Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuţi, acord de recunoaşte a vinovăţiei într-un dosar de corupţie

Suceava: Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuţi, acord de recunoaşte a vinovăţiei într-un dosar de corupţie

Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2025, 11:19

Fostul manager al Spitalului Municipal ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ din Rădăuţi, Flaviu-Emanuel Sima, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul în care era acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de fapte de corupţie, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA.

Potrivit sursei citate, procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul DNA au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, în cazul fostului manager al spitalului din Rădăuţi, dar şi a unui asistent medical din aceeaşi instituţie, precum şi a unei persoane fizice

Sima, care în prezent este şef al Secţiei ATI din cadrul aceluiaşi spital şi care se află sub control judiciar, este acuzat de trei infracţiuni de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, dar şi de instigare la fals în declaraţii.

La rândul său, asistentul medical Vlad-Vasile Luţa din cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ este acuzat trafic de influenţă, în formă continuată şi de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Soţia managerului este acuzată de fals în declaraţii, în formă continuată şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, la începutul anului 2023, asistentul Vlad-Vasile Luţa ar fi pretins şi primit câte 6.000 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă managerul interimar al spitalului, cu scopul de a le sprijini pe acestea să ocupe posturi de brancardieri în cadrul instituţiei. Banii ar fi ajuns la Flaviu-Emanuel Sima, care deţinea funcţia de managerul interimar al spitalului.

În contextul concursului organizat în perioada 28 februarie – 2 aprilie 2024 pentru ocuparea unui post de brancardier, managerul unităţii medicale ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre persoane, căreia i-ar fi oferit subiectele de concurs, prin intermediul lui Vlad-Vasile Luţa.

Ulterior, pe 29 martie 2024, în urma nepromovării concursului, persoana în cauză ar fi solicitat restituirea sumei totale de 12.000 de euro, ce ar fi fost înapoiată a doua zi de către Flaviu-Emanuel Sima, tot prin intermediul lui Vlad-Vasile Luţa.

Totodată, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi ar fi primit sume de bani şi bunuri în valoare totală de 2.400 lei, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, pentru a le facilita pacienţilor diagnosticarea, internarea sau efectuarea de operaţii chirurgicale.

De asemenea, ]n perioada 18-21 martie 2024, managerul ar fi furnizat unei persoane subiectele pentru un examen scris şi un interviu, astfel încât fiica acesteia să promoveze probele şi să fie angajată pe un post de economist debutant la spital.

În luna februarie 2024, acelaşi manager ar fi pretins servicii şi bunuri de peste 5.500 de lei, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza un apropiat al persoanei pentru ocuparea unui post ce urma să fie scos la concurs în cadrul spitalului.

Pe de altă parte, pe 13 februarie 2024, Flaviu-Emanuel Sima, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi provocat un accident rutier ce a dus la avarierea totală a autoturismului propriu şi la distrugerea unui alt bun. Pentru ca acesta să nu fie cercetat pentru fapta comisă, soţia acestuia ar fi declarat agentului de poliţie că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, aspect ce a fost consemnat ulterior în procesul-verbal.

Potrivit DNA, cei trei inculpaţi şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupţie ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

‘În prezenţa avocaţilor, cei trei inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora’, au precizat procurorii DNA.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi a fost de acord cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.

La rândul său, asistentul medical Vlad-Vasile Luţa a acceptat o pedeapsă de un an şi nouă luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

În acelaşi dosar, soţia managerului a semnat acordul de recunoaştere cu o pedeapsă de un nouă luni şi zece zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

‘Cei trei inculpaţi au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privindu-i pe cei trei inculpaţi au fost înaintate Tribunalului Suceava, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă şi măsura asigurătorie dispuse în cauză faţă de inculpatul Sima Flaviu-Emanuel’, se mai precizează în comunicatul DNA. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție
(AUDIO) Primăria Iași lansează licitația pentru reamenajarea zonei din jurul Palatului Culturii
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:01

(AUDIO) Primăria Iași lansează licitația pentru reamenajarea zonei din jurul Palatului Culturii

Primăria Iași a lansat oficial licitația pentru un proiect de infrastructură major care va reamenaja zona în preajma Palatului Culturii. Planul...

(AUDIO) Primăria Iași lansează licitația pentru reamenajarea zonei din jurul Palatului Culturii
(AUDIO) Simularea Evaluării Naționale se va desfășura în 153 de școli din județul Iași; doar două unități nu vor organiza testarea
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 08:57

(AUDIO) Simularea Evaluării Naționale se va desfășura în 153 de școli din județul Iași; doar două unități nu vor organiza testarea

153 de școli din județul Iași vor organiza simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a, care începe luni, 16 martie. Din...

(AUDIO) Simularea Evaluării Naționale se va desfășura în 153 de școli din județul Iași; doar două unități nu vor organiza testarea
(AUDIO) Facultatea de Informatică din Iași vine în sprijinul elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenele decisive ale acestui an
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 08:17

(AUDIO) Facultatea de Informatică din Iași vine în sprijinul elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenele decisive ale acestui an

Facultatea de Informatică reia seria lecțiilor gratuite pentru Bacalaureat și admitere, adaptate noilor cerințe din domeniu. Orele de pregătire...

(AUDIO) Facultatea de Informatică din Iași vine în sprijinul elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenele decisive ale acestui an
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 08:03

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani: Ateliere de „Încondeiat Ouă” (20-31 martie 2026)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea...

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani: Ateliere de „Încondeiat Ouă” (20-31 martie 2026)
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 07:00

METEO: Vânt puternic în Moldova până duminică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 20:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone...

METEO: Vânt puternic în Moldova până duminică
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 06:45

Iași: UAIC va conferi titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) va conferi luni, 16 martie 2026, ora 14.00, în Sala Senatului, titlul de Doctor Honoris...

Iași: UAIC va conferi titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Prim plan vineri, 13 martie 2026, 13:18

(AUDIO) Târgul de Cariere a revenit la Iași, în cadrul ediției aniversare de 20 de ani, cu numeroase oportunități profesionale

Piața muncii din Iași trece printr-o reconfigurare vizibilă. La ediția din acest an a Târgului de Cariere, sectorul IT și cel al...

(AUDIO) Târgul de Cariere a revenit la Iași, în cadrul ediției aniversare de 20 de ani, cu numeroase oportunități profesionale