„Gaudeamus Radio România”/Iași 2019. Marginalii…

Publicat de Nicolae Tomescu, 6 octombrie 2019, 20:00

La prima vedere, târgul de carte poate fi asemuit cu o bucată de hârtie răsucită o dată; lipind capetele unul de altul, când începi să-i cercetezi proprietățile, fâșia inițială avea două suprafețe, cea rezultată are una singură; apoi, pe măsură ce studiezi mai atent, mirarea sporește; locul pare să facă parte din recuzita unui magician; dacă o furnică ar traversa de-a lungul benzii noastre Möbius, s-ar întoarce în punctul de plecare, parcurgând toată lungimea, fără să treacă vreo margine…

Oamenii înțeleg provocările de o manieră diferită… Iată cum a ajuns, în Iași „cel mai cunoscut și cel mai longeviv proiect cultural dedicat cărții”, într-un moment în care marii jucători ai business-ului din domeniu ar spune că:

• a scăzut interesul pentru carte,
• piaţa este prea mică pentru a întreţine scriitori/traducători profesionişti,
• avem prea puţine librării,
• statul nu se implică prin subvenţii consistente și facilități fiscale,
• şcoala și societatea nu produc şi nu încurajează, temeinic, generaţii noi de cititori…

Oricum, cred că accelerarea oricărui alt progres trebuie însoțită de remedierea compensatoare a unui spațiu liber pentru închipuire, visare și căutare de sens. După cum, în condiţiile ratei mari de analfabetism funcţional din România, sunt necesare măsuri la nivel naţional pentru stimularea consumului de carte şi susţinerea educaţiei de calitate…

*

Cărțile nu au la baza lor un model cognitiv atent considerat, dar mediul are un model implicit. Modelul este transmisia; secvențe de cuvinte în secvențe de linii în secvențe de pagini, forma unei cărți sugerează oamenilor să absoarbă cunoștințele citind propoziții. Dacă acceptați o interpretare caricaturală: „Autorul descrie o idee în cuvinte din pagină; cititorul citește cuvintele; atunci cititorul înțelege ideea. Când cititorul ajunge la ultima pagină, a terminat cartea. Bineînțeles, majoritatea autorilor nu crede că oamenii învață lucrurile în acest fel, dar, deoarece mediul face presupunerea invizibilă, este greu de pus la îndoială. La fel precum lectorii, mulți autori ar oferi un model cognitiv mai plauzibil atunci când sunt apăsați de răspundere. Cititorii nu pot doar să citească cuvintele; trebuie să se gândească cu adevărat la ele; poate că iau câteva note; discută cu alții; scrii un eseu drept răspuns. O carte este un fel de încălzire pentru gândirea care se întâmplă mai târziu. Unii oameni absorb cunoștințele din cărți; aceștia sunt oamenii care chiar se gândesc la ceea ce citesc. Procesul este, adesea, invizibil. Monologurile interioare ale acestor cititori pot să îmbrace următoarea formă: „Această idee îmi amintește de…”, „Acest punct intră în conflict cu…”, „Nu prea înțeleg cum…”; nu desemnează, pur și simplu, transcrierea cuvintelor autorului: rezumă, sintetizează, analizează. Din păcate, aceste tactici nu vin cu ușurință. Cititorii trebuie să învețe strategii reflective specifice. „Ce întrebări ar trebui să-mi pun? Cum ar trebui să rezum ceea ce citesc? Cititorii trebuie să ruleze propriile lor bucle de feedback. „Am înțeles asta? Ar trebui să o citesc? Consultați un alt text? ”Cititorii trebuie să înțeleagă propria cunoaștere. „Cum se simte că înțeleg ceva? Unde sunt punctele mele orbe?” Dar unde este cartea în toate acestea? Cred că citirea plină de succes necesită implicarea în metacunoașterea complexă… Desigur, marii autori ar vrea ca cititorii să gândească, atent, la cuvintele lor; se formează imagini sofisticate ale concepțiilor în evoluție; se anticipează confuziile pe care le-ar putea avea cititorii, apoi se modelează proza ​​pentru a recunoaște și a atenua problemele; se fac alegeri, constante, despre profunzime și detalii /folosindu-se aceste modele; se sugerează care cunoștințe de fond ar putea fi necesare pentru anumite pasaje și unde să mergi pentru a le obține. Prin susținere, prin supravegherea și reglementarea cititorilor, eforturile autorilor pot să ușureze sarcina metacognitivă; dar procesul, inerent dinamic, evoluează pe măsură ce concepțiile cititorilor evoluează. Cărțile sunt statice. Proza poate să încadreze sau să stimuleze gândurile cititorilor, dar proza ​​nu se poate comporta sau răspunde la acele gânduri în timp ce se desfășoară în capul fiecărui cititor. Cititorul trebuie să planifice și să-și orienteze propriile bucle de feedback. Dacă lectorii consideră că lecțiile sunt doar un fel de încălzire pentru înțelegerea dezvoltată prin seturi de probleme și eseuri, atunci profesorii proiectează activitățile și oferă feedback cu privire la activitatea elevilor/studenților. Prin comparație, dacă autorii consideră că înțelegerea vine doar atunci când cititorii se gândesc, cu adevărat, la cuvintele lor, atunci lasă, în mare parte, cititorii să-și proiecteze propriile „seturi de probleme” și să genereze propriul lor feedback. Toate aceste eforturi tip „gândire despre gândire” concurează cu gândirea efectivă la ideile cărții…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași

P. S.: Nu idealizez munca în echipă (nici perpetuarea ideii conform căreia la serviciu trebuie să te simţi ca acasă, în familie). Iată de ce, pentru „Gaudeamus Radio România”/Iași 2019 le mulțumesc (doar) următorilor: Mihai Agache, Iulian Gongescu, Alexandru Iurea, Silviu Jitaru, Adina Șuhan, George Vanvu, Natalia Maxim, Constantin Mihai, Iuliana Bubuianu, Lucian Bălănuță, Valentin Talpalaru, Bogdan Neculau, Doina Baciu.