Ascultă Radio România Iași Live

Angela Merkel confirmă că nu mai candidează la conducerea CDU şi că acesta este ultimul ei mandat de cancelar

Angela Merkel confirmă că nu mai candidează la conducerea CDU şi că acesta este ultimul ei mandat de cancelar

Publicat de , 29 octombrie 2018, 16:15

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat luni că în decembrie nu va mai candida la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi că actualul mandat al ei la şefia guvernului de la Berlin este ultimul, transmit agenţiile Reuters şi AFP.

‘Am un ferm sentiment că a sosit momentul să deschidem un nou capitol’, a spus Merkel în faţa presei, pe un ton serios, dar calm.

‘În primul rând, la următorul congres al partidului, în decembrie, la Hamburg, nu voi mai candida pentru conducerea CDU’, a spus Merkel în faţa reporterilor, după rezultatul sub aşteptări al formaţiunii sale la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Hessa, scrutin la care CDU s-a clasat pe primul loc, obţinând conform sondajelor între 27% şi 29% din voturi, dar mai puţin cu peste 10% faţă de scrutinul precedent din 2013.

‘În al doilea rând, acest al patrulea mandat de cancelar este ultimul pentru mine. La alegerile federale din 2021, nu voi mai candida din noul pentru postul de cancelar, nici pentru Budestag şi (…) nici nu voi căuta vreo altă funcţie politică’, a clarificat şefa executivului german.

‘Nu ne putem preface că nimic nu s-a întâmplat’, a admis Angela Merkel, făcând referire la rezultatul scrutinului din landul Hessa, care a fost de asemenea un fel de test electoral la nivel naţional şi succede altor două alegeri regionale la care CDU a fost dezamăgit de rezultate.

Pe de altă parte, ea a promis că nu îşi va alege un succesor, astfel că lasă liberă competiţia pentru conducerea partidului, care se anunţă destul de dură între susţinătorii menţinerii liniei moderate şi cei care doresc o politică având accente conservatoare mai accentuate pentru a se încerca o contrabalansare a avansului extremei drepte anti-imigraţie.

Deocamdată şi-au anunţat candidatura la şefia partidului Annegret Kramp-Karrenbauer, care este o apropiată a Angelei Merkel şi deţine în prezent funcţia de secretar general al partidului, dar şi doi partizani ai aripii ce doresc un viraj mai către dreapta, respectiv ministrul sănătăţii Jens Spahn şi Friderich Merz.

Angela Merkel a jucat un rol esenţial pe scena europeană după anul 2005, ea evidenţiindu-se în special prin gestionarea crizei traversate de zona euro şi prin deschiderea frontierelor Germaniei pentru peste un milion de migranţi.

Slăbirea poziţiei politice a Angelei Merkel pe plan intern riscă să-i limiteze şi leadership-ul european, într-o perioadă în care UE se confruntă cu Brexit-ul, cu criza legată de bugetul Italiei şi cu perspectiva ca partidele populiste şi eurosceptice să câştige teren la scrutinul europarlamentar de anul viitor.

‘Asistăm la o continuare a evoluţiei începute odată cu greşelile făcute de Merkel în timpul crizei migraţiei în 2015: erodarea treptată, dar constantă, a puterii sale politice’, estimează într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters Carsten Nickel, director al companiei de consultanţă Teneo, care crede că deciziile anunţate luni de Angela Merkel reprezintă mai degrabă o ‘continuare a actualei crize de leadership’ decât o ‘situaţie clară de instabilitate în Germania şi Europa’.

(Agerpres/FOTO evz.ro)

Etichete:
Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional miercuri, 16 septembrie 2026, 06:10

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie

Ministerul de Externe informează că începând de mâine până pe 10 octombrie, sunt anunţate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian...

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional marți, 15 septembrie 2026, 06:05

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei. Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă...

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 17:24

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier

UPDATE ora 17:45 – Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de...

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia