Ascultă Radio România Iași Live

INS: Populaţia rezidentă a României a fost de 19,328 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2020

INS: Populaţia rezidentă a României a fost de 19,328 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2020

Publicat de , 9 iulie 2021, 15:28

Populaţia rezidentă a României a fost de 19,328 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2020, iar populaţia feminină a fost majoritară, cuprinzând 9,868 milioane de persoane, respectiv 51,1% din total, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, publicat cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei.

Comparativ cu 1 ianuarie 2019, la 1 ianuarie 2020, INS spune că se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea populaţiei tinere (cu vârsta între 0 şi 14 ani) cu 10.900 de persoane, ponderea acesteia reprezentând (15,7%) în totalul populaţiei rezidente, şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste) de la 18,5% la 18,9% (+65,4 mii persoane).

Populaţia adultă (15-64 ani) reprezintă 65,4% din total, în scădere cu 140.000 persoane faţă de începutul anului 2019. În cadrul populaţiei adulte a crescut ponderea grupelor de vârstă 30-34 ani şi 50-54 ani şi a scăzut cea a grupelor de vârstă 15-19 ani, 20-24 ani, 25-29 ani, 35-39 ani, 40-44 ani, 45-49 ani, 55-59 ani şi 60-64 ani.

În mediul urban locuiesc 10,456 milioane de persoane, reprezentând peste jumătate din populaţia rezidentă a ţării (54,1%).

Potrivit INS, la 1 ianuarie 2020, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) deţinea cel mai mare număr de locuitori, cu o pondere de 16,5% în populaţia rezidentă a ţării. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) cu o pondere de doar 9,2% în populaţia rezidentă a ţării. Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov este cea mai urbanizată zonă, iar populaţia care locuieşte în municipii şi oraşe reprezintă 88,5% din populaţia totală a regiunii.

În anul 2020, speranţa de viaţă la naştere a ajuns la 76,11 ani, în creştere cu 0,14 ani faţă de anul anterior, femeile având o durată medie a vieţii mai mare cu 7,21 ani decât bărbaţii. Datorită nivelului diferenţiat al mortalităţii pe medii de rezidenţă înregistrat şi în anul 2020, durata medie de viaţă a populaţiei din mediul urban a fost superioară celei din mediul rural, cu 3,03 ani. Pentru ambele sexe, durata medie a vieţii în mediul urban a fost mai mare decât cea din rural, diferenţe mai accentuate înregistrându-se pentru populaţia masculină (3,40 ani) faţă de cea feminină (1,94 ani).

În anul 2020, sporul natural al populaţiei rezidente a continuat să fie negativ (de -120.300 persoane), valori negative ale acestuia înregistrându-se şi în profil teritorial, în toate regiunile ţării. Cel mai mare spor negativ s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (-26.600 persoane), iar cel mai mic în regiunea Bucureşti-Ilfov (-6.600 persoane). Valori negative semnificative ale sporului natural s-au înregistrat şi în regiunile Sud-Est (-18.800 persoane), Nord-Est (-17.400 persoane) şi Sud-Vest Oltenia (-15.600 persoane).

Evoluţiile semnificative înregistrate în societate, precum scăderea natalităţii, menţinerea unui spor natural negativ, migraţia internaţională, schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite sunt numai unii dintre factorii consideraţi răspunzători de scăderea fertilităţii şi, implicit, a populaţiei rezidente, precum şi a modificării structurii acesteia pe grupe de vârstă.

Conform INS, o preocupare constantă a statisticii oficiale o reprezintă estimarea populaţiei rezidente a României, precum şi calculul unor indicatori specifici. Astfel, se observă că vârsta medie a continuat sa crească, atingând nivelul de 42,2 ani la 1 ianuarie 2020. Se poate remarca o accelerare a procesului de îmbătrânire demografică de la an la an, fapt reliefat prin menţinerea constantă a ponderii persoanelor din grupa de vârstă 0-14 ani concomitent cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste), fenomen evidenţiat prin indicele de îmbătrânire demografică. Acesta a crescut de la 81,0 (la 1 ianuarie 2005) la 120,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2020).

Se anticipează că numărul populaţiei rezidente tinere, de vârstă preşcolară şi şcolară, va continua să aibă un trend descendent şi ajunge în anul 2030 la 3,12 milioane persoane, iar în anul 2060 la numai 2,15 milioane persoane comparativ cu 3,49 milioane în prezent (în anul şcolar 2020/2021).

Eurostat estimează ca populaţia rezidentă vârstnică (de 65 ani şi peste) a României va ajunge până în anul 2030 la 3,88 milioane de persoane şi în anul 2060 populaţia de 65 ani şi peste va ajunge la 4,68 milioane persoane, comparativ cu 3,66 milioane persoane la 1 ianuarie 2020.

La 1 iulie 2020, populaţia lumii a fost estimată la 7,8 miliarde locuitori; ţările cu cea mai mare populaţie sunt China (1,439 miliarde de locuitori), India (1,380 miliarde de locuitori), Statele Unite ale Americii (331 milioane de locuitori), Indonezia (274 milioane de locuitori) şi Pakistan (221 milioane locuitori).

Se prognozează că populaţia lumii va ajunge la 9,7 miliarde locuitori în anul 2050 şi la 10,9 miliarde locuitori în anul 2100.

Cele mai mari creşteri ale populaţiei între anii 2020 şi 2050 vor avea loc în: India, Nigeria, Pakistan, Congo, Etiopia, Republica Tanzania, Egipt, Indonezia, Statele Unite ale Americii, Angola, Uganda şi Niger. În jurul anului 2027, se estimează că India va depăşi China, devenind cea mai populată ţară din lume.

Ţările cu cele mai mari creşteri ale populaţiei, în cifre absolute, în anul 2020 faţă de anul 2019, au fost India, China, Nigeria, Pakistan şi Indonezia.

România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populaţiei rezidente, la 1 ianuarie 2020. Ţara cu cea mai mare populaţie din UE este Germania (83,166 milioane de locuitori), iar ţara cu cea mai mică populaţie este Malta (514.600 locuitori).  AGERPRES

Etichete:
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 08:26

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, are cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:29

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare

Senatorii dezbat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede că tinerii între 18 şi 35...

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă