,,Semnez Emanoil Petruț, un ac într-un car/ Ce s-a aruncat în noroc ca la table un zar…”

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 februarie 2022, 17:25

Emanoil Petruț s-a născut[1] în Mărășești[2]…

În 1939, atunci când Emanoil ajungea la vârsta școlară, părinții acestuia s-au mutat la Focșani, tatăl fiind grefier la Tribunalul Putna[3]; casa lor din Mărășești a fost transformată în popotă (în anii dominației sovietice asupra României)[4]. Emanoil Petruț a urmat cursurile școlii primare din Focșani, apoi, în anul 1942, deși tatăl îl îndrumase spre un liceu cu profil militar, eșua, cu premeditare[5], la proba sportivă și se înscria la Liceul „Unirea”…

Destinul i-a fost marcat de George Vraca (aproape jumătate din istoria secolului trecut, în teatrul românesc, ar fi arătat diferit fără personajul invocat); acesta l-a sfătuit, pe Emanoil Petruț, să se facă actor; drept consecință, în 1948, era trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la „Facultatea de Teatru” din Iași, transferându-se, după primul an, la Institutul „de Artă Teatrală și Cinematografie” din București (îl absolvă în 1953)…

Debutul său în film (1951)[6] și în teatru (1952) se traduce prin legătura neîntreruptă a părților unui întreg; între 1953-1957, juca pe scena Teatrului „Nottara”, apoi pe cea a Teatrului „Național” din capitala României (unde s-a angajat)[7]…

Singurătatea, în schimb, faptul că și-a pierdut „sufletul-pereche” (Vezi In Memoriam Catinca Ralea) l-a făcut mai puțin capabil să depăşească impedimentele şi dificultățile de zi cu zi; imposibilitatea de a trece peste evenimente a avut, la rândul ei, consecințe care nu erau doar sociale, ci şi fiziologice: singurătatea a creat o diferență subtilă, dar persistentă, în funcționarea sănătății, lucru care a pregătit terenul pentru epilog: „Mă simt atât de singur, că-mi vuie a pustiu pereții și-n acest strâmt hotar mă las lumii în dar” (mărturisea Emanoil Petruț, plecat, pe 8 august 1983, la întâlnirea cu cea care i-a fost soție)…

[1] 8 februarie 1932… Cristina și Toma Petruț, bunicii paterni, erau originari din Vrancea (Odobești); au avut trei copii – două fete și băiatul Gabriel, tatăl actorului; bunicii materni, Maria și Anghel Vasiliu, veneau dintr-o localitate de lângă Mărășești și au avut 11 copii – Ecaterina, mama actorului, fiind cea mai mică…

Gabriel Petruț și Ecaterina Vasiliu, părinții actorului, s-au căsătorit în 1928; au cumpărat împreună o căsuță la Mărășești, în spatele gării; primul lor copil, o fetiță născută în 1930, a murit imediat după naștere; au urmat Emanoil – actorul, George (fratele cu doi ani mai mic), Mariana, născută în 1936 (an în care într-una din camerele casei familiei Petruț funcționa „Oficul telefonic” al localității Mărășești)…

Alexandru Deșliu (Emanoil Petruț a scris, deopotrivă, versuri – adunate, de scriitorul vrâncean, în albumul memorial intitulat Emanoil Petruț, Editura „Pallas” din Focșani, 2003), a consemnat și întâmplări trecute prin rafturile conștiinței fratelui George Petruț, tatăl lui Tudor Emanoil Petruț, actorul generației anilor ’80 în filmul Liceenii (alături de Oana Sârbu, Mihai Constantin, Ștefan Bănică Jr.); Tudor Petruț, absolvent de IATC/promoția 1990, botezat de unchiul său, actorul, în ziua premierei filmului Tudor (, este regizor și scenarist/trăind în California; în 1982, Tudor apărea alături de unchiul său în filmul Femeia din Ursa Mare (de Adrian Petringenaru), din distribuția căruia au făcut parte Florina Cercel, Ioana Crăciunescu, Dorel Vișan…

Emanoil Petruț a scris, deopotrivă, versuri – adunate de scriitorul vrâncean Alexandru Deșliu, în albumul memorial, intitulat Emanoil Petruț, Editura „Pallas” din Focșani, 2003.

[2] În memoria actorului, „Casa de Cultură” din Mărăşeşti îi poartă numele…

[3] Tribunalul Focșani de astăzi…

[4] Părinții actorului au trăit, până la 1961, în Focșani (anul menționat însemna vânzarea locuinței și mutarea în București)…

[5] Încă din adolescență, „Mimi” – așa îl alintau părinții – manifesta tendința de transformare a oricărei realități în spectacol: la Biserica din Mărășești le făcea pe bătrâne să plângă atunci când rostea „Tatăl nostru”; la Focșani, nimeni nu spunea „Crezul” cu mai multă dăruire decât Emanoil Petruț; la serbările școlare, devenise vestit în rolul recitatorului; iubea poezia și teatrul la microfon – asculta piese la radio și memora roluri întregi; vârsta de 12 ani l-a găsit pe scena Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, cu trupa de amatori; ajunsese și un fel de „vedetă” a barului „Royal” din oraș (bătea step à la Fred Astaire, câștiga un ban în plus; totul s-a terminat atunci când a fost prins, de dirigintele său, asupra faptelor)…

[6] Îndeosebi partituri istorice, pe care le-a interpretat cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului, trecându-le prin filtrul personalității, rămânând, în memoria colectivă, „Tudor din Vladimiri” (adevărat simbol cinematografic, a fost distins cu Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Filmului de la Mamaia/1963 și „Crucea Sudului”/Buenos Aires 1964) aproape de sufletul actorului (a stat zile întregi la „Biblioteca Academiei”, a studiat personajul,  perioada istorică, recunoștea, în interviurile sale, că se identificase cu revoluționarul de la 1821) și „vocea baritonală” – timbru inconfundabil, de un dramatism accentuat, a ajuns să fie „vocea lui Decebal”, a lui „Mihai Viteazul” în filmele regizate de Sergiu Nicolaescu…

Alții fixează debutul în cinematografie invocând filmul Brigada lui Ionuţ (1954). Au urmat: Alarmă în munţi (1955), Tudor (1962), Amintiri din copilărie (1965), Răzbunarea haiducilor (1968), Răpirea fecioarelor (1968), Tinereţe fără bătrâneţe (1968), Lupta pentru Roma – coproducţie Germania/România/Italia, Paraşutiştii (1972), Ciprian Porumbescu (1972), Cu mâinile curate (1972), Fraţii Jderi (1973), Ştefan cel Mare (1974), Alexandra şi infernul (1975), Revanşa (1978), Vlad Ţepeş (1979), Clipa (1979), Burebista (1980), Iancu Jianu, zapciul (1980), Iancu Jianu, haiducul (1981), Wilhelm Cuceritorul (1982), Întoarcerea Vlaşinilor (1983).

[7] Au fost aproape două decenii de activitate artistică pe scena Teatrului „Național” din București; Emanoil Petruț a interpretat peste 100 de roluri… Ultimul a fost cel din piesa lui Dale Wasserman, Zbor deasupra unui cuib de cuci (1983), în regia lui Horea Popescu; i-a avut, ca parteneri de scenă, pe Florin Piersic, Olga Delia Mateescu, Gheorghe Cozorici, George Motoi, Costel Constantin și Claudiu Bleonţ…