Ascultă Radio România Iași Live

Valeriu Gheorghiţă: Probabil că vorbim de circa şase milioane de persoane care au istoric de trecere prin COVID-19

Valeriu Gheorghiţă: Probabil că vorbim de circa şase milioane de persoane care au istoric de trecere prin COVID-19

Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2021, 16:26

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că, ‘probabil’, circa şase milioane de români au fost infectaţi cu noul coronavirus de începutul pandemiei, iar imunitatea colectivă este de 30 – 35%, putând ajunge chiar până la 50%, ceea ce explică situaţia epidemiologică favorabilă în toate judeţele ţării, însă riscul nu a scăzut din cauza tulpinilor virale mutante.

‘Probabil că vorbim de circa şase milioane de persoane care au istoric de trecere prin boală. (…) Deci, avem la acest moment, ne-am uitat pe date, un procent de circa 30% din cei cunoscuţi cu infecţie SARS-CoV-2 în antecedente care s-au vaccinat. Deci, practic, dacă ne uităm doar la datele pe care le avem în evidenţă la acest moment, avem aproape cinci milioane de persoane care au un anumit grad de imunitate. Dacă ne uităm la estimarea numărului real al persoanelor care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2, probabil că vom ajunge undeva la circa opt – nouă milioane de persoane care în momentul de faţă, în România, au un anumit grad de imunitate’, a explicat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a susţinut că, în prezent, situaţia epidemiologică în România este una bună, ‘favorabilă’, întrucât există ‘o imunitate colectivă’ care este constituită atât din numărul de persoane vaccinate, cât şi din cei care au trecut deja prin infecţia cu SARS-CoV-2.

‘Foarte probabil că avem cel puţin de două până la cinci ori mai multe persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 decât cele care sunt în momentul de faţă diagnosticate şi raportate, aşa încât probabil că, de la un judeţ la altul sau de la o regiune la alta, avem o imunitate colectivă între 30 – 35% şi care poate să ajungă chiar până la 50% şi asta explică evoluţia epidemiologică favorabilă în toate judeţele ţării, indiferent de rata de acoperire vaccinală’, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, riscul de reinfecţie este crescut însă pentru tulpinile virale mutante.

‘Dar asta nu înseamnă că s-a rezolvat problema. De ce? Pentru că riscul de reinfecţie este crescut pentru acele tulpini virale mutante. Şi, din punct de vedere al unei epidemii, în general, circulă şi se vor regăsi în circulaţie acele tulpini virale care sunt cele mai adaptate şi care nu sunt acoperite de vaccinuri sau de răspunsuri imune. Este un proces de adaptare, este un proces natural, pe care din punct de vedere medical îl ştim, îl anticipăm. Tocmai de aceea, vaccinarea va reduce riscul de reinfecţie cu aceste noi tulpini’, a indicat preşedintele CNCAV.

În opinia sa, în perioada sezonului rece, ar putea fi înregistrată o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, iar boala ar putea avea în viitor un ‘caracter sezonier’.

‘Este important să înţelegem că pandemia nu s-a terminat şi avem nevoie de consolidarea acestui tip de răspuns foarte bun din punct de vedere epidemiologic; altfel, în perioada lunilor următoare, este foarte probabil, pentru că şi această boală, COVID-19, va căpăta în viitor un caracter sezonier, ca orice altă viroză respiratorie dată de infecţia cu coronavirusurile comunitare. Deci, se aşteaptă ca în perioada sezonului rece să avem o creştere a numărului de cazuri’, a arătat medicul militar. AGERPRES

Etichete:
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 08:26

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, are cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:29

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare

Senatorii dezbat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede că tinerii între 18 şi 35...

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă