Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Consilierii USR solicită alegeri anticipate, după punerea primarului Mihai Chirica sub control judiciar

Iaşi: Consilierii USR solicită alegeri anticipate, după punerea primarului Mihai Chirica sub control judiciar

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 februarie 2022, 18:49 / actualizat: 5 februarie 2022, 7:33

Consilierii locali USR solicită organizarea de alegeri anticipate, după ce vineri primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei.

Consilierii locali USR Iaşi au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor demara o campanie pentru strângerea de semnături în vederea demiterii primarului Mihai Chirica, întrucât acesta este cercetat penal.

‘Am iniţiat toate demersurile statutare în acest sens, iar subiectul va fi pus în discuţie în şedinţa Biroului Local al Municipiului Iaşi, care se va desfăşura duminică. Avem încredere că această acţiune este susţinută de Biroul Local şi că de luni vom fi în stradă, alături de ieşeni. Cerem alegeri anticipate! Vrem să scăpăm oraşul de această reţea de corupţie care a capturat Primăria! În timp ce Chirica şi clica din jurul lui s-au îmbogăţit, Iaşiul a rămas restanţier la proiectele de care avem atâta nevoie pentru descongestionarea traficului, reducerea poluării, modernizarea şcolilor sau rezolvarea problemei parcărilor’, a declarat Razvan Timofciuc, liderul consilierilor locali USR ai municipiului Iaşi, conform sursei citate.

Vineri, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc.

Conform DNA, Mihai Chirica a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.

În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.

Potrivit DNA, în cauză există date şi probe care conturează starea de fapt potrivit căreia cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii şi extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

Concret, este vorba de un bloc care ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe nivele faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iaşi. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punctul de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.

Conform DNA, emiterea certificatului a creat pentru societatea beneficiară posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

În perioada în care primarul Mihai Chirica se află sub control judiciar, toate atribuţiile sale sunt preluate de viceprimarul Daniel Juravle. (Agerpres/ FOTO USR)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral