Ascultă Radio România Iași Live

Bitdefender a asistat Poliţia Română într-o operaţiune transfrontalieră de destructurare a unei grupări autohtone de criminalitate online

Publicat de , 19 noiembrie 2020, 13:01

Bitdefender a asistat Poliţia Română într-o operaţiune transfrontalieră de destructurare a unei grupări autohtone de criminalitate online care vindea ameninţări informatice avansate, conform unui comunicat al companiei remis, joi, AGERPRES.

‘Bitdefender a anunţat că, în urma colaborării cu Poliţia Română, DIICOT, FBI, cu sprijin din partea Europol şi Eurojust, a fost anihilată o grupare de criminalitate informatică din România, specializată în crearea, dezvoltarea şi comercializarea unor ameninţări informatice capabile să eludeze soluţiile de securitate instalate pe dispozitivele infectate, denumite crypter’, se menţionează în comunicat.

Serviciile furnizate de către infractori ofereau celor interesaţi să orchestreze atacuri mai avansate posibilitatea de a modifica fişiere periculoase astfel încât să nu fie detectate de soluţiile de securitate, inclusiv tutoriale video care să ajute la infectarea ţintei cât mai eficient. În schimbul serviciilor, gruparea cerea clienţilor de pe platforme dedicate criminalităţii informatice între 40 şi 150 de dolari.

‘Migrarea unor atacatori informatici de la scrierea tuturor componentelor necesare unui atac informatic la închirierea de la terţi a unor servicii necesare dezvoltării reprezintă o evoluţie recentă a fenomenului infracţional de pe internet. Astfel, avantajul acestei practici e că furnizorii de ameninţări informatice se pot dedica exclusiv pe acele componente pe care le stăpânesc cel mai bine, fără să mai piardă timp cu dobândirea cunoştinţelor necesare împachetării lor într-o formă finală. Pentru toate părţile implicate, profiturile se generează mai uşor, ameninţările sunt generate mai rapid, ceea ce duce la un model de business extrem de atractiv’, precizează reprezentanţii Bitdefender.

Echipa DRACO din cadrul Bitdefender, specializată în investigaţii şi remediere a atacurilor informatice, a pus la dispoziţia autorităţilor telemetria companiei şi expertiza sa tehnică, analizând ameninţările informatice din acest caz şi identificând familiile de malware ce foloseau aceste servicii pentru a rămâne nedetectate de protecţia instalată pe dispozitiv, cunoscute în mediul online drept CyberSeal şi Data Protector.

‘Arestarea suspecţilor şi destructurarea unor astfel de grupări este o nouă lovitură dură dată criminalităţii informatice şi una dintre multiplele operaţiuni transfrontaliere din ultimii ani în care Bitdefender a lucrat alături de instituţii de aplicare a legii din toată lumea, precum FBI, Europol, Interpol sau DEA. Asemenea reuşite ne apropie cu încă un pas de misiunea noastră de zi cu zi de a face internetul un mediu cât mai sigur’, au declarat reprezentanţii Bitdefender.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări. Încă din anul 2001, Bitdefender a dezvoltat tehnologii recunoscute la nivel internaţional destinate securităţii pentru familii şi corporaţii şi a devenit un furnizor de încredere pentru protecţia terminalelor şi infrastructurilor companiilor. În prezent, tehnologiile Bitdefender sunt prezente în 38% dintre soluţiile de securitate de pe piaţă.

Conform unui comunicat al DIICOT, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice şi procurorii DIICOT efectuează, joi, patru percheziţii domiciliare la hackeri români, acuzaţi că au creat şi vândut servicii informatice de tipul ‘crypter’, care oferă posibilitatea utilizatorilor de a modifica fişiere de tip malware, astfel încât acestea să nu fie detectate de către aplicaţiile de tip antivirus.

În urma colaborării dintre Poliţia Română şi Bitdefender, au fost descoperite 3.000 de fişiere malware modificate, fişiere folosite pentru lansarea unor atacuri informatice în întreaga lume, inclusiv în România.

Percheziţiile au loc în cadrul Operaţiunii ‘Invoke’ – o investigaţie transnaţională, desfăşurată în colaborare cu FBI, cu sprijin din partea Europol şi Eurojust. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă