(Multimedia) Lumina sfântă venită în Ajun

Publicat de Nicolae Tomescu, 24 decembrie 2019, 11:31

Să vină Crăciunul

şi toţi clopoţeii din brad să vă cânte colindul magic (poartă cu sine încrederea, puterea, speranţa) de care aveţi atâta nevoie!

Zăpada să o cerem, imperios, celor care otrăvesc aerul și pământul!

*

Dumitru Gherman, preot ortodox din Reghin (judeţul Mureş).mp3

Remember 25 dec 2010 – Wilhelm Dancă, pe atunci rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.mp3

Copil care colindă.mp3

Colectivul de obiceiuri populare din Dorna Candrenilor (judeţul Suceava).mp3

*

© Nicolae Tomescu

„(…) În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea… Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când era el acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei…” (Luca, II 1 şi următoarele).

Puţin mai la sud de Ierusalim, în mijlocul unui peisaj idilic, agro-pastoral, care şi-a menţinut, în timp, aproape nealterate, caracteristicile bucolice şi biblice ale vremii de altădată, se află aşezat Betleemul. Candidul sătuc, de la poalele unui deal aspru, stâncos, punctat ici-colo de măslini şi de chiparoşi, este indicat, în toponimia locală, cu numele Betleem. Semnificaţia toponimului poate fi „casa pâinii” din ebraicul Beit Lehem sau „casa cărnii” din cuvintele arabe Beit Lahm. Betleem-ul, oraş sfânt pentru religia creştină, este plin de amintiri biblice şi evanghelice. Vastele întinderi de păşune sunt străbătute de turme de oi şi de capre, conduse de păstori care îmbracă, acum, ca şi în timpurile vechi, haine severe, închise la culoare, căciuli caracteristice. În acest decor s-au desfăşurat faptele povestite în Sfintele Scripturi, care îi unesc pe creştini cu evreii: păşunile cunoscute sub numele de „câmpiile păstorilor” (Shepherds Fields) au cunoscut aventurile protopărinţilor lui David, marele rege al evreilor; au fost, totodată, martorii veştii date de către înger despre naşterea Fiului lui Dumnezeu. Naşterea lui Isus (din ebraicul Jeshua) reprezintă o amintire de neşters în istoria umanităţii (o neconcordanţă doar în ceea ce priveşte data naşterii lui Isus: romano-catolicii plasează evenimentul în noaptea de 24 decembrie a anului 5 sau 4, grecii ortodocşi în 6 ianuarie, iar armenii îl datează pe 18 al aceleiaşi luni). Existenţa lui Cristos, în dimensiunea sa terestră, ne oferă un om a cărui dublă natură, umană şi divină, a lăsat mesajul nemuritor transmis de-a lungul secolelor, după 2.000 de ani, asupra unei vaste părţi a conştiinţei, a gândirii şi a crezului universal.

Bazilica Sfintei Naşteri, ridicată pe locul venerat de pelerini, se mândreşte cu istoria milenară. În anul 135 d.Cr., în tentativa sa de a şterge din realitate cultul creştin, împăratul Adrian dedicase grota şi păduricea divinităţii păgâne Adonis. Numai intervenţia lui Constantin, în anul 332, a permis să se revină la venerarea unuia dintre locurile cele mai dragi tradiţiei creştine, ridicându-se aici o impunătoare bazilică păstrată, în bună parte, până în zilele noastre. A fost dărâmată de la sol şi reconstruită de către Justinian, care adăuga poţiunea absidală triplă, restructurând vestibulul şi dându-i destinaţia de pranaos, după cum a dispus construirea a două scări, pentru a permite accesul la Grota Sfintei Naşteri. Bazilica Sfintei Naşteri a scăpat de jaful invadatorilor persani (secolul al VII-lea), însă, în prima jumătate a secolului al XVI-lea turcii i-au topit acoperişul de plumb pentru a face ghiulele de tun. Faţada, din piatră neşlefuită, este încadrată de alte trei edificii mănăstireşti aparţinătoare de trei biserici creştine diferite. În biserică se intră prin mica Uşă a Umilinţei (1,20 m) prin care se poate pătrunde în interior numai aplecat, ca şi când s-ar intra într-o peşteră adevărată. Probabil că, la început, uşa avea cu totul alte dimensiuni, dar, prin secolul al XVII-lea s-a decis să fie micşorată pentru ca musulmanii să nu mai poată intra călare. Interiorul impresionează prin monumentalitatea celor cinci naosuri, separate de patru şiruri de câte 11 puternice coloane corintene din calcar roşu. Pe sub câteva traverse din lemn se văd porţiuni din vechiul mozaic al pardoselei. În naosul cel mare pot fi admirate urmele unor mozaicuri pe fond de aur, datate în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi atribuite unui anume Basilius pictor. Mozaicurile îi reprezintă pe strămoşii lui Cristos şi trimit la primele şapte Concilii Ecumenice. Partea cea mai semnificativă, din punct de vedere religios şi istoric, rămâne, totuşi, Grota Sfintei Naşteri; această mică încăpere, decorată parţial în marmură, cuprinde Altarul Naşterii lui Cristos: o stea de argint, luminată de 15 candele aprinse, care reprezintă diferitele comunităţi creştine, indică locul tradiţional al naşterii lui Isus. Steaua poartă următoarea inscripţie latină: Hic de Virginiae Maria Jesus Christus natus est – 1717. Alte două altare se află în grotă. Altarul Sfintei Iesle este locul unde a fost aşezat Copilul Isus după naştere. Ieslea din argilă, găsită, conform tradiţiei, de Sfânta Elena, a fost înlocuită de către aceasta cu o iesle din argint. În faţa altarului invocat se află Altarul Regilor Magi, aşezat în locul în care aceştia şi-au adus omagiul nounăscutului Fiu al lui Dumnezeu…

*

Dacă te îndrepţi spre Capela Păstorilor / Sanctuarul Gloria in Excelsis Deo, lăcaş proiectat de Antonio Barluzzi (în 1953), sub forma unui cort, pe locul unde păstorilor li s-au arătat Îngerul şi Steaua strălucitoare ce vesteau Naşterea Domnului, deja ai învăţat că pe Câmpul Păstorilor/Beit Sahur a apărut Îngerul care le-a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului Isus. În Capela Păstorilor ţi se dezvăluie expresivele picturi reprezentând închinarea păstorilor la ieslea Pruncului Sfânt…

Minunea Întrupării Domnului s-a săvârşit, îngerii L-au slăvit în cântec iar Magii de la Răsărit, (probabil) astrologi din Arabia, au tălmăcit apariţia şi strălucirea unei stele ca semn divin al naşterii unui rege. Regele Irod cel Mare, speriat de veste, i-a îndemnat pe magi să meargă în recunoaştere la Betleem, simulând dorinţa de a I se închina. În vis, magii au fost îndemnaţi  să nu se întoarcă la Irod cel ipocrit. Au venit şi au întrebat: «Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut ? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.» (Matei, 2, 1, 2). «Şi intrând în casă, am văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie, smirnă» (Matei, 2, 11).

*

Sunt semne, reţele de prevestiri sau interpretări, imagini şi sensuri, norme construite, spaţii asediate, substanţă mitizată, pragul copleşind chiar trecerea vremii, condiţia dislocării a tot ce fierbe în omul pornit către regăsirea credinţei…

dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi