Ascultă Radio România Iași Live

Reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al UE, din 23-24 ianuarie 2017

Reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al UE, din 23-24 ianuarie 2017

Publicat de , 23 ianuarie 2017, 07:35

Miniștrii Afacerilor Europene ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE) se întâlnesc, în zilele de 23 și 24 ianuarie 2017, în Malta, în cadrul unei reuniuni informale, pentru a discuta despre prioritățile președinției malteze la UE, scrie site-ul oficial al Președinției europene, www.eu2017.mt. Malta a preluat de la Slovacia președinția semestrială a Uniunii, la 1 ianuarie 2017.

Astfel, scopul reuniunii ministeriale informale din Malta este acela de a se prezenta obiectivele președinției malteze a UE, în prezența țărilor candidate. În prezent, țările care au statutul de candidat la UE sunt Albania, Republica Macedonia, Muntenegru, Serbia, Turcia, potrivit site-ului europa.eu.

Miniștrii de resort din statele membre vor discuta, de asemenea, despre proiectul european în contextul factorilor economici, interni și externi. Concluziile reuniunii vor servi drept contribuții importante în pregătirea Summit-ului informal din Malta, din 3 februarie 2017, și a celui formal de la Roma, din 9-10 martie același an.

Printre obiectivele președinției malteze la UE se numără: migrația (reforma Regulamentelor Dublin; reformarea sistemului european de azil; accelerarea procesului de implementare a redistribuirii celor 160.000 de migranți, potrivit calendarului stabilit în 2016), piața unică (eliminarea barierelor din calea schimburilor și o atenție sporită pe piața capitalurilor), securitatea (crearea unui Sistem european de informații și de autorizare privind călătorii — ETIAS — idee propusă de Comisia Europeană în 2016; crearea unui parchet european; îmbunătățirea guvernanței Eurojust, prin garantarea cooperării judiciare în materie penală); incluziunea socială (îmbunătățirea participării femeilor la piața muncii), politica de vecinătate (pacea în Orientul Mijlociu, tranziția democratică în Tunisia, conflictul din Siria, relațiile Liga Arabă — UE) etc.

***
Anterioara reuniune a CAG a avut loc la 12 decembrie 2016, la Bruxelles, principalul punct de discuție fiind aprobarea priorităților legislative ale UE pentru 2017, axate pe următoarele elemente: locuri de muncă, creștere economică, investiții; Europa socială; securitate; reforma politicii în materie de migrație; piața unică digitală; energie și climă. Următoarea reuniune a Consiliului va avea loc la 7 februarie 2017, potrivit www.consilium.europa.eu.

***
Consiliul Afaceri Generale (CAG) este o formațiune a Consiliului UE, care pregătește reuniunile Consiliului European și urmărește rezultatele acestora, dar, în același timp, este responsabil și de o serie de domenii de politică transsectorială.

Politicile transsectoriale de care se ocupă CAG sunt extinderea UE și negocierile de aderare, adoptarea cadrului financiar multianual (planul bugetar pe 7 ani al UE), politica de coeziune, organizarea instituțională a UE. CAG se ocupă, de asemenea, de orice alt dosar pe care i-l încredințează Consiliul European.

La Consiliul Afaceri Generale participă, în principal, miniștrii Afacerilor Europene ai statelor membre ale UE, reuniunile acestei formațiuni având loc lunar.(Agerpres/FOTO arhiva romaniatv.net)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin