Ascultă Radio România Iași Live

Parisul va găzdui sediul Autorităţii Bancare Europene (preşedinţia UE)

Parisul va găzdui sediul Autorităţii Bancare Europene (preşedinţia UE)

Publicat de Andreea Drilea, 21 noiembrie 2017, 06:48

Parisul a fost ales pentru a găzdui Autoritatea Bancară Europeană (EBA), instituţie care va părăsi Londra din cauza Brexitului, la finalul unui vot organizat la Bruxelles, a anunţat luni preşedinţia UE, transmite AFP.

Potrivit unei surse diplomatice, capitala franceză a fost aleasă prin tragere la sorţi în faţa Dublinului, cele două oraşe înregistrând acelaşi număr de voturi în cel de-al treilea tur, la care au participat miniştri din cele 27 de ţări care vor rămâne în Uniune.

Paris, Frankfurt şi Dublin – a fost ordinea după primul tur de scrutin, după care Frankfurt a fost eliminat, în turul doi, cu doar 4 voturi pentru, în timp ce Parisul a obţinut 10 iar Dublin – 13 voturi.

Agenţia bancară, cu cei aproximativ 170 de angajaţi ai săi, a suscitat interesul a opt oraşe care au candidat pentru a o găzdui, printre care Luxemburg, Bruxelles, Varşovia sau Viena.

Anterior, tot luni seară, oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de asemenea de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

(Agerpres/FOTO arhivă dailybusiness.ro)

Etichete:
Festivalul de Film de la Veneţia 2025/Benny Safdie, recompensat cu Leul de Argint pentru cel mai bun regizor
Internaţional duminică, 7 septembrie 2025, 06:58

Festivalul de Film de la Veneţia 2025/Benny Safdie, recompensat cu Leul de Argint pentru cel mai bun regizor

Cineastul american Benny Safdie a câştigat sâmbătă seară Leul de Argint pentru cel mai bun regizor în cadrul celei de-a 82-a ediţii a...

Festivalul de Film de la Veneţia 2025/Benny Safdie, recompensat cu Leul de Argint pentru cel mai bun regizor
Portugalia: 11 străini şi cinci portughezi, decedaţi în accidentul funicularului Gloria
Internaţional vineri, 5 septembrie 2025, 19:22

Portugalia: 11 străini şi cinci portughezi, decedaţi în accidentul funicularului Gloria

11 cetăţeni străini şi 5 portughezi sunt cele 16 persoane decedate din cauza deraierii miercuri seară a funicularului Gloria la Lisabona,...

Portugalia: 11 străini şi cinci portughezi, decedaţi în accidentul funicularului Gloria
Germania: Un profesor a fost rănit într-o şcoală din Essen. Atacatorul a fost arestat
Internaţional vineri, 5 septembrie 2025, 13:10

Germania: Un profesor a fost rănit într-o şcoală din Essen. Atacatorul a fost arestat

Un profesor a fost rănit vineri dimineaţa într-un atac cu cuţitul într-o şcoală de formare profesională din Essen, în vestul Germaniei, iar...

Germania: Un profesor a fost rănit într-o şcoală din Essen. Atacatorul a fost arestat
România nu va trimite trupe în Ucraina
Internaţional vineri, 5 septembrie 2025, 12:47

România nu va trimite trupe în Ucraina

România nu va trimite trupe în Ucraina, dar va sprijini operaţiunile de menţinere a păcii, după un eventual acord final sau o încetare a...

România nu va trimite trupe în Ucraina
Internaţional vineri, 5 septembrie 2025, 06:31

Bilanţul victimelor cutremurului din Afganistan a depăşit 2.200 de morţi

UPDATE 5 sept – Echipele de salvare au scos joi alte cadavre dintre dărâmăturile caselor distruse de cutremurele din Afganistan, numărul...

Bilanţul victimelor cutremurului din Afganistan a depăşit 2.200 de morţi
Internaţional vineri, 5 septembrie 2025, 05:58

#Ucraina: 26 de ţări s-au angajat să fie prezente ‘la sol, pe mare sau în aer’, anunţă Macron

Douăzeci şi şase de ţări s-au ”angajat să participe la o forţă de reasigurare” în cadrul unei viitoare încetări a focului...

#Ucraina: 26 de ţări s-au angajat să fie prezente ‘la sol, pe mare sau în aer’, anunţă Macron
Internaţional joi, 4 septembrie 2025, 18:53

În toată Italia, traficul feroviar va fi întrerupt din cauza unei greve de 24 de ore

În toată Italia, traficul feroviar va fi întrerupt din cauza unei greve de 24 de ore, care va începe în această seară la ora locală 21:00....

În toată Italia, traficul feroviar va fi întrerupt din cauza unei greve de 24 de ore
Internaţional joi, 4 septembrie 2025, 07:50

Portugalia: Doliu naţional după deraierea soldată cu 15 morţi a funicularului Gloria, o atracţie turistică importantă din Lisabona

UPDATE – Portugalia a decretat joi o zi de doliu naţional după deraierea, în ajun, a funicularului Gloria, o atracţie turistică...

Portugalia: Doliu naţional după deraierea soldată cu 15 morţi a funicularului Gloria, o atracţie turistică importantă din Lisabona