Ascultă Radio România Iași Live

Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, a murit

Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, a murit

Publicat de , 12 iulie 2021, 14:44

UPDATE – George Ciamba ‘a contribuit substanţial la momentele importante ale parcursului euroatlantic al României’ prin activitatea sa diplomatică devotată de peste trei decenii, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE afirmă că diplomatul, care era ambasador al României în Grecia, ‘va rămâne în istoria şi memoria diplomaţiei române şi a Ministerului Afacerilor Externe’.

George Ciamba a murit duminică.

Membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României din 1990, George Ciamba a deţinut multiple funcţii de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv cea de secretar de stat şi ministru delegat pentru Afaceri Europene, în 2019, când a coordonat prima Preşedinţie a României la Consiliul Uniunii Europene.

În calitate de secretar stat, a gestionat portofolii precum afaceri multilaterale şi globale (2003-2005), afaceri europene (2012-2016), afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic (2017-2018), contribuind atât la promovarea rolului României în organizaţiile internaţionale, cât şi la dezvoltarea relaţiilor bilaterale ale României cu statele europene.

În calitate de ambasador, a reprezentat România în Turcia (1999-2003) şi Grecia (2005-2012 şi, ulterior, din 2019). Totodată, între 2001 – 2003 a fost Reprezentantul Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră.


Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, a murit duminică noaptea.

El a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene în 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

‘S-a stins azi noapte din viaţă, după o lungă suferinţă, prin care a trecut lucrând până în ultima clipă, ambasadorul George Ciamba’, a scris, luni, pe Facebook, diplomatul Mihnea Motoc.

Motoc îl descrie pe Ciamba drept ‘una din cele mai strălucite minţi, politice şi diplomatice, ale generaţiei noastre şi un om de mare fineţe’.

‘George mi-a fost coleg şi prieten apropiat de când am început să lucrăm în Ministerul Afacerilor Externe. În cariera lui exemplară, a avut o contribuţie enormă la amplificarea parteneriatului strategic româno-american, la aderarea noastră la NATO; a fost un desăvârşit ambasador al României în Grecia şi Turcia şi ministrul afacerilor europene în timpul Preşedinţiei române a Consiliului U.E. din 2019. Dispariţia sa este o mare pierdere pentru diplomaţia română, dar şi mai mult pentru cei dragi şi apropiaţi’, îşi aminteşte Motoc.

Fostul premier Victor Ponta l-a descris pe George Ciamba drept ‘un adevărat profesionist, un diplomat desăvârşit, un tată şi soţ minunat, un prieten adevărat, un model pozitiv între atâtea negative’.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a vorbit despre un ‘distins diplomat de carieră, decent, profesionist şi devotat României’.

Şi Natalia Intotero, care a făcut parte din Comisia pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, în legislatura trecută, a scris despre diplomat. ‘Un profesionist, un diplomat de carieră, un om mereu cu zâmbetul pe buze, un om care şi-a iubit ţara şi meseria pe care a ales să o facă. Un coleg bun care a adus plus valoare ţării noastre de-a lungul carierei sale şi cel care a gestionat exemplar prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene, în calitate de ministru al afacerilor europene’, a scris ea, pe Facebook.

George Ciamba a fost numit în funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene la 14 noiembrie 2018.

A fost diplomat de carieră şi a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe al României din decembrie 1990.

Din ianuarie 2017 şi până la 13 noiembrie 2018, a îndeplinit funcţia de Secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale şi Strategice în Spaţiul Euroatlantic.

În 2016, în calitate de reprezentant cu însărcinări speciale pentru diplomaţie economică, a contribuit la promovarea şi derularea proiectelor economice în cadrul cărora România are interese strategice, precum şi la consolidarea relaţiei inter-ministeriale în vederea reprezentării economice externe.

Anterior, din noiembrie 2012 a fost secretar de stat pentru Afaceri Europene, urmărind cu prioritate asigurarea unei participări active a României în toate formatele de lucru ale UE, coordonarea poziţiilor interne susţinute în formaţiunile Consiliului UE şi promovarea contribuţiei naţionale în formularea politicilor europene. Totodată, a asigurat participarea în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

Înainte de preluarea portofoliului de secretar de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Elenă, obiectivul major al misiunii sale fiind promovarea relaţiilor bilaterale româno-elene şi a cooperării dintre cele două ţări la nivelul UE. A urmărit cu atenţie dezvoltările crizei economice din Grecia, ca parte a fenomenului crizei datoriilor suverane din UE, precum şi transformarea acesteia într-o criză politică internă şi implicaţiile asupra ţării noastre.

În perioada iulie 2003 – ianuarie 2005 a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale şi ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferinţa Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU şi alte organizaţii internaţionale.

Principalele linii de acţiune ale mandatului său au vizat promovarea progreselor României în cadrul procesului de aderare la UE, concretizată cu încheierea negocierilor la finele anului 2004; contribuţia activă a României la dezbaterile din cadrul CIG şi cu privire la viitorul Europei; susţinerea extinderii NATO şi a UE către Europa de Sud-Est şi a implicării lor în democratizarea şi securizarea regiunii Mării Negre, o zonă de interes strategic; Parteneriatul Strategic cu SUA; gestionarea dezvoltărilor complexe asociate cu evoluţiile din Irak şi Orientul Mijlociu şi contribuţia la strategia diplomatică a României în relaţiile cu statele din zonă.

Între 1999 şi 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Turcia, precum şi Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001 – 2003. AGERPRES

Etichete:
Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti