Ascultă Radio România Iași Live

Valeriu Gheorghiță: România a intrat, oficial, în valul 4 al pandemiei de COVID-19

Valeriu Gheorghiță: România a intrat, oficial, în valul 4 al pandemiei de COVID-19

Publicat de , 24 august 2021, 19:42

UPDATE – Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că România se află în valul patru al pandemiei, iar varianta Delta a virusului este pe cale să devină dominantă.

‘Este clar că suntem în momentul de faţă pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi şi ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România’, a spus Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe.

El a precizat că un motiv important pentru creşterea numărului de cazuri în această perioadă este mobilitatea crescută, interacţiunea crescută între persoane, coroborat cu nerespectarea măsurilor de prevenţie şi din acest motiv nu se aşteaptă ca în perioada următoare situaţia să se stabilizeze.

‘La nivelul medicilor de familie, în momentul de faţă sunt 2.730 de cabinete care înregistrează activităţi de vaccinare şi au fost vaccinate până pe data de 22 august peste 346.000 de persoane, majoritatea – 55%, fiind în mediul rural. La nivelul unităţilor sanitare sunt 149 de spitale publice care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii cronici, pentru pacienţii internaţi şi au fost vaccinaţi, începând cu a doua jumătate a lunii mai, peste 7.177 de pacienţi cronici. Cred că este o oportunitate când ajungem la spital să solicităm, în cazul în care nu am fost vaccinaţi, să beneficiem de vaccinare’, a afirmat Gheorghiţă.

El a adăugat că sunt 26 de unităţi sanitare private care înregistrează şi care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii internaţi, fiind imunizate 1.521 de persoane până la acest moment. AGERPRES


UPDATE – Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, referitor la vaccinarea în mediul rural, că s-au finalizat acţiunile în 67% dintre comunele din ţară.

‘În momentul de faţă în 97% din comune au loc şi au avut loc activităţi de vaccinare, au fost organizate acţiuni de vaccinare. Cu siguranţă, ele vor fi reluate în perioada următoare. Pot să vă spun că este un efort extraordinar de mare, care a fost susţinut în perioada acestor luni, tocmai pentru a ajunge cu vaccinul cât mai aproape de oameni. În felul acesta s-au finalizat acţiunile de vaccinare în 67% din comune’, a spus Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe.

El a precizat că au fost administrate, în total, în mediul rural, prin toate mijloacele de vaccinare, peste 2,56 milioane de doze şi au fost vaccinate 1,13 milioane de persoane cu schemă completă.

‘În ceea ce priveşte activitatea centrelor de vaccinare, după cum ştim, în momentul de faţă, aproximativ 26% din centrele de vaccinare care au fost active la nivel naţional au activitatea suspendată temporar. Aproximativ 60% din centrele de vaccinare care sunt în momentul de faţă active, şi anume 603 centre, au programul de lucru redus la şase ore şi am transmis, în urma unor evaluări pe care le facem periodic în ceea ce priveşte eficienţa centrelor de vaccinare, ca programul de lucru al tuturor centrelor de vaccinare să fie redus la şase ore în loc de 12 ore în perioada următoarelor două săptămâni, trei săptămâni, în funcţie de adresabilitatea pe care o vom înregistra, sigur că programul poate să revină la forma iniţială sau putem reactiva anumite centre care au fost suspendate temporar’, a afirmat Gheorghiţă.

El a adăugat că se aşteaptă în perioada următoare, din cauza creşterii numărului de cazuri la nivel naţional, să fie o adresabilitate mai mare în privinţa vaccinării.

‘Trebuie să înţelegem că datele actuale, inclusiv din România, datele de eficienţă confirmă beneficiile vaccinării, indiferent de schema de vaccinare de care vorbim, atât pentru reducerea riscului de infecţie, cât şi pentru reducerea riscului de spitalizare, de internare în terapie intensivă şi deces’, a mai spus Gheorghiţă. AGERPRES


UPDATE – Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că sunt semnale că infecţia cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul tinerilor.

‘Din păcate, vedem ce se întâmplă şi în Statele Unite. Un număr din ce în ce mai mare de tineri, de copii, chiar cu vârstă sub 12 ani, sunt diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2, ajung în spital, chiar şi în secţiile de terapie intensivă. Sunt semnale, deşi încă lucrurile nu sunt foarte clare din acest punct de vedere, că infecţia cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul tinerilor, în rândul copiilor, lucru care era atipic până la acest moment’, a spus Gheorghiţă, la o conferinţă de presă.

El a adăugat că, de asemenea, tinerii, adolescenţii şi copiii sunt expuşi unui risc mult mai mare de îmbolnăvire, fiind vorba de o variantă mult mai transmisibilă.

‘Tinerii se adună, interacţionează mai mult, sunt expuşi mai frecvent riscului de infecţie şi, bineînţeles, într-un procent mai mic se respectă măsurile de prevenţie. Deci, cumva se poate explica şi prin aceste motive de ce, în momentul de faţă, se înregistrează un număr mai mare de cazuri în rândul celor tineri şi, bineînţeles, acoperirea vaccinală la tineri este mult mai redusă comparativ cu persoanele cu vârsta de peste 50-55 de ani’, a afirmat Gheorghiţă. AGERPRES


Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că se doreşte ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă pentru vaccinare, pentru a creşte accesul tuturor celor care doresc să se imunizeze.

‘Activitatea de vaccinare în unităţile de învăţământ – preocuparea noastră de bază este aceea de a creşte accesul la vaccinare al tuturor celor care doresc să se vaccineze şi aici mă refer la copiii eligibili, cu vârstă de peste 12 ani, însă, în acelaşi timp, vor avea posibilitatea să se vaccineze şi cadrele didactice, personalul din învăţământ, precum şi aparţinătorii copiilor – părinţi, bunici, cei care locuiesc la aceeaşi adresă’, a spus Gheorghiţă la o conferinţă de presă.

El a menţionat că vor fi cu siguranţă unităţi de învăţământ unde se vor putea organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care să funcţioneze pe perioada în care există persoane care doresc să se imunizeze.

‘Ne dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă şi unitatea de învăţământ, periodic, să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabileşte un interval orar, o zi într-o săptămână, fie spre sfârşitul programului, se identifică spaţiul unde se poate organiza activitatea de vaccinare şi repet, după cum ştim, minorii care au nevoie să fie însoţiţi de unul dintre aparţinători, de reprezentanţi legali, părinţi sau tutore se pot prezenta şi pot să fie vaccinaţi împreună cu cei din familie’, a spus Gheorghiţă.

El a precizat că este foarte important să se promoveze conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, tocmai pentru că există riscul, în cazul în care un copil se infectează, să transmită virusul celor din familie cu care intră în contact şi în cazul în care sunt persoane vulnerabile evoluţia poate să fie nefavorabilă, cu cazuri cu severitate crescută.

‘De altfel, sunt studii publicate care ne arată că, de pildă, familiile care au copiii preşcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăvire prin COVID-19, iar cei care au copii şcolari din clasele primare în sus a un risc de 20%-25% mai mare să înregistreze cazuri în interiorul familiei’, a explicat preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a arătat că se confirmă faptul că transmiterea există atât de la părinţi sau bunici la copii, dar şi invers, aşa încât vaccinarea este principala modalitate prin care se poate limita răspândirea virusului, numărul de cazuri de îmbolnăviri, alături de respectarea celorlalte măsuri de prevenţie, cea mai importantă fiind masca de protecţie şi respectarea măsurilor de igienă individuală.

‘De asemenea, în unităţile din învăţământul universitar, în campusurile studenţeşti avem în vedere organizarea unor cabinete de vaccinare, acolo unde sunt unităţile locative pentru studenţi fiind un număr mare, accesibilitatea va fi mult mai uşoară în felul acesta. Şi nu este nevoie, evident, de prezenţa unui aparţinător, ţinând cont că vorbim de persoane de peste 18 ani. De asemenea, un aspect important este legat de partea de informare în ceea ce priveşte beneficiile şi importanţa vaccinării’, a mai declarat Gheorghiţă.

El a adăugat că, împreună cu Ministerul Educaţiei, vor fi desfăşurate, începând cu luna septembrie, acţiuni de informare online în cadrul şedinţelor cu părinţii, în care reprezentanţi din direcţiile de sănătate publică sau din corpul medical din fiecare judeţ vor fi prezenţi şi vor răspunde întrebărilor pe care părinţii şi cadrele didactice le pot avea în legătură cu vaccinarea.

‘Cred că aceste şedinţe cu scop informativ până la urmă aduc beneficii importante, atât în rândul elevilor, în rândul copiilor eligibili, dar şi în rândul aparţinătorilor, părinţi, bunici, cadre didactice, care pot în felul acesta să afle informaţiile de care au nevoie pentru a fundamenta decizia legată de vaccinare’, a mai spus Gheorghiţă. AGERPRES

Etichete:
Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare
Naţional joi, 12 martie 2026, 12:42

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială

(UPDATE – ora 12:30) Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bucureşti, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al...

(UPDATE) Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în România într-o vizită oficială
Naţional joi, 12 martie 2026, 09:59

În România, preţul combustibililor continuă să crească

Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. În România, preţul motorinei a...

În România, preţul combustibililor continuă să crească
Naţional joi, 12 martie 2026, 07:05

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU

Astăzi va avea loc un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU, dedicat cetăţenilor români din...

Un nou zbor de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu prin mecanismul RescEU
Naţional miercuri, 11 martie 2026, 19:00

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane

UPDATE ORA 18:00/ Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Nicuşor...

(UPDATE) Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente defensive şi forţe militare americane