Ascultă Radio România Iași Live

Cannes 2018 – Filmele ‘Diamantino’ şi ‘Sauvage’, premiate în secţiunea Semaine de la Critique

Cannes 2018 – Filmele ‘Diamantino’ şi ‘Sauvage’, premiate în secţiunea Semaine de la Critique

Publicat de , 17 mai 2018, 08:46

‘Diamantino’, o comedie despre un imitator al fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, şi interpretarea actorului francez Felix Maritaud din pelicula ‘Sauvage’ au fost premiate miercuri seară de juriul secţiunii Semaine de la Critique în cadrul Festivalului de la Cannes 2018, informează AFP.

Acest juriu, prezidat de regizorul norvegian Joachim Trier, a atribuit marele premiu – Grand Prix Nespresso – al secţiunii Semaine de la Critique filmului ‘Diamantino’, regizat de Gabriel Abrantes şi Daniel Schmidt. Filmul premiat, o coproducţie Franţa-Brazilia-Portugalia, a entuziasmat spectatorii de pe Croazetă.

Incluzând numeroase elemente suprarealiste, precum câini care invadează un teren de fotbal înainte de a marca goluri, pelicula ‘Diamantino’ prezintă portretul unui bărbat care traversează o perioadă de criză în viaţa lui, abordând în acelaşi timp subiecte din actualitate, de la ‘Panama Papers’ la intensificarea extremismului în Europa şi trecând prin criza refugiaţilor.

Pentru prima dată în istorie, juriul secţiunii Semaine de la Critique – dedicată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea film al lor – a atribuit unul dintre trofeele sale principale unui actor care a fost considerat o veritabilă revelaţie în universul cinematografic.

Acest trofeu, Prix Fondation Louis Roederer de la Revelation, a fost acordat tânărului actor Felix Maritaud, care a devenit cunoscut pe plan internaţional tot la Cannes, în 2017, graţie rolului său din pelicula ‘120 battements par minute’.

În ‘Sauvage’, filmul de debut al cineastului Camille Vidal-Naquet, Felix Maritaud interpretează personajul Leo, un tânăr îndrăgostit de libertate, dar aflat în căutarea iubirii.

Premiul Decouverte Leica Cine pentru scurtmetraj a revenit în acest an producţiei ‘Ektoras Malo: I Teleftea Mera Tis Chronias’, de Jacqueline Lentzou.

Premiul Societăţii autorilor şi compozitorilor dramatici (SACD) a fost fost câştigat de Benedikt Erlingsson şi Olafur Egill Egilsson, scenariştii filmului ‘Woman at war’, ce prezintă portretul cinematografic al unei activiste ecologiste.

Premiul Fondation Gan a la Diffusion a fost câştigat de Diaphana Distributions, distribuitorul francez al peliculei ‘Monsieur’ (‘Sir’), de Rohena Gera.

Trofeul Canal+ pentru scurtmetraj a revenit în acest an peliculei ‘Un jour de mariage’, regizată de Elias Belkeddar.

Juriul celei de-a 57-a ediţii a secţiunii Semaine de la Critique, prezidat de Joachim Trier, a fost completat de actriţa americană Chloe Sevigny, actorul franco-argentinian Nahuel Perez Biscayart (devenit cunoscut cu rolul din filmul ‘120 battements par minute’), jurnalistul francez Augustin Trapenard şi directoarea Festivalului Internaţional de Film de la Viena, Eva Sangiorgi.

Semaine de la Crique, secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes, se desfăşoară în 2018 în perioada 9 – 17 mai. Consacrată descoperirii noilor talente din industria cinematografică, această secţiune, înfiinţată în 1962, selectează doar cineaşti aflaţi la primul sau la al doilea lungmetraj din filmografiile lor.

În acest an, competiţia a cuprins şapte lungmetraje şi nouă scurtmetraje. În cadrul Seances Speciales au fost proiectate filmul de deschidere (‘Wildlife’, de Paul Dano), două lungmetraje şi trei scurtmetraje. În închiderea secţiunii, actorul şi umoristul francez Alex Lutz va prezenta joi seară pelicula ‘Guy’, un fals documentar despre un cântăreţ popular, a cărui glorie a apus. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin