Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: 16 persoane au ajuns la spital după ce au tăiat o vacă depistată cu rabie

Publicat de , 29 decembrie 2017, 08:24


Mai multe persoane din localitatea Gorban au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Sfânta Parascheva’ din Iaşi după ce, în urmă cu aproape o săptămână, au luat parte la sacrificarea unei vaci suspecte de rabie.

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Mihnea Hurmuzache, le-a declarat joi jurnaliştilor că deşi la sacrificarea vacii au luat parte 25 de persoane, doar 16 dintre acestea au ajuns la unitatea medicală.

‘În urmă cu cinci zile, la o fermă de vaci din Gorban a apărut la unul dintre animale un comportament deosebit, comportament care de foarte multe ori ridică suspiciunea de rabie. Animalul a fost sacrificat dar inima şi creierul au fost date către serviciul sanitar veterinar în vederea diagnosticării. Cei care au manipulat animalul au depăşit cele 72 de ore standard în care ar trebui să se prezinte pentru seroprofilaxie. Noi, din punct de vedere medical, administrăm ser şi vaccin, cu speranţa că nu s-au contaminat destul de intens astfel încât serul sau vaccinul sau nu îşi facă efectul’, a precizat Mihnea Hurmuzache.

Cazul a fost confirmat de Direcţia Sanitar-Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Iaşi, carnea infectată nefiind trimisă spre consum.

‘Pe 24 decembrie noaptea a fost anunţat medicul veterinar că sunt simptome nervoase, pe 25 decembrie dimineaţa a fost ucis animalul. În aceeaşi zi s-au adus probele la laboratorul Direcţiei Sanitare Veterinare Iaşi. S-au făcut mai multe analize pentru mai multe boli cu simptome nervoase şi s-a stabilit un diagnostic de suspiciune de rabie. Probele sunt trimise la Bucureşti. Sunt încă în lucru’, a declarat directorul adjunct al DSVSA Iaşi, Ioan Gaboran.

Autorităţile sanitar-veterinare au luat mai multe măsuri.

‘Persoanele, care au venit mai mult sau mai puţin în contact cu acel animal, inclusiv medicul veterinar, un tehnician veterinar, un tehnician însămânţător au fost astăzi dimineaţă la centrul antirabic pentru vaccinare. Se face dezinfecţie, iar medicul veterinar face examen clinic la toate animalele în fiecare zi timp de minim zece zile, pentru a vedea dacă apar noi cazuri de boală’, a spus Ioan Gaboran.

 

(Agerpres/ FOTO STIRIAGRICOLE.RO)

Etichete:
Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Prim plan duminică, 14 decembrie 2025, 09:23

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)

Nivelul salariului minim pe economie va fi decis în zilele următoare, potrivit unui anunţ făcut de guvern. În ultima reuniune a Consiliului...

Majorarea salariului minim pe economie este impusă de reglementările europene (analist economic)
Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată
Prim plan duminică, 14 decembrie 2025, 08:54

Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată

Primarul Mihai Chirica a informat că a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Pieţei Unirii. Potrivit unui...

Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată
Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat
Prim plan duminică, 14 decembrie 2025, 08:46

Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că probabil marţi se va şti sigur dacă biofilmul de...

Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat
Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins
Prim plan duminică, 14 decembrie 2025, 08:41

Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins

Două persoane au murit şi alte nouă au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă la campusul Universităţii Brown, una dintre...

Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins
Prim plan duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Prim plan sâmbătă, 13 decembrie 2025, 18:32

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași informează înregistrarea unei neconformități la analiza apei potabile, unitatea...

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași
Prim plan sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:59

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au fost sistate internările, după ce mai multe probe de apă prelevate de la unitatea medicală...

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă
Prim plan sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România