Ascultă Radio România Iași Live

Coronavirus: Ministerul Sănătăţii din Spania a informat că o persoană vaccinată cu AstraZeneca a murit

Coronavirus: Ministerul Sănătăţii din Spania a informat că o persoană vaccinată cu AstraZeneca a murit

Publicat de Andreea Drilea, 17 martie 2021, 14:18

Ministerul Sănătăţii din Spania a informat miercuri despre decesul unei persoane cu ictus ischemic care a fost vaccinată cu AstraZeneca în ultimele 16 zile şi despre un alt caz de tromboză la o persoană care a fost vaccinată în acelaşi interval de timp, relatează EFE, care adaugă că Spania înregistrează deja trei cazuri privind suspiciuni de reacţii adverse la acest vaccin.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii spaniol a explicat că au fost înregistrate două noi notificări privind suspiciuni de reacţii adverse în baza de date FEDRA a Sistemului Spaniol de Supraveghere Farmaceutică, coordonat de Agenţia Spaniolă a Medicamentului şi a Produselor Sanitare (AEMPS): ”O persoană decedată şi o alta cu tromboză venoasă profundă”.

Aceste trei cazuri (primul a fost detectat la 15 martie) s-au înregistrat în contextul în care în Spania au fost vaccinate cu AstraZeneca 975.661 de persoane, aminteşte Ministerul Sănătăţii din această ţară.

”Este vorba despre trei cazuri de episoade de tromboză care în sine, deşi deloc frecvente, se pot produce la nivelul populaţiei generale. Cele trei cazuri au particularitatea că episoadele de tromboză au fost asociate cu o reducere a numărului de plachete sangvine” (trombocite – n.r.), a explicat Ministerul Sănătăţii.

AEMPS, împreună cu restul agenţiilor de reglementare, ”strâng informaţii şi efectuează o investigaţie exhaustivă” pentru a afla dacă există o posibilă relaţie cauzală, dincolo de relaţia temporală cu momentul administrării vaccinului.

Potrivit comunicatului citat, ”evaluarea acestui tip de semnale poate duce la găsirea unei cauze care să nu aibă legătură cu administrarea vaccinului sau, în situaţia în care (reacţia) poate fi pusă pe seama vaccinului, să se încerce reducerea la minimum a riscurilor, cum ar fi, de exemplu, identificarea factorilor care predispun la apariţia acestui tip de tromboză şi limitarea utilizării vaccinului atunci când este identificat acest factor de risc”.

Ministerul Sănătăţii a amintit că vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată în Spania (ca şi în alte ţări europene) pentru cel puţin două săptămâni, în aşteptarea rezultatelor Agenţiei Europene pentru Medicamente şi a altor agenţii de resort.

Potrivit EFE, ministerul spaniol a publicat respectivul comunicat chiar în ziua în care s-a aflat despre moartea unei profesoare de 43 de ani, în Marbella (sud), de o hemoragie cerebrală, după ce a primit vaccinul AstraZeneca la 3 martie.

(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin