Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Aproximativ 40 de case din Broşteni, distruse de inundaţiile din vară, au fost reconstruite

Suceava: Aproximativ 40 de case din Broşteni, distruse de inundaţiile din vară, au fost reconstruite

Publicat de Gabriela Rotaru, 9 octombrie 2025, 06:33 / actualizat: 9 octombrie 2025, 7:33

Aproximativ 40 de case din oraşul Broşteni, care au fost distruse în totalitate de inundaţiile din 27 iulie, au fost refăcute, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, primarul localităţii, Alexandru Hurjui.

Potrivit acestuia, refacerea locuinţelor a fost posibilă cu sprijinul unor organizaţii neguvernamentale, a cultelor religioase, a unor instituţii publice şi a unor persoane fizice.

‘Au fost case care au fost distruse complet în timpul inundaţiilor sau ulterior, din cauza pagubelor suferite, în care nu s-a mai putut locui. Au fost refăcute cu susţinerea persoanelor fizice, cultelor religioase, a asociaţiilor, fundaţiilor şi a unor instituţii de stat. Direcţia Silvică a refăcut o casă, dar au fost şi primării care ne-au ajutat. Toţi cei care ne-au ajutat sunt pe primul loc. Nu sunt într-o anumită ordine. Au fost şi cetăţeni persoane fizice’, a afirmat primarul din Broşteni.

Potrivit acestuia, toate casele au fost refăcute pe vechile amplasamente.

‘Dacă nu au fost construite pe locaţiile vechi, au fost construite doi- trei metri mai la stânga sau mai la dreapta, mai în deal sau mai în vale. În altă parte nu ai unde (…) Suntem într-o zonă de munte, unde oamenii sunt harnici şi luptători, sunt învăţaţi din copilărie cu viaţa grea şi aspră şi lucrează pentru a-şi reface gospodăriile’, a subliniat primarul, care şi-a exprimat încrederea că Broşteniul va redeveni ceea ce a fost înainte de inundaţiile din vară.

În urma viiturii puternice din 27 iulie, au fost afectate 650 de gospodării, 250 de locuinţe fiind distruse total sau parţial. De asemenea, peste 1.000 de anexe gospodăreşti au fost distruse total sau parţial. (Agerpres/ FOTO ISU SV)

Vaslui: Bărbat evadat dintr-o închisoare din Belarus, descoperit şi reţinut la Albiţa
Prim plan sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 09:33

Vaslui: Bărbat evadat dintr-o închisoare din Belarus, descoperit şi reţinut la Albiţa

Un bărbat din Belarus, evadat dintr-o închisoare din ţara sa pe data de 8 ianuarie, a fost descoperit de autorităţi în Punctul de Trecere a...

Vaslui: Bărbat evadat dintr-o închisoare din Belarus, descoperit şi reţinut la Albiţa
Autorităţile se aşteaptă la un consum mai ridicat de energie electrică şi anunţă că au stabilit planul de măsuri, pentru a se asigura că sistemul va face faţă
Prim plan sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 08:47

Autorităţile se aşteaptă la un consum mai ridicat de energie electrică şi anunţă că au stabilit planul de măsuri, pentru a se asigura că sistemul va face faţă

În contextul episodului de ger ce va urma, autorităţile se aşteaptă la un consum mai ridicat de energie electrică şi gaze naturale şi...

Autorităţile se aşteaptă la un consum mai ridicat de energie electrică şi anunţă că au stabilit planul de măsuri, pentru a se asigura că sistemul va face faţă
Infotrafic la ora 8:00
Prim plan sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 08:34

Infotrafic la ora 8:00

Despre cum se circulă la ora 8:00 pe principalele drumuri naţionale, aflăm acum de la inspectorul principal de poliţie, Mihai Sitaru, de la...

Infotrafic la ora 8:00
Alexandru Rogobete anunţă programe de educaţie pentru sănătate şi alimentaţie corectă
Prim plan sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 08:29

Alexandru Rogobete anunţă programe de educaţie pentru sănătate şi alimentaţie corectă

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării au început un demers pentru realizarea unor programe de educaţie pentru...

Alexandru Rogobete anunţă programe de educaţie pentru sănătate şi alimentaţie corectă
Prim plan sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 07:34

Opt noi decese din cauza gripei, în ultima săptămână (INSP)

Opt persoane diagnosticate cu gripă au murit săptămâna trecută, ceea ce ridică la 11 numărul total al deceselor din acest sezon. Institutul...

Opt noi decese din cauza gripei, în ultima săptămână (INSP)
Prim plan vineri, 9 ianuarie 2026, 19:19

CNAS a publicat lista serviciilor medicale de care beneficiază de la 1 ianuarie persoanele înscrise în programele naţionale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat vineri lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în...

CNAS a publicat lista serviciilor medicale de care beneficiază de la 1 ianuarie persoanele înscrise în programele naţionale
Prim plan vineri, 9 ianuarie 2026, 17:44

Poşta Română investeşte peste 29 de milioane lei de într-un hub logistic în Neamţ

Compania Naţională ‘Poşta Română’ SA a lansat o licitaţie deschisă pentru construirea unui hub logistic şi curierat în...

Poşta Română investeşte peste 29 de milioane lei de într-un hub logistic în Neamţ
Prim plan vineri, 9 ianuarie 2026, 17:43

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR

Preşedintele Nicuşor Dan spune că România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR, organizaţie din care...

România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR