Ascultă Radio România Iași Live

Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională

Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 21 iunie 2021, 12:45

Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul Bucureşti, sunt înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în sesiunea care se va desfăşura în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021, informează Ministerul Educaţiei.

Examenul începe marţi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

‘Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora’, precizează Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

‘Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021. Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30’, afirmă aceeaşi sursă.

Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre, iar probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne.

Ministerul Educaţiei precizează că la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2021 candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.

‘Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare’, afirmă sursa citată.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Ministerul Educaţiei afirmă că probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop.

Totodată, candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

‘Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat. În sălile de clasă în care se desfăşoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidaţi o distanţă de 1 metru unul faţă de celălalt, pe rânduri şi între rânduri. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maximă posibilă. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi, dacă solicită, şi la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanţi pentru mâini. În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecţie. Colectarea măştilor purtate se va face în locuri special amenajate şi semnalizate. Este interzis schimbul de obiecte personale. Centrele de examen vor beneficia de asistenţă medicală’, reaminteşte Ministerul Educaţiei care subliniază că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (dezinfectanaţi, măşti etc.).

De asemenea, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8,00 -14,00.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

‘Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial’, afirmă Ministerul Educaţiei.

Etapa specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). AGERPRES

Etichete:
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget