...

Aliaţii NATO discută despre ‘cel mai bun mod’ de a redeschide strâmtoarea Ormuz
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:55

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului şi a promis că va ţinti instalaţiile energetice din regiunea Golfului Persic, după ce aviaţia...

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului
Internaţional miercuri, 18 martie 2026, 18:53

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord de parteneriat în materie de securitate cu Islanda, înainte de un referendum...

Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate