„Trasportați ca prin farmec” în Palatul din Ruginoasa

Publicat de Nicolae Tomescu, 11 octombrie 2016, 16:25

La sfârșitul secolului al XVII-lea, o vestită familie boierească cumpărase, de la Duca Vodă,  moșia de la Ruginoasa. După aproape 200 de ani, la începutul veacului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea 8.000 hectare…

În 1804, logofătul și marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reședință luxoasă pe locul vechii case boierești. Grădinarul german Mehler a amenajat, în jurul palatului, parcul cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeață, un iaz înconjurat de sălcii. Construit de către Freiwald în stil neogotic[1], propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri, Palatul Ruginoasa este o clădire de formă pătrată cu un etaj, având cele patru fațade aproape simetrice, cu peroane largi, drepte, cu balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatră[2].

În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza[3] a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul[4]; neplata împrumutului a determinat banca să-l scoată la licitație.

Alexandru Ioan Cuza a cumpărat palatul, tocmai prin vânzare facută în public, dorind să-l transforme în reședință de vară. Domnitorul a depus, la 13/25 ianuarie 1862, prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze, integral, palatul…

*

Cum au procedat alții, peste timp?

Reconstituit în perioada 1968-1978 (refăcut ca palat propriu-zis, o parte din zidul de incintă și doar un bastion în partea de nord-vest, s-a reușit integrarea în ansamblul muzeistic a doar 13 ha din cele 27 pe care le avea, inițial, domeniul), în 1979 a fost vizată amenajarea unei adevărate instituții care să se ocupe cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare, expunerea obiectelor de mare interes, muzeu memorial inaugurat în 1982.

Au fost reconstituite următoarele încăperi: o bibliotecă (cu cărți aduse de la Paris); cabinetul de lucru al domnitorului (unde se aflau un dulap-arhivă, un dulap de bibliotecă, o măsuță în stil gotic și un dulap pentru pendulă); o sufragerie în stil gotic (31 de obiecte de mobilier din lemn de stejar sculptat, dintre care mai există astăzi două etajere-dulap, prevăzute cu barometru și cu o pendulă, iar pe masa acoperită cu olandină albă sunt expuse tacâmurile din argint sau alpaca, farfurii din porțelan de Sevres, pahare de cristal de Baccarat, toate având stema Principatelor Unite); un salon (cameră de primire a oaspeților), cu 24 de piese stil Ludovic al XV-lea, dintre care puține s-au mai păstrat, o pianină marca Hermann Heiser & Co., două goblenuri olandeze și o statuetă feminină, în fildeș și bronz, operă a sculptorului E. Barras; salonul Elenei Cuza (cu mobilă stil Louis Philippe); camera copiilor; dormitorul Elenei Cuza (cu piese de mobilier stil Renaștere) și dormitorul domnitorului…

Cronologia poate fi folosită ca accepție, conținut, însemnare, înțeles, sens, valoare; iată de ce, prin succesiunea de planuri și semnificații, retrăim măreția, echilibrul, tensiunea, dizarmonia; în final, gestul are o acoperire deplină nu atât în cronologie, cât în actul de credinţă, în emoţiile profunde…

*

Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul sărbătorilor de Paști din aprilie 1864[5]. Plecat în exil în anul 1866 după ce fusese obligat să abdice, domnitorul a continuat să se îngrijească de moșia de la Ruginoasa[6].

Cuza a murit la 3/15 mai 1873 în Heidelberg (Germania), iar rămășițele sale pământești au fost aduse în Ruginoasa, fiind înmormântate, la 17/29 mai 1873, într-un cavou amenajat lângă biserică. Osemintele domnitorului au fost strămutate de mai multe ori: în 1907 au fost puse într-o cutie de argint așezată într-un sicriu de stejar în cripta amenajată în biserică; în primăvara anului 1944 au fost scoase de către un soldat și duse la Mănăstirea Curtea de Argeș; doi ani mai târziu, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iași, acolo unde s-a amenajat o criptă.

Ce trăiești într-un asemenea loc? Asumarea întâmplărilor şi neputinţelor prin gesturi care se vor de blândă şi umilă acceptare, deşi poate să pară o infatuare suverană… Elemente care configurează un fel de completare a muzeografiei, ce poate fi gândită ca un act de recuperare a vieţii (cu tot farmecul şi căldura ei), dar și de reflectare a morții… Ambele sunt părtașe la destin, ambele fac parte din traseul istoriei…

*

După înmormântarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii și cu Baligot de Beyne (fostul secretar al domnitorului), pentru a putea să le ofere copiilor săi o educație aleasă. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de drept și unele cursuri de istorie. Baligot de Beyne a murit în 1882, iar apoi Elena Cuza s-a întors la Ruginoasa. Cei doi fii ai domnitorului (din relația cu principesa Maria Obrenovici) au murit la scurtă vreme unul de celălalt. Dimitrie Cuza (1864-1888), fiul mai mic, s-a sinucis la Paris, în anul 1888, din dragoste pentru o franțuzoaică de moravuri ușoare, corpul său neînsuflețit fiind adus la Ruginoasa de către Elena Cuza și înmormântat la dreapta tatălui. Fiul mai mare, Alexandru Cuza, bolnav de miocardită severă, s-a căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzi și a Adelei Sturdza și a plecat în călătorie de nuntă la Madrid. Acolo s-a îmbolnăvit de ftizie și și-a făcut testamentul în favoarea soției sale, murind apoi la puțin timp în anul 1890. Cei doi soți fuseseră căsătoriți doar șase luni.

Alexandru Ioan Cuza a lăsat Mariei Moruzzi moșia de la Ruginoasa. Strănepoata domnitorului fanariot care l-a ucis pe Ioniță Cuza, un străbun de-al marelui domnitor, a provocat neînțelegeri cu Doamna Elena Cuza; aceasta a părăsit palatul și s-a stabilit în Iași, unde a devenit membru fondator al Spitalului de copii Caritatea, căruia i-a dăruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romană și o cotizație anuală de 25.000 de lei/s-a mutat în anul 1903 în orașul Piatra Neamț, unde a locuit într-o căsuță modestă, dedicându-se operelor de binefacere. Maria Moruzzi a avut o idilă cu Ionel I.C. Brătianu, proaspăt inginer întors de la studiile pariziene și aflat în stagiatură la construcția căii ferate Pașcani-Iași; ea l-a invitat să locuiască în palatul de la Ruginoasa și a rămas însărcinată. Maria Moruzzi s-a căsătorit cu Brătianu în capela castelului, cei doi divorțând în aceeași zi (căsătoria-divorț de la Ruginoasa). Din această legătură s-a născut, la 3 februarie 1898, chiar în palat, Gheorghe I. Brătianu (1898-1953). Maria Moruzzi s-a mutat la Iași, unde a locuit în Casa Pogor. După moartea sa, în anul 1921, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii Caritatea. O parte din mobilier a fost transferat Muzeului Militar. În anii următori, a început degradarea edificiului (accentuată de cel de-al Doilea Război Mondial[7]).

*

Inspirat de romantismul german, Palatul din Ruginoasa prezintă analogii/similitudini cu Palatul Sturdza de la Miclăușeni. Ceea ce le diferenţiază (în afara destinului) este un aspect arhitectural, dar, mai ales, elementul dat, patrimoniul, pe care cu dragoste şi cunoaştere oamenii diferiți îi îmblânzesc tirania, dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase.

Mai știm ceva… Dacă în loc să faci, proiectezi și te oprești la discuții, pierzi din energia latentă a scopului. Următoarea noastră destinație este Miclăușeni. Integrată, desigur, scopului, câtă vreme am început cu documentarul privind cea mai importantă realizare a stilului neogotic de pe teritoriul României (Palatul Culturii din Iași) iar, acum, am ajuns la Ruginoasa…

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.”

[1] Moștenit de logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), în perioada 1847-1855, cel menționat l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel (care a refăcut palatul în stil neogotic)… Logofătul s-a mutat la Iași, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum și unele moșii din împrejurimea orașului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe Marghiolița Ghika-Comănești, soția sa, în care înflorise o pasiune mistuitoare pentru boierul Nicolae Roznovanu; infidela s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza (purta numele bunicului). În fruntea unei trupe de arnăuți, Roznovanu s-a îndreptat către palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsați acolo de boier, a pătruns în curte; un arnăut a pus capăt zilelor lui Săndulache Sturdza, înjunghiindu-l în inimă. Marghiolița a ajuns la Palatul Roznovanu din Stânca (demolat în zilele noastre), apoi cei doi au fugit în Bucovina și s-au căsătorit.

[2] În trecut, avea și patru turnulețe – care nu s-au mai păstrat până astăzi. Elena Cuza (1825-1909) s-a ocupat de mobilarea și decorarea lui, de grădină și de acareturi; a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului. Scara centrală era construită din marmură (în clipa de față, este din lemn), pereții au fost tapetați cu mătase de la Paris, au fost construite șeminee, s-au adus policandre scumpe. Mobilierul a fost comandat în anul 1863 la Paris, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române…

[3] Alt fiu al lui Costache Sturdza…

[4] Care fusese abandonat de la răpirea Marghioliței și era amenințat de ruină…

[5] Ceva mai târziu, în septembrie 1864, Cuza a rămas aproape o lună, după promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864 – prin care au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de țărani, iar aproape 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Reformatorul a fost așteptat de 6.000 de suflete care au venit să-i mulțumească, fiind întâmpinat de șase bătrâni care l-au primit cu pâine, sare, dar și cu un berbec împodobit cu panglici tricolore. Domnitorul și-a continuat activitatea la palat în acea perioadă, făcând numiri de prefecți și luând măsuri pentru muncile agricole de toamnă…

[6] Nu omitem faptul că Alexandru Ioan Cuza a arendat moșia în anul 1866, cu 5.000 galbeni pe an, bani necesari în exil. Concomitent , a refuzat să preia un capital de 500.000 de franci, depuși la Banca Rotschild de noua conducere din Principate…

[7] Din palat au rămas doar câteva ziduri de incintă și bucăți ruinate de pereți…