Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Terapii oferite gratuit copiilor cu dizabilităţi

14 februarie 2025, 15:20


Copiii cu dizabilităţi încadraţi într-un grad de handicap, din comuna Săvineşti şi localităţile din zonă, au posibilitatea, începând din luna februarie, să beneficieze gratuit de terapii aproape de casă, a informat, vineri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ.

Echipa mobilă a Centrului de Recuperare de Zi pentru Copilul cu Dizabilităţi din cadrul DGASPC va acorda, timp de 12 luni, terapii gratuite copiiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, prioritate având cei proveniţi din familiile vulnerabile.

Spaţiul în care copiii vor beneficia de terapii a fost pus la dispoziţie de Parohia ‘Sfinţii Voievozi’ Săvineşti, acesta fiind dotat cu cabinete pentru logopedie, psihoterapie şi kinetoterapie.

‘Acest parteneriat este o dovadă a sprijinului necondiţionat pe care părintele Petru Munteanu ni l-a oferit mereu, cu inima deschisă şi cu o profundă grijă pentru copiii aflaţi în dificultate. În acest spaţiu generos, copiii cu dizabilităţi din familii vulnerabile vor avea şansa de a primi terapiile necesare într-un mediu cald şi sigur, iar specialiştii noştri vor putea să le fie alături în cele mai bune condiţii. Astfel, susţinându-i cu grijă şi dedicare pe drumul lor către vindecare, putem schimba destinele unor copii’, a declarat directorul general al DGASPC Neamţ, Cristina Păvăluţă.

Recuperarea copiilor cu dizabilităţi este condiţionată de multe ori şi de implicarea comunităţii, mai ales pentru familiile vulnerabile, pentru care accesul la terapii este dificil, iar echipele mobile reprezintă un mare sprijin pentru aceşti beneficiari.

‘Mulţumim echipei DGASPC Neamţ pentru implicarea şi dăruirea cu care sprijină copiii aflaţi în dificultate. Este o bucurie şi o binecuvântare să putem oferi acest spaţiu în care micuţii să primească terapiile de care au nevoie, aproape de casă, într-un mediu sigur şi primitor. Este evident că doar împreună, prin solidaritate şi iubire faţă de aproape, putem aduce alinare şi speranţă în vieţile acestor copii’, a subliniat preotul Petru Munteanu, parohul Bisericii ‘Sfinţii Voievozi’ Săvineşti.

Echipa mobilă a DGASPC oferă servicii de kinetoterapie, logopedie şi psihoterapie la Săvineşti, dar şi la Bicaz, Crăcăoani şi Pipirig.

În total, sunt incluşi în programele gratuite aproximativ 30 de copii.

Alţi 60 de copii cu dizabilităţi beneficiază de servicii în cadrul Centrului în Piatra-Neamţ, unde, pe lângă kinetoterapie, logopedie şi psihoterapie, se oferă masaj şi educaţie non-formală, iar părinţii beneficiază de sprijin emoţional prin ‘Şcoala părinţilor’.

DGASPC Neamţ are, în total, trei echipe mobile, una la Piatra-Neamţ şi două la Roman.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași
Regional marți, 7 aprilie 2026, 09:56

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași

Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași organizează, începând cu 24 aprilie, ședințe gratuite de pregătire pentru Evaluarea Națională....

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași
(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc
Regional marți, 7 aprilie 2026, 09:32

(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc

REȚINUȚI PENTRU DESFĂȘURAREA DE ACTIVITĂȚI ILICITE ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de...

(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc
Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Regional marți, 7 aprilie 2026, 08:37

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol

Poliţiştii din Suceava, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, marţi...

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași
Regional luni, 6 aprilie 2026, 12:47

(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași

Începând de astăzi, în piețele din municipiul Iași au început controalele premergătoare sărbătorilor pascale. Acțiunile sunt desfășurate...

(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași
Regional luni, 6 aprilie 2026, 12:21

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:56

Programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026

Vă transmitem programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026. În această perioadă,...

Programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:47

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:22

Neamţ: Patru percheziţii în judeţul Iaşi, într-un dosar de furt; trei suspecţi au fost reţinuţi

Poliţiştii din Târgu-Neamţ au efectuat patru percheziţii domiciliare şi cinci percheziţii auto, într-un dosar penal privind furtul a 50.000...

Neamţ: Patru percheziţii în judeţul Iaşi, într-un dosar de furt; trei suspecţi au fost reţinuţi