6-7 iulie 1949: „al doilea val” de deportări din Basarabia…

Publicat de Nicolae Tomescu, 6 iulie 2019, 10:43

Operaţiunea, intitulată „Iug” (Sud), s-a desfăşurat pe baza unei hotărâri a Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (din 6 aprilie 1949); era dorită, de o manieră criminală, deportarea, de pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti, a „chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele Miliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor rurali, membrilor sectelor religioase, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus.”

Au fost deportate, în Kazahstan, în Asia Centrală, în Siberia, 11.280 de familii, adică 40.850 de suflete. Spre deosebire de alte acțiuni prin care s-au luat oamenilor drepturile civice și bunurile de care dispuneau, în scopul de a-i alunga din teritoriul lor de origine/din țara lor, adesea pentru a-i ține în captivitate sau pentru a-i supune unui regim carceral de muncă forțată într-o regiune îndepărtată, ca măsură politică, represivă, „valul” din 6-7 iulie 1949 s-a produs pe baza unei hotărâri însoţite de un act adiţional – care prevedea că deportarea se face „pentru totdeauna”.

Tragedia a zdrobit, sufleteşte, zeci de mii de oameni; operaţiunea de „ridicare de pe la casele lor” a început în 6 iulie 1949, la ora 2:00 (noaptea) şi s-a încheiat a doua zi, 7 iulie 1949, în jurul orei 20:00. Conform datelor oficiale, au fost ridicate 35.796 de persoane, organizate în 30 de eşaloane transportate cu 1.573 de vagoane de vite în Siberia – ţinutul Altai, în regiunile Kurgan, Tiumen, Tomsk şi în R.S.S. Kazahă; la ieşirea din Basarabia, vagoanele au fost oprite, pe o linie paralelă erau trase alte vagoane, familiile fiind despărţite, bărbaţii duşi în vagoanele trase pe linia paralelă, iar femeile, copiii şi bătrânii urcaţi în alte vagoane, având o altă destinaţie decât cea a vagoanelor în care se aflau bărbaţii; un număr infim de oameni şi-a regăsit familiile, foarte puţine familii s-au reunit după ani de detenţie, de deportare; „majoritatea şi-a luat rămas-bun pentru totdeauna”; bărbaţii au ajuns în Siberia, alături de prizonieri de război, la munci grele: în mine, în cariere de piatră, la defrişări de păduri, la construcţii de drumuri şi poduri etc.; în „mărinimia” sistemului, femeile, copiii şi bătrânii au fost distribuiți, în cea mai mare parte, prin Kazahstan şi în sudul Siberiei (Kurgan, Tomsk), în zone cât de cât fertile, la munca câmpului…

Bibliografie: Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina, în „Şcoala Memoriei” 2010, editor Traian Călin Uba, „Fundaţia Academia Civică”, 2011.