Ascultă Radio România Iași Live

BACĂU: Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în trei localităţi din judeţ

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 august 2017, 12:43

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemele de transport şi distribuţie a gazelor naturale, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatori din localităţile Oneşti, Solonţ şi Zemeş, după cum urmează:

Miercuri, 30 august, începând cu ora 8.00: Mun. Oneşti, străzile Mărăşeşti, Cireşoaia, Trotuşului şi Podul Alb.Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Joi, 31 august, începând cu ora 9.00: Loc. Solonţ şi Zemeş.Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 12.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau  0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). (Radio Iaşi/ Comunicat Delgaz Grid/ FOTO cluck.ro)

Etichete:
Premierul Ilie Borojan nu crede că va putea creşte salariul minim în 2026
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 18:25

Premierul Ilie Borojan nu crede că va putea creşte salariul minim în 2026

Premierul Ilie Borojan nu crede că va putea creşte salariul minim anul viitor. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunţat că...

Premierul Ilie Borojan nu crede că va putea creşte salariul minim în 2026
Premieră medicală la Suceava: un pacient cu diabet de tip 1 a primit prima injecție săptămânală de insulină
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 17:38

Premieră medicală la Suceava: un pacient cu diabet de tip 1 a primit prima injecție săptămânală de insulină

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Ioan cel Nou’ Suceava unui pacient cu diabet zaharat de tip 1 i-a fost administrată o...

Premieră medicală la Suceava: un pacient cu diabet de tip 1 a primit prima injecție săptămânală de insulină
(INTERVIU) Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu: Marea Neagră, prioritate strategică a UE. România urmărește amenajarea unui hub pentru securitate maritimă
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 17:38

(INTERVIU) Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu: Marea Neagră, prioritate strategică a UE. România urmărește amenajarea unui hub pentru securitate maritimă

Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a pledat la Bruxelles pentru implementarea rapidă a strategiei Uniunii Europene dedicate regiunii Mării...

(INTERVIU) Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu: Marea Neagră, prioritate strategică a UE. România urmărește amenajarea unui hub pentru securitate maritimă
(AUDIO) Astăzi au început Zilele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Instituția împlinește 165 de ani de la înființare
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 17:17

(AUDIO) Astăzi au început Zilele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Instituția împlinește 165 de ani de la înființare

Zilele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași au început astăzi prin intermediul unui eveniment organizat de Facultatea de Economie...

(AUDIO) Astăzi au început Zilele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Instituția împlinește 165 de ani de la înființare
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 17:08

Ministrul educaţiei anunţă modificări în privinţa competenţelor care vor fi testate la evaluările naţionale şcolare

Competenţele care vor fi testate la evaluările naţionale la clasele primare şi gimnaziale vor fi extinse – a anunţat astăzi la Timişoara...

Ministrul educaţiei anunţă modificări în privinţa competenţelor care vor fi testate la evaluările naţionale şcolare
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 16:54

Proiectele din domeniul mediului care au pierdut finanţarea prin PNRR vor primi bani de la Administraţia Fondului de Mediu

Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi un memorandum care permite ca proiectele din domeniul mediului eliminate din finanţarea prin Planul...

Proiectele din domeniul mediului care au pierdut finanţarea prin PNRR vor primi bani de la Administraţia Fondului de Mediu
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 16:17

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare desfăşurate pe 28 septembrie. Respectiva hotărâre a...

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare
Prim plan joi, 16 octombrie 2025, 15:48

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie, care au fost respinse....

Noul guvern al Franţei a reuşit să se salveze după dezbaterea celor două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie