Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Protecţia Copilului Vaslui: Opt fraţi cu vârste cuprinse între 4 luni şi 16 ani au fost scoşi din familie

(AUDIO) Protecţia Copilului Vaslui: Opt fraţi cu vârste cuprinse între 4 luni şi 16 ani au fost scoşi din familie

Publicat de Gabriela Rotaru, 28 septembrie 2018, 09:26


Opt fraţi cu vârste cuprinse între 4 luni şi 16 ani au fost scoşi din familie, în această dimineaţă, de către reprezentanţii Protecţiei Copilului Vaslui.

În casa, din satul Popeni, în care erau crescuţi, copiii trăiau în condiţii inumane.

Cazul familiei cu zece copii din comuna vasluiană Micleşti, se afla în atenţia autorităţilor de mai mulţi ani. Mama şi copiii au fost internaţi, de mai multe ori, într-un centru social, după ce tatăl i-a alungat de acasă şi a dat foc locuinţei.

La începutul acestei luni, un localnic a sesizat, telefonic, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, reclamând situaţia dramatică a celor opt fraţi rămaşi acasă.

Dimineaţă, reprezentanţii Protecţiei Copilului, alături de un executor judecătoresc şi însoţiţi de jandarmi, i-au scos pe copii din familie. Tatăl minorilor, Ioan Ilie, spune că măsura nu este justificată.

O parte din copii vor fi încredinţaţi unor asistenţi maternali profesionişti, iar ceilalţi vor fi internaţi într-un centru de protecţie al DGASPC. (Radio Iaşi/ Vasile Geles/ FOTO Vasile Geles)

Etichete:
(AUDIO) Primarii din județul Vaslui trag un semnal de alarmă asupra riscului de blocaj financiar
Prim plan vineri, 30 ianuarie 2026, 06:40

(AUDIO) Primarii din județul Vaslui trag un semnal de alarmă asupra riscului de blocaj financiar

Primarii din județul Vaslui trag un semnal de alarmă asupra riscului de blocaj financiar, în contextul reformei administrației publice, aflate pe...

(AUDIO) Primarii din județul Vaslui trag un semnal de alarmă asupra riscului de blocaj financiar
Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat
Prim plan vineri, 30 ianuarie 2026, 06:19

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat

Guvernul se va reuni, vineri, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte referitoare, printre altele, la clarificarea cadrului...

Guvern/Şedinţă: Modificări referitoare la telemedicină, la examenul de obţinerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat
(AUDIO) ApaVital Iași extinde sursele de apă prin preluarea deviației Prut–Bârlad
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 12:52

(AUDIO) ApaVital Iași extinde sursele de apă prin preluarea deviației Prut–Bârlad

Începând de astăzi, societatea ApaVital Iași preia în administrare deviația Prut – Bârlad, situată pe teritoriul comunelor Țuțora și...

(AUDIO) ApaVital Iași extinde sursele de apă prin preluarea deviației Prut–Bârlad
(AUDIO) Inspectoratul Școlar Județean Iași vine în sprijinul absolvenților de clasa a VIII-a, publicând primul volum al broșurii admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 12:26

(AUDIO) Inspectoratul Școlar Județean Iași vine în sprijinul absolvenților de clasa a VIII-a, publicând primul volum al broșurii admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027

Inspectoratul Școlar Județean Iași, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași, a elaborat și publicat...

(AUDIO) Inspectoratul Școlar Județean Iași vine în sprijinul absolvenților de clasa a VIII-a, publicând primul volum al broșurii admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 12:06

(AUDIO) La Iași a fost inaugurat Concordia Hub Est, primul centru regional de dialog pentru mediul de afaceri

La Iași a fost inaugurat astăzi Concordia Hub Est, primul centru regional dedicat consolidării dialogului între mediul de afaceri, reprezentanți...

(AUDIO) La Iași a fost inaugurat Concordia Hub Est, primul centru regional de dialog pentru mediul de afaceri
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 10:11

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 29-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Informare meteo: ploi moderate cantitativ, polei și ghețuș, intensificări ale vântului, răcire a vremii, ger
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 09:26

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi

Modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi, propusă de consorţiul administratorilor concordatari Euro Insol şi CITR, a fost...

Tribunalul Galaţi a aprobat modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi
Prim plan joi, 29 ianuarie 2026, 07:32

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei

Primăria Iaşi a depus o plângere la Asociația Regională a Serviciilor de Apă și Canalizare din localitate – ARSACIS – și a anunţat că...

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei