Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor

Publicat de Andreea Drilea, 19 august 2021, 13:54

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

‘Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…) Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării’, a spus Popescu.

Banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice.

Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM.

‘Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu. Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect. Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit’, a arătat Popescu.

El a sfătuit consumatorii să încheie noi contracte în piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici.

‘Oameni buni, vă repet tuturor, mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă. Primul care este pe listă – şi mai sunt doi-trei la acelaşi nivel de preţ – este compania noastră, Hidroelectrica, faceţi contracte!’, a îndemnat ministrul.

Totodată, surse participante la discuţiile de joi de la Guvern au precizat, pentru AGERPRES, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară a facturilor la energie de care să beneficieze mai mulţi consumatori în această iarnă, pe lângă cei vulnerabili, iar, în prezent, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern. AGERPRES

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă