Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Doi morţi şi trei răniţi într-un accident în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă

Galaţi: Doi morţi şi trei răniţi într-un accident în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă

Publicat de , 14 noiembrie 2017, 06:16


 Două persoane au decedat, iar alte trei au fost transportate, în noaptea de luni spre marţi, în stare critică la Spitalul Municipal din Tecuci, după ce o căruţă, un Mercedes Vito şi un BMW au intrat în coliziune între localităţile gălăţene Barcea şi Drăgăneşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, în urma coliziunii dintre cele trei vehicule au rezultat cinci victime, dintre care doi, o femeie de 19 ani şi un bărbat de 25 ani, au decedat.

‘Cele două victime din autoturism au fost găsite în stop cardiorespirator, încarcerate. S-a intervenit cu echipajul de descarcerare şi cu echipajele SMURD şi s-a făcut resuscitarea victimelor timp de o oră, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Celelalte trei victime, trei tineri de 19, 25 şi 36 de ani, au suferit multiple fracturi deschise şi au fost transportate la Spitalul din Tecuci’, a precizat Chiriţă.

Din primele cercetări se pare că şoferul BMW-ului ar fi vrut să depăşească atelajul, care nu era semnalizat, l-a acroşat şi s-a ciocnit violent de maşina Mercedes.

Cei doi decedaţi sunt din BMW.

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru a afla împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

 

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti
Prim plan duminică, 26 octombrie 2025, 09:56

Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti, au anunţat,...

Suceava: Incendiu la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Bogdăneşti
Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Prim plan duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă
Prim plan duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă
(UPDATE) Galaţi: Dosar penal după accidentul naval pe Dunăre
Prim plan duminică, 26 octombrie 2025, 08:15

(UPDATE) Galaţi: Dosar penal după accidentul naval pe Dunăre

Organele judiciare au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului naval care a avut loc pe Dunăre, în zona...

(UPDATE) Galaţi: Dosar penal după accidentul naval pe Dunăre
Prim plan duminică, 26 octombrie 2025, 07:55

Nicuşor Dan: Armata este cea mai apreciată instituție din România

Președintele Nicuşor Dan a fost prezent la evenimentul organizat, de Ziua Armatei, la Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt din Iași. Ziua Armatei a...

Nicuşor Dan: Armata este cea mai apreciată instituție din România
Prim plan sâmbătă, 25 octombrie 2025, 20:13

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Mâine va fi...

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00
Prim plan sâmbătă, 25 octombrie 2025, 20:01

(VIDEO) Retragerea cu torțe a încheiat sărbătorirea Zilei Armatei la Iași

Sărbătorirea Zilei Armatei la Iași s-a încheiat în această seară, cu tradiționala retragere cu torte, pe traseul Muzeul Unirii –...

(VIDEO) Retragerea cu torțe a încheiat sărbătorirea Zilei Armatei la Iași
Prim plan sâmbătă, 25 octombrie 2025, 13:20

(FOTO/ VIDEO) Președintele Nicușor Dan a participat, la Iași, la ceremoniile de Ziua Armatei Române

Președintele Nicușor Dan a participat la Iași la evenimentele dedicate Zilei Armatei României. El a subliniat că Armata protejează...

(FOTO/ VIDEO) Președintele Nicușor Dan a participat, la Iași, la ceremoniile de Ziua Armatei Române