Ascultă Radio România Iași Live

Peste 73.200 de companii din sectorul HoReCa ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat

Peste 73.200 de companii din sectorul HoReCa ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat

Publicat de , 15 aprilie 2021, 06:27

Peste 73.200 de companii din sectorul HoReCa ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat cu un buget de 500 de milioane de euro potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

‘Ministerul a publicat azi Proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19’, a anunţat miercuri instituţia.

Potrivit documentului, bugetul Schemei este estimat la 500 de milioane de euro, echivalent în lei. Sumele aferente Schemei se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe.

Totodată, Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar.

‘Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 73.211 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate’, se precizează în document.

Potrivit sursei citate, obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19.

Potrivit documentului, Schema este implementată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

‘Prin prezenta Schemă sunt acordate granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2) din OUG nr. 224/2020 cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate’, se mai precizează în document.

Totodată, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică (legată). ‘Ajutorul de stat acordat conform prezentei Scheme este cumulat cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe’, se mai spune în document.

Potrivit proiectului, dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate şi a depus mai multe cereri de finanţare, suma maximă pe care o poate primi în cadrul Schemei nu poate depăşi 800.000 euro/întreprindere unică, ‘În cazul în care valoarea însumată a cererilor de finanţare depuse de beneficiari aparţinând aceleiaşi întreprinderi unice depăşeşte 800.000 euro, ajutorul de stat se acordă proporţional, prin raportarea sumei aprobate fiecărui aplicant la suma totală cererilor aprobate la nivelul întreprinderii unice’, se mai precizează în document.

Pe de altă parte, dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

‘MEAT va acorda un ajutor de stat după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum şi faptul că suma totală a ajutoarelor de stat primite pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei Scheme nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 1.800.000 euro, echivalentul în lei’, se mai arată în document.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii MEAT au dreptul să verifice anunţat/inopinat, on-line sau la sediul operatorilor economici veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor, activităţii şi cheltuielilor făcute de beneficiarul ajutorului de stat. Astfel, beneficiarul trebuie să accepte şi să faciliteze controlul reprezentantului MEAT privind ajutorul de stat acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de stat.

Beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate şi ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei Scheme. Totodată, beneficiarul mai poate fi întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere legată.

Prin completarea formularului de înscriere beneficiarii îşi vor lua angajamentul de plată a datoriilor restante către bugetul central, angajamentul privind menţinerea activităţii pentru 12 luni, respectiv 24 luni în cazul în care valoarea grantului este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, îşi vor asuma pe proprie răspundere că întreprinderea nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, că nu este în insolvenţă şi că nu are decizie de recuperare emisă de Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 08:26

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, are cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:29

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare

Senatorii dezbat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede că tinerii între 18 şi 35...

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă