Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO/VIDEO) IAŞI: PALATUL CULTURII şi-a recăpătat strălucirea de odinioară

Publicat de Andreea Drilea, 27 aprilie 2016, 05:35

Luni, 25 aprilie 2016, a fost inaugurat, în prezența premierului Dacian Cioloș, Palatul Culturii din Iași, care găzduieşte Complexul Muzeal Naţional Moldova, cu cele patru muzee şi expoziţii itinerante ale sale.

Palatul Culturii Iași – Timelapse de interior 4K

Redeschiderea Palatului Culturii este punctul final al celei mai vaste operaţiuni de restaurare realizată în cadrul programului guvernamental privind reabilitarea monumentelor istorice din România.

Ministrul Culturii din România, Vlad Alexandrescu, a declarat că Palatul Culturii din Iaşi este un dar neprețuit care va rămâne un reper al culturii noastre.

13083261_589701631186172_4320863754911974614_n

Investiţia s-a desfăşurat în două etape, cu o durată totală de 4 ani şi 4 luni, în intervalul septembrie 2008 – ianuarie 2016. Costul lucrărilor a fost de peste 26 de milioane de euro.

Palatul Culturii, imagini din interior după restaurare

Publicul va putea vizita Palatul Culturii din Iași, începând de miercuri, 27 aprilie 2016, când va avea loc Ziua Porților Deschide, în intervalul orar 10-17, intrarea fiind gratuită.

Turnul cu ceas de la Palatul Culturii reintră în circuitul muzeal o dată cu redeschiderea Palatului, a afirmat directorul Complexului Naţional Muzeal Moldova Iaşi, Lăcrămioara Stratulat.

palat ceas turn

De asemenea, au fost create spații pentru organizarea unor expoziții performance, mai ales pentru artiștii fotografi.

GALERIE FOTO PALATUL CULTURII IAŞI – interior

VIDEO – Festivitatea de deschidere oficială a Palatului Culturii Iaşi

De joi, 28 aprilie 2016, programul de vizitare al muzeelor va fi de marţi până duminică între orele 10 – 17, cu excepţia sărbătorilor legale.

Listă preţuri vizitare muzee:

Muzeul de Artă
– Bilet intreg – 16 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 8 lei
– Bilet redus 75% – 4 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Muzeul de Istorie a Moldovei
– Bilet intreg -16 lei / persoanムadultăƒ
– Bilet redus 50% – 8 lei
– Bilet redus 75% – 4 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Muzeul Etnografic al Moldovei
– Bilet intreg – 12 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 6 lei
– Bilet redus 75% – 3 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”
– Bilet intreg – 12 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 6 lei
– Bilet redus 75% – 3 lei
– Bilet gratuit – 0 lei.

Palatul Culturii (toate muzeele)
– Bilet intreg – 40 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 20 lei
– Bilet redus 75% – 10 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Complex Muzeal National Moldova Iasi (muzeele din localitatea Iaşi)
– Bilet intreg – 52 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 26 lei
– Bilet redus 75% – 13 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Ceasul din Turnul Palatul Culturii
– Bilet intreg – 16 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 8 lei
– Bilet redus 75% – 4 lei
– Bilet gratuit – 0 lei

Expozitia „Aurul si argintul antic al Romaniei
– Bilet intreg – 12 lei / persoana adulta
– Bilet redus 50% – 6 lei
– Bilet redus 75% – 3 lei
– Bilet gratuit – 0 lei.

Accesul este gratuit pentru copiii pana în 18 ani în cazul în care vin la muzeu cu unul sau cu ambii părinţi.

TUR VIRTUAL PALATUL CULTURII IAŞI  – http://www.palatulculturii.ro/360/view.php

Publicul este invitat să viziteze şi celelalte obiective ale Complexului Muzeal Naţional „Moldova”: Muzeul Unirii de pe Str. Lăpuşneanu nr. 14, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” de pe Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11 şi Muzeul „Poni-Cernătescu” de pe Str. Mihail Kogălniceanu nr. 7b din Iaşi, precum şi Palatul „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa şi Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău, de pe str. Logofăt Tăutu nr. 7.

Gratuităţi:
a) pentru delegatii oficiale, precum si alte delegatii cu caracter cultural, in limita programului de functionare al muzeelor respective;
b) pentru angajatii retelei muzeale, al Ministerului Culturii si ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii
c) pentru copiii prescolari (pana la varsta de 7 ani)
d) pentru copiii in varsta de pana la 18 ani, care au nevoie speciale sau cu handicap si pentru cei carora li se aplica masuri sociale de protectie
e) pentru copiii in varsta de pana la 18 ani, pe perioada vacantelor, cu exceptia persoanelor prevazute la literele c) si d), pentru care intrarea gratuita este permanenta
f) pentru elevii si studentii cetateni romani din afara granitelor tarii, bursieri ai statului roman
g) pentru posesorii de carduri „Euro 26”, cu varsta de pana la 30 de ani, accesul este gratuit pentru: fiecare zi de 26 din fiecare luna, atunci cand aceasta nu cade intr-o zi cand institutia este inchisa pentru public; in ziua lucratoare imediat urmatoare a lunii, daca 26 cade intr-o zi cand institutia este inchisa pentru public
h) pentru persoane adulte cu handicap grav sau accentuat, elevi de la scolile speciale, veterani, invalizi si vaduve de razboi, insotitori copii cu handicap cu varsta pana la 18 ani sau insotitori adulti cu handicap grav sau accentuat
i) pentru grupuri organizate de elevi, studenti, militari in termen – in prima zi de marti a fiecarei luni
j) pentru toate categoriile de vizitatori – de Ziua Nationala a Romaniei si de Ziua Internationala a Muzeelor (18 mai)
k) pentru alte categorii stabilite de ordonatorul principal de credite.

Reduceri
Urmatoarele categorii de vizitatori primesc 75% reducere din pretul biletului pentru adulti:
a) elevi si studenti, inclusiv cei din invatamantul particular acreditat
b) posesorii de carduri ”Euro 26” in varsta de pana la 30 de ani
c) persoanele adulte cu handicap mediu sau usor.
Se acorda reduceri de 50% din pretul biletului/persoana adulta pentru:
a) pensionari.

12803121_120836514974663_8543078180663893579_n

ISTORIC:

Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică, construită, în perioada 1906 – 1925, în perimetrul fostei Curți Domnești medievale moldovenești, pe locul fostului Palat Domnesc. Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având cod LMI IS-II-m-A-03957.01.

Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii este schimbată într-una culturală, devenind gazda unor importante instituții culturale din Iași.

palatul-administrativ

Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei (1916), Muzeul Etnografic al Moldovei (1943), Muzeul de Artă (1860), Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955), precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural (1975)

De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului, s-a dezvoltat ansamblul Curții Domnești (atestată documentar începând cu 1434). In 1806 – 1812, prințul Alexandru Moruzi construiește un impunător palat în stil neoclasic. Afectat de incendii, Palatul Domnesc va fi refăcut de prințul Mihail Sturdza în 1841 – 1843. Dupa Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ. Mai multe incendii de la sfârșitul sec. al XIX-lea continuă sa afecteze clădirea, luându-se, la începutul secolului al XX-lea, decizia demantelării (1904) și reconstrucției, în locul refacerii vechiului palat.

Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României.

palat 1924

Stilul palatului e neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă”. La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, erau luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, „Hora Unirii”[3], amintind acum nu doar „Unirea cea mica” din 1859, ci si „Unirea cea mare” din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi.

Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36.000 m2. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete.

La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului proiectul „Monumentului Eroilor Români” din cartierul Galata și rețeta unui ciment special, care imită perfect culoarea și sunetul lemnului de stejar.

Până în 1955, aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. Lucrările de consolidare și restaurare durează încă și astăzi.

(Radio Iaşi, Constantin Mihai, wikipedia.org/FOTO Grupul Frumusetile Iasului, Primaria Municipiului Iaşi/VIDEO Romania Timelapse, TVR Iasi, Fishing, Nature and Life)

Etichete:
#StareaEducației: (INTERVIU) Criza profesorilor de fizică în România: cauze, realități și posibile soluții. Profesoara Irina Zamfirescu: „Un stimulent financiar, o locuință, o primă de instalare – ar putea face cariera didactică mai atractivă pentru absolvenți.” / Prodecanul Facultății de Fizică din Iași, Cătălin Agheorghesei:” Am încheiat admiterea de toamnã. Din păcate, n-am reuşit să ocupăm toate locurile de la buget.”
Life sâmbătă, 20 septembrie 2025, 07:54

 România se confruntă cu un deficit alarmant de profesori în domeniul științelor exacte, iar fizica este una dintre disciplinele cele mai grav...

#StareaEducației: (INTERVIU) Criza profesorilor de fizică în România: cauze, realități și posibile soluții. Profesoara Irina Zamfirescu: „Un stimulent financiar, o locuință, o primă de instalare – ar putea face cariera didactică mai atractivă pentru absolvenți.” / Prodecanul Facultății de Fizică din Iași, Cătălin Agheorghesei:” Am încheiat admiterea de toamnã. Din păcate, n-am reuşit să ocupăm toate locurile de la buget.”
#StareaEducației (REPORTAJ) Centrul pentru Performanță ”Simionescu”, șansa spre excelență pentru elevii de clasa a IV-a din județul Iași
Life vineri, 19 septembrie 2025, 10:47

#StareaEducației (REPORTAJ) Centrul pentru Performanță ”Simionescu”, șansa spre excelență pentru elevii de clasa a IV-a din județul Iași

Într-un sistem educațional în continuă căutare de soluții pentru susținerea excelenței,   o inițiativă locală iese în evidență prin...

#StareaEducației (REPORTAJ) Centrul pentru Performanță ”Simionescu”, șansa spre excelență pentru elevii de clasa a IV-a din județul Iași
#StareaEducației (REPORTAJ) Olimpici ieșeni premiați la Târgul de Carte GAUDEAMUS de la Iași
Life vineri, 19 septembrie 2025, 10:09

#StareaEducației (REPORTAJ) Olimpici ieșeni premiați la Târgul de Carte GAUDEAMUS de la Iași

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară la Iași, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, până...

#StareaEducației (REPORTAJ) Olimpici ieșeni premiați la Târgul de Carte GAUDEAMUS de la Iași
#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Timofte, directorul Centrului Județean de Excelență Iași: „Performanța nu e o întâmplare, ci un efort colectiv constant.”
Life luni, 15 septembrie 2025, 08:57

#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Timofte, directorul Centrului Județean de Excelență Iași: „Performanța nu e o întâmplare, ci un efort colectiv constant.”

         Județul Iași se remarcă, an de an, prin rezultate deosebite pe care elevii le obțin la competițiile școlare naționale și...

#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Timofte, directorul Centrului Județean de Excelență Iași: „Performanța nu e o întâmplare, ci un efort colectiv constant.”
Life vineri, 12 septembrie 2025, 11:17

#StareaEducației: (INTERVIU) „Cititul nu este pedeapsă, este bucurie” – Profesoara Mona Coțofan, despre magia lecturii de pe ”Dealul cu Povești”, de la Horlești, festival de lectură pentru copii și adolescenți

Pe 13 septembrie, La Stâna Omușoru, în satul Horlești, comuna Rediu din județul Iași, va avea loc o nouă ediție a festivalului ”Dealul cu...

#StareaEducației: (INTERVIU) „Cititul nu este pedeapsă, este bucurie” – Profesoara Mona Coțofan, despre magia lecturii de pe ”Dealul cu Povești”, de la Horlești, festival de lectură pentru copii și adolescenți
Life vineri, 12 septembrie 2025, 08:30

#StareaEducației (REPORTAJ) Protest tăcut la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Iași. Anul școlar a început fără festivități, dar profesorii au intrat la ore, în ciuda nemulțumirilor

Anul școlar 2025-2026 a început diferit pentru elevii și profesorii de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Iași, fără festivități...

#StareaEducației (REPORTAJ) Protest tăcut la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Iași. Anul școlar a început fără festivități, dar profesorii au intrat la ore, în ciuda nemulțumirilor
Life joi, 11 septembrie 2025, 20:12

#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”

Înainte de începerea anului școlar 2025–2026, sindicatele din educație au transmis în școli un set de instrucțiuni privind declanșarea unui...

#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”
Life joi, 11 septembrie 2025, 14:05

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”

Noul an școlar a început într-un climat tensionat, marcat de incertitudini și nemulțumiri venite din partea sindicatelor din educație....