Ascultă Radio România Iași Live

Copiii români, pe podiumul sărăciei din UE: Festivalul Brazilor de Crăciun ridică vocea copiilor vulnerabili pentru care accesul la educație e o luptă

Copiii români, pe podiumul sărăciei din UE: Festivalul Brazilor de Crăciun ridică vocea copiilor vulnerabili pentru care accesul la educație e o luptă

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 noiembrie 2025, 12:15

Copiii români, pe podiumul sărăciei din UE: Festivalul Brazilor de Crăciun ridică vocea copiilor vulnerabili pentru care accesul la educație e o luptă.

Peste 10 milioane de euro au fost colectate la edițiile precedente

• Copiii români sunt printre cei mai vulnerabilizați de sărăcie: la nivelul Uniunii Europene, România se plasează pe locul al treilea în ceea ce privește rata sărăciei în rândul copiilor, după Bulgaria și Spania.
• Peste 10 milioane de euro au fost strânși pe parcursul celor 24 de ediții ale Festivalului Brazilor de Crăciun în urma licitației brazilor unicat, cu povești aparte.
• Pentru cea de-a 25-a ediție, designeri și artiști români creează brazi unicat, care vor fi licitați pe 4 decembrie, în cadrul Galei organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României.
• Povestea lui Ionuț, băiatul care credea că nu i se va mai da o șansă.

București, 4 noiembrie 2025: Copiii români sunt printre cei mai vulnerabilizați de sărăcie. La nivelul Uniunii Europene, România se plasează pe locul trei în ceea ce privește rata de sărăcie în rândul copiilor, după Bulgaria și Spania. Cel mai mic risc de sărăcie și excluziune socială îl înregistrează copiii din Slovenia, Cipru și Cehia, potrivit datelor Eurostat pentru 2024. Sărăcia are consecințe dramatice asupra accesului nediscriminatoriu la educație. Pentru cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, polul de solidaritate socială al anului, Salvați Copiii România ridică vocea copiilor care, zi de zi, luptă pentru a-și ocupa locul în bancă, la școală. Edițiile precedente s-au remarcat prin colectarea de fonduri în valoare totală de peste 10 milioane de euro. Pentru această ediție, designerii au deschis atelierele și lucrează de zor la brazii unicat, care simbolizează forța copiilor atunci când sunt sprijiniți să meargă la școală și să viseze la viitorul lor. Brazii vor fi licitați în seara de 4 decembrie, în cadrul Galei de la Muzeul Național de Artă al României.

Situația copilului în România

• Mai mult de o treime (33,8%) dintre copiii români trăiau în continuare în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, peste media din Uniunea Europeană, de 24,2%. Vulnerabilitățile structurale generează inechitate crescută – copiii din mediul rural au un risc mult mai ridicat de sărăcie sau excluziune socială, de 41,7% . De asemenea, situația copiilor ai căror părinți au un nivel scăzut de educație este dramatică: 75,8% dintre ei se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, în comparație cu 5,9% dintre copiii ai căror părinți au studii universitare.
• Pentru 1,255 milioane de copii din țara noastră, asigurarea resurselor necesare pentru un trai sănătos este problematică – copiii români continuă să fie mult mai afectați de sărăcie în comparație cu adulții, riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor fiind cu 7% mai mare decât în rândul adulților.
• Un studiu realizat de Salvați Copiii România în vara anului 2025 arată că aproape trei din cinci familii (58%) ale căror copii sunt integrați în programele educaționale ale organizației nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea lor la educație, în absența unui sprijin extern, procentul crescând dramatic, la 87%, în rândul celor care se află în stare de sărăcie subiectivă și în rândul celor cu nivel educațional scăzut – 70%.

Cele mai afectate categorii de copii
• Copiii din familiile rome (cu un risc de sărăcie de 78%)
• Copiii din mediul rural (cu un risc de sărăcie sau excluziune socială de 41,7% )
• Copiii din familii monoparentale (36,5%) sau din familiile numeroase (50.9% AROPE)
• Copiii din familiile refugiate în urma izbucnirii războiului din Ucraina: sub o treime dintre aceste familii (28,4%) afirmând că pot face față tuturor nevoilor sau celor mai multe dintre acestea
• Copiii ai căror părinți au un nivel scăzut de educație: 75,8% dintre ei se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, în comparație cu 5,9% dintre copiii ai căror părinți au studii universitare.

Cauzele majore ale sărăciei în rândul copiilor rămâni:
• Nivelul redus al investițiilor în copii: Cheltuielile României pentru protecție socială (12,8% din PIB), educație (3,3%) și sănătate (4,7%) rămân cu mult sub media Uniunii Europene.
• Lipsuri în procesul de colectare a datelor și monitorizare: Sistemele oficiale care au ca scop monitorizarea factorilor de vulnerabilitate (cum ar fi apartenența etnică, plecarea părinților în străinătate etc) nu sunt suficient de bine folosite sau implementate.
• Lipsa de predictibilitate a fondurilor: Fondurile de la bugetul de stat sau din surse europene nu beneficiază de o planificare multianuală sau de predictibilitate, ceea ce limitează sustenabilitatea intervențiilor.

„Faptul că sărăcia trece de la o generație la alta arată că veriga principală prin care aceste dezavantaje se propagă este educația, atât sub aspectul participării, cât și sub aspectul relevanței sau al calității. Este crucială incluziunea educațională a tuturor copiilor vulnerabili, dar ca parte a unor politici sociale integrate, care să-i sprijine activ pe copii și pe părinții acestora. Sărăcia ucide educația. Fondurile care sunt colectate la Festivalul Brazilor de Crăciun sunt importante nu doar pentru a-i susține activ pe acești copii, ci și pentru a arăta că restabilirea dreptului egal la educație privește întreaga societate”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii România.

Astfel, în cadrul celor 24 de ediții anterioare ale Festivalului Brazilor de Crăciun au fost strânse fonduri de 10.102.000 euro, de care au beneficiat activ 272.127 de copii, astfel:

• 197.238 de copii au primit sprijin socio-economic pentru familiile lor, precum și consiliere psihologică;
• 11.616 de copii au fost incluși în Grădinițe Estivale;
• 5.374 de copii au fost reintegrați în sistemul de învățământ prin Programul „A Doua Șansă”;
• 57.899 de copii au fost integrați în programele de educație de tip „Școală după Școală”;
• 102 biblioteci școlare au fost dotate cu 76.000 de cărți.

Record de generozitate la ediția din 2024
Cu o miză ambițioasă, Festivalul Brazilor de Crăciun a reușit să adune în 2024 fonduri de 1.000.000 euro, pentru restabilirea dreptului egal la educație al copiilor aflați în risc sever de sărăcie și excluziune socială. Cei 23 de brazi licitați în seara de Gală a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, au asigurat astfel sprijin socio-educațional pentru 15.000 de copii.
Brazii concepuți și donați de către designeri și artiști recunoscuți din România au fost licitați cu sume cuprinse între 25.000 și 123.000 de euro, de companiile care au decis că responsabilitatea socială este esențială. În total, suma strânsă a fost de 1.000.000 de euro din licitația brazilor, vânzarea biletelor de tombolă și sponsorizări.

Cei mai râvniți brazi licitați au fost: Apărătoarea Viselor, creat de Doina Levintza, Cheers, creat de Omid Ghannadi & Le Store și Magia Crăciunului: Jobenul Fermecat creat de Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea, care au fost licitati cu peste 100.000 euro fiecare.

Sărăcia ucide educația: povestea lui Ionuț, băiatul care credea că nu i se va mai da o șansă

Ionuț are 11 ani și este în clasa a II-a. Dacă parcursul său educațional și-ar fi urmat cursul firesc, Ionuț ar fi trebuit să fie în clasa a IV-a. În vara anului trecut, la activitățile derulate cu ajutorul Școlii Mobile în comunitatea urbană marginalizată Tei-Toboc, a ajuns și Ionuț care, de doi ani, nu mai mersese la școală. Era în prag de abandon școlar. Acea zi a reprezentat pentru el începutul unui nou drum spre școală. A trebuit sa fie înscris din nou, deoarece fusese exclus din sistem de școala la care a finalizat clasa pregătitoare.

Ionuț se află într-o situație de vulnerabilitate socio-familială, cu potențial impact asupra dezvoltării sale emoționale și educaționale, fiind în grija străbunicii materne, într-un context familial marcat de pierderea recentă a mamei, tatăl nefiind implicat în creșterea lui. Ionuț și străbunica lui locuiesc într-un imobil improvizat, format dintr-o cameră, hol și o bucătărie, fără baie funcțională, igiena fiind realizată în condiții precare. Cu toate acestea, Ionuț încearcă, cu mari eforturi, să nu mai neglijeze școala. El a primit rechizite, ghiozdan, îmbrăcăminte, încălțăminte și tot ce a fost nevoie pentru a susține efortul familiei de a nu abandona școala.
S-a scurs deja mai bine de un an de când Ionuț frecventează programul educațional al Organizației Salvați Copiii din cadrul Școlii nr. 145 și este din ce în ce mai încrezător că poate să termine școala cu bine.

Pentru mai multe detalii:
Liliana Bibac-Moșneguțu, coordonator programe educaționale Salvați Copiii România, email – liliana.bibac@salvaticopiii.ro.

Festivalul Brazilor de Crăciun: Lumea bună face lumea mai bună!

Despre Salvați Copiii România

De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii șia asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară în prezent programe în 108 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 4.150.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii. (Comunicat organizația Salvați Copiii România)

Schimbări la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar de stat
Naţional marți, 20 octombrie 2026, 05:30

Schimbări la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar de stat

Ministerul Educaţiei a modificat procedura de organizare a probei scrise din concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct...

Schimbări la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar de stat
Cum va fi vremea în perioada 19 octombrie – 1 noiembrie. ANM anunţă oscilaţii termice de la o zi la alta şi precipitaţii după 21 octombrie
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 20:12

Cum va fi vremea în perioada 19 octombrie – 1 noiembrie. ANM anunţă oscilaţii termice de la o zi la alta şi precipitaţii după 21 octombrie

Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie – 1 noiembrie), cu...

Cum va fi vremea în perioada 19 octombrie – 1 noiembrie. ANM anunţă oscilaţii termice de la o zi la alta şi precipitaţii după 21 octombrie
Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 19:30

Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine

Demnitarii care au fost susţinuţi de PNL fie şi-au depus demisia şi urmează să-şi încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica...

Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 17:50

Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi,...

Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 17:45

DNSC investigează un incident de securitate informatică depistat la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică investigează un incident de securitate informatică depistat astăzi la Societatea Naţională de...

DNSC investigează un incident de securitate informatică depistat la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 16:31

Toţi miniştrii propuşi audiaţi până acum în comisiile parlamentare de specialitate au primit aviz pozitiv

UPDATE ora 16:00 – Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi până la această oră în...

Toţi miniştrii propuşi audiaţi până acum în comisiile parlamentare de specialitate au primit aviz pozitiv
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 16:10

(UPDATE) Bistriţa-Năsăud: Profesoara de matematică înjunghiată într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă

UPDATE ora 16:00 – Profesoara de matematică înjunghiată astăzi într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă. Femeia, în...

(UPDATE) Bistriţa-Năsăud: Profesoara de matematică înjunghiată într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 15:35

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. Mersul trenurilor nu se modifică

România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale...

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. Mersul trenurilor nu se modifică