Scott Fitzgerald, unul dintre cei mai iluștri scriitori ai secolului al XX-lea
Publicat de Nicolae Tomescu, 19 decembrie 2020, 17:35
Scriitor și romancier american, F. Scott Fitzgerald trebuie remarcat pentru cele patru concretizări ale speciei genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, care presupun un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice, fiind, totodată, autorul a peste 150 de nuvele; Marele Gatsby (1925)/cartea nu a avut succes decât după moarte/, rămâne, probabil, cel(cea) mai des invocat(ă) și, aproape unanim, „marele roman american”…
Se născuse în Saint Paul, Minnesota, pe 24 septembrie 1896… Fiul unui tată nu tocmai demn de familia aristocratică din care provenea și al unei mame energice (de tipologie provincială), a urmat cursurile Princeton University, intrând în armată (1917)/după demobilizare, s-a mutat în New York. Publica, în 1920, primul său roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise); acesta s-a bucurat de o mare popularitate, fiind urmat, în 1922, de Cei frumoşi şi blestemaţi (The Beautiful and Damned). În 1925, i-a apărut capodopera Marele Gatsby (The Great Gatsby). Întemeierea unei familii ar fi trebuit să reprezinte o schimbare majoră, dar tensiunile dintre scriitor și soția sa s-au accentuat din cauza alcoolismului de care suferea Fitzgerald şi a problemelor psihice ale Zeldei (internată, din 1930, în diferite sanatorii).
Romanul semi-autobiografic Save Me the Waltz, publicat în 1932, a netezit traseul sfârşitului anilor ’20 ai secolului trecut, Fitzgerald începând să lucreze la al doilea mare roman al său, Blândeţea nopţii (Tender Is the Night), apărut în anul 1934, care transfigurează dezastrul căsătoriei cu Zelda. Lipsa acută a banilor determinase și publicarea multor povestiri comerciale în diferite reviste. În 1937, s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literară, a scris scenarii de film. Ca urmare a unui infarct, murea pe 21 decembrie 1940, lăsând neterminat, la cei 44 de ani, romanul Dragostea ultimului magnat (The Last Tycoon)/apărut în 1941/.
Fitzgerald ne-a lăsat moștenire și volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (1922), All the Sad Young Men (1926), Babylon Revisited and Other Stories (1960). A mai scris volumul autobiografic The Crack-Up (1945), deopotrivă eseuri. A întreţinut o vastă corespondenţă publicată postum.
Nu voi face abstracție de Strania poveste a lui Benjamin Button (titlul original în engleză: The Curious Case of Benjamin Button), film regizat de David Fincher; scenariul (Eric Roth și Robin Swicord) se bazează pe scurta poveste cu același nume scrisă de F. Scott Fitzgerald; în ecranizare, protagonistul Brad Pitt bărbat întinerește (se naște cu figura și cu starea de sănătate ale unui om care ar atrage moartea, dar, pe măsură ce înaintează în vârstă, ceasul biologic îl condamnă să devină martorul dispariției celor pe care îi iubește, să fie în contratimp cu sufletul său pereche)…
Fitzgerald a încercat sentimente ambivalente în legătură cu societatea americană, care i s-a părut, în același timp, vulgară și orbitor de promițătoare; imaginația intens romantică, ceea ce numise, cândva, „o sensibilitate sporită la promisiunile vieții”, i-a multiplicat experiențele în direcția realizării acestor promisiuni.
Opera lui, emblematică pentru aşa-numita epocă a jazzului din anii ’20 ai secolului al XX-lea, mărturisește enorm despre generaţia sa, scriitorul afirmând că „a crescut ca să descopere că toţi zeii sunt morţi, toate războaiele încheiate şi orice credinţă în oameni zdruncinată”.
„Niciodată nu știm, cu exactitate, cât loc ocupăm în viața celorlalți”
