Tora Vasilescu: „Prima datorie a unui actor este să nu plictisească”

Publicat de Nicolae Tomescu, 22 martie 2019, 22:02

S-a născut pe 22 martie 1951, în Tulcea… Necazurile şi neajunsurile nu au ocolit o parte a copilăriei[1]… Încă din şcoala generală și-a dorit să fie actriţă[2]… Liceul l-a făcut tot în Tulcea; se plimba pe faleză, mergea (constant) la cinematograf, s-a îndrăgostit, i-a plecat fiorul, a revenit… La Satu Mare a jucat în cinci roluri principale într-o stagiune[3]…

În 1972, a promovat examenul de admitere la IATC; a absolvit facultatea în 1976…

În 1975 debutase în lungmetrajul „Cursa” (regia lui Mircea Daneliuc). A urmat „Gloria nu cântă” (1976), „Proba de microfon” (1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Imposibila iubire” (1983), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1983, regia Mircea Veroiu), „Marele premiu” (1985), „Glissando” (regia aparținându-i aceluiași M. Daneliuc)[4]; după 1989, a jucat în „Şobolanii roşii”(1990), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Occident” (2002), „Legături bolnăvicioase” (2006)…

A fost distinsă, de trei ori, cu „Premiul pentru Interpretare” al Uniunii Cineaştilor din România; a câştigat „Placheta de Aur” pentru rolul din „Imposibila iubire” – la Festivalul de film neorealist „Laceno d’Oro” de la Avellino, premiul „pentru cel mai bun rol secundar” feminin în „Şobolanii roşii”; a renunţat la teatru[5], dar a interpretat roluri în multe seriale Tv (cu aceeaşi naturaleţe şi energie)[6]…

„Ispititoare şi provocatoare, frumoasă, cu un şarm aparte, cu voce sunzuală şi privire când languroasă şi ademenitoare, când tăioasă şi fulgerătoare, cu forme dulci şi armonioase, care atrăgeau ca un magnet”, actrița a pus bărbaţii pe jar, dar a și suferit din cauza lor… Pe vremea când se pregătea să ia calea viitorilor actori, la începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea, a cunoscut un soldat american aflat în trecere prin România, cei doi aflându-se „la un pas” de căsătorie.

A fost căsătorită cu extraordinarul regizor și scenarist Mircea Danieliuc[7]. Al doilea mariaj i-a adus un cercetător în domeniul farmaceutic. „Am luat viaţa aşa cum e, adică spontană. Destinul nu îţi oferă reguli, iar eu nu aş putea să convieţuiesc mult timp alături de un bărbat pe care nu îl respect. Soţul meu îmi aduce zâmbetul pe bune, întrucât avem acelaşi gen de umor. Nu toată lumea râde la aceleaşi lucruri, iar eu râd mult cu soţul meu” (Tora Vasilescu despre Alain Vrdoljak, francez de origine croată)…

Cel mai important lucru pe care l-a învăţat din meserie:
„(…)am aflat despre umbrele mele. Am aflat poate cel mai frumos lucru: că nu tehnica şi lupta asta pe brânci sunt cele mai importante, ci spontanul… Când eşti liberă de conştientizare. Asta se întâmplă doar câteva secunde, dar e o minune. Pentru că atunci corespondezi cu cineva din afară, dar şi din tine în acelaşi timp. Am mai învăţat despre energia care pleacă de la tine şi care, când are forţă şi întâmpină publicul, se întoarce înzecit.”

[1] Copilărie petrecută, între 3 şi 6 ani, la bunica din satul Iazurile, judeţul Tulcea. A rămas orfană de tată şi a fost văduvită de prezenţa mamei (care locuia în Palas-Constanţa), lucrând la câteva ferme mari, pentru a câştiga banii necesari subzistenţei; mama s-a recăsătorit, dar i-a murit şi cel de-al doilea soţ (Tora Vasilescu avea 14 ani)…

[2] Participase la toate serbările, recitând poezii; în clasa a IV-a a luat premiul I la recitări/ oraşul Tulcea… Mai târziu, în 1969, premiul I pe ţară la recitare cu poezia Anei Blandiana i-a întărit convingerea că poate lua examenul de admitere la actorie…

[3] Primea salariu, i s-a repartizat o garsonieră, s-a îndrăgostit de un prieten de etnie maghiară (acesta a plecat în Israel, Tora Vasilescu a rămas însărcinată)….

[4]

[5] A jucat pe scena teatrelor „Evreiesc” și „Bulandra” din București… Câteva roluri în teatru: Dana Păunescu – „Nota zero la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoenescu; Feada – „Roșii trandafirii numai pentru mine” de Sean O’Casey, Gaby – „Ultima oră” de Mihail Sebastian; Felicita – „Bădăranii” de Carlo Goldoni; Giannina – „O întâmplare cu haz” de Carlo Goldoni; Melania – „Mobila și durere” de Theodor Mazilu; Tinca – „Casa evantai”  de Marin Sorescu; Femeia – „Tacâmuri de pui” de Spiro Gyorgy; Doamna – „Roberto Zucco”  de Bernard-Marie Koltes…

[6] Actriţa, căreia i-a fost blamată prezența în seriale TV (telenovele/„Daria, iubirea mea”, „Regina”, „State de România”, „Numai iubirea”, „Păcatele Evei”, „Războiul sexelor”/, soap-uri/„Q.E.D.”-regia Andrei Gruzsniczki), a afirmat că este vorba de aceeaşi meserie a actorului, de a exprima sentimente: „Telenovelele nu sunt cu nimic inferioare lui Shakespeare, depinde de intensitatea cu care exprimi emoţiile şi sentimentele“. Unul dintre cei care i-au reproşat a fost actorul Ştefan Iordache, partenerul de cursă lungă al actriţei: „Cum poţi tu, Tora, să joci în aşa ceva?”; „Nu-i tot meseria noastră? Ce, tu n-ai juca?”, ar fi întrebat Tora Vasilescu; „Ba da, dar pe mine nu m-au invitat”, i-ar fi răspuns regretatul actor…

[7] „Of, când am intrat la Teatru a treia oară, după ce jucasem un an la Satu Mare, la corp-ansamblu, aveam un mare complex… Atunci am rămas însărcinată. Ce era să fac? Să-l opresc?! Să mă ierte Dumnezeu… Apoi m-am căsătorit şi soţul meu de atunci, cu care am fost zece ani, pur şi simplu nu a vrut copil. A spus că nu vrea să-i fie îngrădită libertatea de-a lupta într-o societate cu cenzură. Iar o femeie nu poate hotărî de una singură.”