Ascultă Radio România Iași Live

Iași: Winter Hexagon – expoziție de fotografie la Borderline Art Space

10 februarie 2025, 14:33

Miercuri, 12 februarie, de la ora 18, la Borderline Art Space are loc deschiderea expoziției de fotografie a artistei germane Iwajla Klinke, în prezența autoarei. Intitulată Winter Hexagon, expoziția este curatoriată de Luminița Apostu Toma și poate fi vizitată până pe 3 martie 2025.

Exoticul se află la doi pași oriunde ai fi, iar pe cerul din oraș nu se văd nici stelele cele mai strălucitoare. Doar dacă te uiți atent, iarna, șase stele alfa din constelații diferite conturează un cerc în jurul Căii Lactee. Prin acest contur transpare seria de fotografii pe care Iwajla Klinke o expune la Borderline Art Space.

Perle, materiale transparente, țesături strălucitoare, prețioase, beteală, plastic, cusături, fire colorate, smirnă, tămâie, epoleți, împărați și magi, materialitatea barocului prevestit de El Greco, clar-obscurul timpuriu al Renașterii – iată o artistă care îndrăznește să disece masculinitatea aflată în stadiul ei de prospețime maximă. Ca vânatul naturii statice, ca anatomia de studiu, ca vanitas.

Personajele pe care le surprinde Iwajla Klinke se află în momente de transformare, dar nu în intimitatea spațiului personal, unde adolescența eclozează pe nevăzute, ci în situații de solemnitate publică, în mijlocul comunității, în mijlocul unui ritual. Prin propriul ritual artistic ea înscenează estetici ale picturii de atelier, apoi surprinde subiecții mereu la fața locului și reușește să îmblânzească lumina naturală cu întunericul unui fundal. Atmosfera de fotografie de studio îmbină astfel practici de început de secol XX cu rafinamentul tehnic al fotografiei de modă, dar și cu acel gaze al portretisticii documentare.

„Fotografia face să dispară momentul de dinainte și momentul de după fotografie”, spune Jeff Wall. Tot așa, străpungerea unui fulger face să apară perla într-o scoică. Așa cum iarna amorțește natura într-un stop-cadru nefăcut de mâna omului, și imaginile acestei expoziții îngheață privirea între fascinație, obsesie și contrarietate.

Revenind de multe ori în România în ultimul deceniu să asiste la obiceiuri de iarnă din unele orașe, Iwajla Klinke a surprins fenomenul Mersului cu Irozii, în care tineri aflați la vârsta trecerii de la pubertate la adolescență se costumează spectaculos și își confecționează propriul simbolism postmodern, ca să joace apoi personaje din episodul venirii pe lume a Mântuitorului lumii. De aici a luat naștere o serie de imagini aparent din altă lume, dintr-un timp alegoric în care contextul fotografiilor fuge, locurile se șterg, vârstele și chipurile nu au nume, pentru ca lentila obiectivului să imprime imediata clipă a intrării în rol, din acel punct aflat între înainte și după. Înainte și după fotografie, înainte și după maturizare.

Expoziția Winter Hexagon respiră un spirit de paradă instinctiv, similar anilor ’70, când David Bowie redefinea granițele masculinității prin costumele lui iconice. Ea aduce mai mult decât glamourul unor băieți efervescenți în ipostaze androgine. Mica demonstrație a stilului curat, viguros și recognoscibil al fotografiei Iwajlei Klinke proiectează o reinterpretare creativă a portretului. Dar și pune pe masă straturile poetice ale mitului trecerii (de la un an la altul, de la o vârstă la alta) așa cum doar ochii celuilalt pot să le vadă, de la distanța dintre genuri, de la pământ la stele.

Iwajla Klinke (n. 1976) este o artistă vizuală stabilită în Berlin, ale cărei lucrări explorează identitatea culturală, memoria istorică, precum și genul și masculinitatea prin fotografie și tehnici mixte. Cu o pregătire în istoria artei, Studii evreiești și Studii islamice la FU Berlin, a expus pe scară largă în Germania și la nivel internațional, în orașe precum Berlin, Paris, Viena, São Paulo, Toronto și New York. Retrospectiva sa, The Nymphs are Departed, găzduită anul acesta de Diözesanmuseum München/Freising (martie–august 2025), va prezenta aproape 40 de lucrări de mari dimensiuni. Cel mai recent proiect al său, Schöne Neue Welt, a fost expus la Galerie Anita Beckers din Frankfurt (2024). Klinke este apreciată pentru narațiunile sale vizuale evocatoare și măiestria sa tehnică.

Expoziția este organizată de Borderline Art Space prin Asociația Culturală AltIași și este co-finanțată de Centrul Cultural German Iași prin intermediul Institutului Goethe. Sponsor: Gramma. Parteneri media: TVR Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Modernism.ro, Empower Artists.

(Comunicat de presă)

(AUDIO) 22 iunie, 18:03-20:00, trombonistul Liviu Mărculescu, invitat la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Evenimente Radio Iaşi sâmbătă, 21 iunie 2025, 19:40

(AUDIO) 22 iunie, 18:03-20:00, trombonistul Liviu Mărculescu, invitat la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Liviu Mărculescu este un muzician complet, maestru al trombonului, compozitor, aranjor și un excelent organizator de evenimente, activitatea lui de...

(AUDIO) 22 iunie, 18:03-20:00, trombonistul Liviu Mărculescu, invitat la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Turneul Național Rapsodiile cu Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie ajunge în zona Moldovei
Evenimente Radio Iaşi vineri, 20 iunie 2025, 19:11

Turneul Național Rapsodiile cu Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie ajunge în zona Moldovei

În fiecare an, Violonistul Alexandru TOMESCU, creatorul  Turneului Stradivarius, cel mai amplu și mai longeviv turneu de concerte din România,...

Turneul Național Rapsodiile cu Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie ajunge în zona Moldovei
18 iunie, orele 18:00: CONCERTUL ABSOLVENȚILOR COLEGIULUI NAȚIONAL DE ARTE OCTAV BANCILA IASI 
Evenimente Radio Iaşi duminică, 15 iunie 2025, 20:24

18 iunie, orele 18:00: CONCERTUL ABSOLVENȚILOR COLEGIULUI NAȚIONAL DE ARTE OCTAV BANCILA IASI 

                 CONCERTUL ABSOLVENȚILOR                 18 IUNIE 2025 ORA 18:00               SALA DE...

18 iunie, orele 18:00: CONCERTUL ABSOLVENȚILOR COLEGIULUI NAȚIONAL DE ARTE OCTAV BANCILA IASI 
VIDEO LIVE – Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Armonii pe coline ieșene” – 14-15 iunie 2025
Evenimente Radio Iaşi marți, 10 iunie 2025, 13:16

VIDEO LIVE – Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Armonii pe coline ieșene” – 14-15 iunie 2025

Transmitem de la Iași, din capitala Moldovei, prima ediţie a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Armonii pe coline...

VIDEO LIVE – Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Armonii pe coline ieșene” – 14-15 iunie 2025
Evenimente Radio Iaşi vineri, 30 mai 2025, 17:42

Iași, 30 mai, 19:00 Violonistul Remus Azoiței și Orchestra Filarmonicii Moldova, sub bagheta lui Vlad Vizireanu

...

Iași, 30 mai, 19:00 Violonistul Remus Azoiței și Orchestra Filarmonicii Moldova, sub bagheta lui Vlad Vizireanu
Evenimente Radio Iaşi joi, 29 mai 2025, 17:13

4-6 iunie, Turneul In Memoriam Ciprian Porumbescu la Botoșani, Iași și Suceava

Concert extraordinar – „In memoriam Ciprian Porumbescu – 142 de ani” (ediția a VII-a) În luna iunie, muzica românească își omagiază...

4-6 iunie, Turneul In Memoriam Ciprian Porumbescu la Botoșani, Iași și Suceava
Evenimente Radio Iaşi joi, 29 mai 2025, 16:32

Iași, 4 iunie, orele 19:00 – Sala Henri Coandă de la Palatul Culturii, Concertul absolventilor de dirijat cor academic și ansamblu coral

Stagiunea 2024-2025 a evenimentelor organizate în cadrul proiectului de parteneriat dintre Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și...

Iași, 4 iunie, orele 19:00 – Sala Henri Coandă de la Palatul Culturii, Concertul absolventilor de dirijat cor academic și ansamblu coral
Evenimente Radio Iaşi vineri, 9 mai 2025, 17:35

(AUDIO) Interviu cu maestrul Cristian Mandeal, Postfață la Recitalul Andrei Ioniță – Edit Arva

Andrei Ioniță și Edit Arva… I-am ascultat cu bucurie, cu multă atenție și uimire… și pentru că eram foarte aproape de scenă, vedeam mai...

(AUDIO) Interviu cu maestrul Cristian Mandeal, Postfață la Recitalul Andrei Ioniță – Edit Arva