Ascultă Radio România Iași Live

Rusia: 52 de morţi după un accident minier în Siberia

Rusia: 52 de morţi după un accident minier în Siberia

Publicat de Andreea Drilea, 26 noiembrie 2021, 04:37 / actualizat: 26 noiembrie 2021, 5:43

UPDATE, 26.11.2021, ora 5:00 – În total, 52 de persoane – 46 de mineri şi şase membri ai echipelor de salvare – şi-au pierdut viaţa joi după un accident într-o mină de cărbune din Siberia, o nouă catastrofă care loveşte un sector frecvent îndoliat în Rusia. notează AFP.

Dacă bilanţul iniţial al acestui accident care a avut loc în cursul dimineţii a fost de 14 morţi, a crescut brusc la căderea nopţii.

‘Potrivit informaţiilor preliminare, nimeni nu a supravieţuit în mină. 52 de persoane au murit’, a informat agenţia oficială TASS, citând o sursă din cadrul serviciilor de salvare.

Accidentul a costat viaţa a 46 de mineri prinşi în subteran şi a şase membri ai echipelor de salvare, potrivit acestei surse, citată şi de agenţiile RIA Novosti şi Interfax.

În plus, 40 de mineri au fost internaţi în spital.

Autorităţile au indicat că au primit o alertă joi în jurul orei locale 08.35 (01.35 GMT) cu privire la prezenţa de fum în mina Listviajnaia, la Gramoteino, în regiunea siberiană Kemerovo, unde se află numeroase mine de cărbune.

Potrivit serviciului de presă al guvernatorului local Serghei Ţivilev, 285 de persoane se găseau în mină în momentul accidentului, ale cărui cauze nu au fost stabilite deocamdată.

Majoritatea au fost salvată de echipele de intervenţie, dar alţi 46 au rămas blocaţi în subteran.

La prânz, contactul a fost pierdut şi cu una din echipele de salvare formată din şase persoane. Operaţiunile de căutare au fost în cele din urmă suspendate din cauza riscului de explozie.

Comitetul local de anchetă a deschis o investigaţie pentru ‘încălcarea normelor de securitate’ şi a anunţat seara arestarea directorului minei, adjunctul acestuia, precum şi a responsabilului zonei în care a avut loc accidentul.

S-a stabilit că aceşti oficiali ‘au permis încălcarea regulilor de securitate industrială în locurile periculoase’ ceea ce a provocat ‘un fenomen gazodinamic’ în mină, a explicat comitetul într-un comunicat.

‘Este o mare tragedie’, a declarat la televiziune preşedintele rus, Vladimir Putin.

Familiile şi rudele minerilor, adunaţi în faţa intrării pe teritoriul minei, nu au dorit să facă declaraţii, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului.

Trei zile de doliu au fost declarate în regiune cu începere de vineri.


UPDATE ora 13:00 – Serviciile ruse pentru intervenţii de urgenţă au anunţat joi că au fost nevoite să-şi întrerupă operaţiunile de căutare a celor circa 50 de mineri daţi dispăruţi după un accident într-o mină de cărbune în Siberia, din cauza unui risc de explozie, informează AFP.

‘Având în vedere iminenţa unei explozii, acţiunile de căutare şi de salvare au fost suspendate temporar’, în timp ce 46 de persoane se află încă în subteran, a anunţat un purtător de cuvânt al echipelor de intervenţie, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Această informaţie a fost confirmată de o altă sursă citată de agenţia TASS şi de un reprezentant al administraţiei minei unde a avut loc accidentul, citat de Interfax.

Cel puţin 9 persoane au murit şi alte zeci au fost blocate joi în subteran după izbucnirea unui incendiu într-o mină de cărbune în regiunea Kemerovo din Siberia, indică un nou bilanţ.

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Federaţiei Ruse, 285 de oameni se aflau în mina Listviajnaia. Dintre aceştia, mai mult de 200 au fost scoşi la suprafaţă.

Autorităţile au anunţat că au primit o alertă în jurul orelor locale 08:35 (01:35 GMT) cu privire la prezenţa de fum în această mină, în oraşul Gramoteino, în regiunea Kemerovo, unde se află numeroase mine de cărbune. AGERPRES


Cel puţin şase persoane au murit şi alte zeci au fost blocate joi în subteran după izbucnirea unui incendiu într-o mină de cărbune în regiunea Kemerovo din Siberia, au anunţat serviciile pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale, informează Reuters şi AFP.

Operaţiunea de salvare continuă, mai mult de 200 de muncitori fiind deja scoşi din subteran.

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Federaţiei Ruse, 285 de oameni se aflau în mina Listviajnaia. Dintre aceştia 236 au fost scoşi la suprafaţă, iar 49 sunt blocaţi în continuare în subteran.

Locul unde se află minerii blocaţi ‘nu este cunoscut deocamdată’, a precizat un responsabil local al ministerului, Aleksei Şulghin, citat de TASS.

Autorităţile au anunţat că au primit o alertă în jurul orelor locale 08:35 (01:35 GMT) cu privire la prezenţa de fum în această mină, în oraşul Gramoteino, în regiunea Kemerovo, unde se află numeroase mine de cărbune.

‘Potrivit datelor preliminare, mai mulţi muncitori au fost intoxicaţi cu fum. Numărul de victime urmează să fie precizat’, a declarat secţia regională a Comitetului de Investigaţii din Rusia, într-un comunicat.

Iniţial s-a anunţat că 115 mineri lucrau în mină în momentul izbucnirii incendiului.

Deocamdată, nu sunt cunoscute cauzele exacte ale incidentului. Comitetul de Anchetă local a anunţat că a lansat o investigaţie pentru ‘încălcarea normelor de securitate’.

Un accident la aceeaşi mină de cărbune a mai avut loc în octombrie 2004, când o explozie de metan a ucis 13 persoane. Potrivit mass-media ruse, o altă explozie a ucis în mina Listviajnaia cinci persoane în 1981, în perioada sovietică.

Accidentele în minele din Rusia sunt legate adesea, ca pe vremea Uniunii Sovietice, de o atitudine laxă faţă de aplicarea normelor de securitate, de o proastă gestionare sau de echipamente vetuste ce datează din epoca sovietică.

Cel mai grav accident minier din ultimii ani s-a soldat cu 91 de morţi şi peste o sută de răniţi, în mai 2010, în mina Raspadskaia, tot în regiunea Kemerovo.AGERPRES

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin