Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Mai multe unităţi de învăţământ îşi reduc activitatea din cauza întreruperii căldurii în Focşani

8 noiembrie 2024, 16:23


Mai multe unităţi de învăţâmânt din municipiul Focşani, care erau racordate la sistemul de termoficare centralizat al oraşului, îşi vor reduce programul şcolar ca urmare a întreruperii furnizării agentului termic, a informat, vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea.

‘Având în vedere situaţia creată de întreruperea furnizării agentului termic în oraşul Focşani, începând de vineri, 8 noiembrie 2024, programul şcolar va fi redus în 11 unităţi de învăţâmânt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Solicitările primite din partea unităţilor şcolare au fost aprobate în cadrul Consiliului de administraţie al IŞJ Vrancea. Măsura a fost luată din cauza scăderii temperaturii în sălile de clasă pentru a proteja sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile art. 11 alin (9) din ordinul nr. 5726/ 2024, privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţâmânt preuniversitar. Astfel, până când situaţia legată de agentul termic va fi soluţionată, activităţile didactice se vor desfăşura într-un interval mai scurt, iar elevii vor încheia programul mai devreme’, se arată într-un comunicat de presă al IŞJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a propus funcţionarea şcolilor în sistem online până la remedierea situaţiei, însă nicio unitate de învăţâmânt nu a făcut solicitare în acest sens.

Din 33 unităţi de învăţâmânt din municipiul Focşani, 21 de unităţi racordate la sistemul centralizat de încălzire nu au surse alternative pentru a asigura căldura în clase.

Unităţile şcolare care vor funcţiona cu program redus sunt Colegiul Tehnic ‘Ion Mincu’, Şcoala Gimnazială ‘Oana Diana Renea’, CSEI ‘Elena Doamna’, Colegiul Tehnic ‘Edmond Nicolau’, Şcoala Gimnazială ‘Adrian Păunescu’, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Naţional ‘Al. I. Cuza’, Şcoala Gimnazială ‘Nicolae Iorga’, Liceul de Artă ‘Gheorghe Tattarescu’ (sediul din Sihleanu), Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Asachi’, Colegiul Tehnic ‘Valeriu D. Cotea’.

Începând cu 1 noiembrie, ENET SA, societatea de termoficare a oraşului, a încetat furnizarea de apă caldă şi căldură către abonaţi după ce fost debranşată de furnizorul de gaze, din cauza datoriilor restante. Primarul municipiului Focşani a anunţat că singura soluţie viabilă pentru ieşirea din această situaţie este înfiinţarea unei noi societăţi care să asigure agentul termic în oraş.

La finalul lunii septembrie, ENET SA avea datorii de 221,2 milioane de lei, din care 148,9 milioane de lei datoriile înscrise la masa credală. Societatea este deja în procedură de insolvenţă şi, din 2022, nu mai beneficiază de bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare. Doar în primul semestru al anului în curs, ENET a acumulat pierderi de peste zece milioane de lei.

Anterior, pentru a preîntâmpina oprirea căldurii şi a apei calde de către ENET SA, primăria a plătit în avans subvenţia la energia termică aferentă trimestrului IV din acest an, însă sumele au fost prea mici pentru a achita întreaga cantitate de gaze naturale pentru tot sezonul rece 2024.

Societatea de termoficare ENET SA, aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Focşani, asigură încălzirea pentru aproximativ 10.000 de apartamente din oraş şi circa 240 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, spitalul judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:57

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ

Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vaslui s-au întâlnit, vineri, pentru stabilirea unor măsuri după confirmarea a patru...

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:13

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție

Luna februarie la Ateneul Național din Iași se anunță a fi o celebrare a artei dramatice, aducând în fața publicului o selecție remarcabilă...

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:10

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui derulează în perioada februarie – iunie 2026 Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în...

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 10:13

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”

În urma observațiilor astronomice cu caracter științific, la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad s-a descoperit...

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:46

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv

Proiectul face parte din mișcarea națională „România se mișcă”, susținută de Fundația Dacia pentru România, pentru eliminarea...

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:35

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie

După un an cu prezenţe constante pe scene din ţară dar şi de peste hotare, tenorul Ştefan von Korch revine la Opera Naţională din Iaşi, în...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie
Regional vineri, 6 februarie 2026, 08:18

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară

O zonă de restricţii sanitar-veterinare a fost instituită în municipiul Piatra-Neamţ şi pe o rază de zece kilometri în jurul oraşului, după...

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară