Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Fetiţă în vârstă de un an şi jumătate, victimă a incendiului, a murit; fratele – în stare gravă în spital

Publicat de , 23 ianuarie 2019, 12:40

Fetiţa în vârstă de un an şi jumătate din Salcea, găsită de pompieri în stop cardio-respirator, după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu, a murit, iar fratele acesteia este în stare în gravă în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a declarat, într-o conferinţă de presă, miercuri, directorul medical al unităţii spitaliceşti, Mircea Alexandru Macovei.

Acesta a precizat că fetiţa în vârstă de un an şi jumătate avea arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi că a fost preluată de o ambulanţă pentru a fi transferată la Iaşi, dar pe drum a intrat din nou în stop cardio-respirator, s-a încercat resuscitarea ei, fără succes, fiind adusă la Suceava pentru necropsie.

În ceea ce priveşte starea băieţelului, în vârstă de doi ani şi jumătate, medicul Macovei a spus că este gravă, fiind intoxicat cu monoxid de carbon, prognosticul de evoluţie a stării acestuia fiind rezervat.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că, în acest caz, s-a deschis un dosar penal de moarte suspectă, în urma necropsiei urmând să fie stabilită cauza morţii.

Doi copii din Salcea au ajuns, marţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Suceava, după ce s-au intoxicat cu fum într-un incendiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD, dar şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că a fost un început de incendiu ce s-a manifestat doar în camera în care se aflau copiii, în vârstă de doi ani şi jumătate şi respectiv un an şi jumătate.

Focul a fost stins de vecini până la venirea pompierilor, iar din interior au fost scoşi cei doi copii.

Copilul mai mare a fost intubat şi stabilizat, iar cel mic era în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat, după care, împreună cu mama lor, au fost transportaţi la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile lângă sistemul de încălzire. (Agerpres/FOTO crtierii.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova