#Starea Educației – Psiholog Simona Bordeanu: Anxietățile sunt în creștere la toate categoriile de vârstă, nu numai la elevi și nu doar la început de an școlar
Publicat de Andreea Drilea, 8 septembrie 2023, 12:00 / actualizat: 8 septembrie 2023, 13:57
Două zile ne mai despart de sunetul clopoțelului care va aduna din nou în curtea școlilor elevi, părinți și profesori. Cu toții trăim intens aceste momente, dar în același timp, fiecare în mod diferit. Sunt copii care abia așteaptă reîntâlnirea cu colegii, dar sunt și alții pe care începutul unui nou an școlar îi înspăimântă, iar motivele diferă – fie nu vor să îi revadă pe unii colegi, fie au frici legate de unele discipline, fie programul încărcat care nu le va mai permite să facă multe dintre activitățile din vacanță sau o sumedenie de alte chestiuni la care noi, adulții, poate nici nu ne gândim.
Cum întâmpinăm noul an școlar din punct de vedere emoțional? Ce ar trebui să îi sfătuim pe copiii noștri, cum ar trebui să acționăm noi, părinții? Iată doar câteva dintre subiectele pe care colega noastră, Andreea Daraban, le discută, astăzi, împreună cu Simona Bordeanu, psiholog.
Andreea Daraban: Îmi aduc aminte că, în copilărie, nu îmi plăcea deloc ziua de duminică dinaintea începerii școlii. Totul parcă era trist. Cum ar trebui să acționăm noi, părinții, în astfel de zile pentru a mai atenua din emoțiile care îi încearcă pe unii copii la început de an școlar? Cum îi pregătim pentru o bună acomodare sau pentru o reacomodare după vacanța cea mare?
Simona Bordeanu: Mă recunosc în duminicile gri dinaintea școlii, dinaintea începuturilor și, vezi, amintirile astea, de fapt, ne apasă pe noi, ca părinți. Când îi pregătim pe copiii noștri și noi ne imaginăm că ei o să aibă același gen de experiență pe care am avut-o noi: gri, tristă…. Și fix din perspectiva asta, noi dăm sfaturi, dar e un fel de proiecție din copilăria noastră, venită din copilăria noastră.
Copilul nostru e diferit, trăiește în timpuri diferite, colegi diferiți, școală diferită, profesori diferiți.
Andreea Daraban: Totuși, noi, părinții, ar trebui să avem o conduită specială?
Simona Bordeanu: Conduita specială e să ne gândim cum e pentru noi începutul de școală. Ce așteptări am eu de la școală, ce așteptări am eu de la copil. Ca elev, mă aștept să obțină performanță, mă aștept să fie prietenos cu ceilalți, să-și formeze prietenii…Să meargă la olimpiadă, să nu meargă la olimpiadă? Ca părinte, -discuția pornește de la mine înainte să ajungem la copil, uitându-mă în urmă și văzând cât de greu a fost greu pentru mine și de ce a fost. Să-mi dau seama că fix butoanele astea o să-mi fie apăsate când copilul meu ajunge la școală.
Andreea Daraban: Există cu siguranță și copii care trăiesc astfel de sentimente de angoasă când vine începutul de an școlar. Cum putem să-i ajutăm, totuși, să depășească aceste momente?
Simona Bordeanu: Pregătirea pentru școală, de fapt, începe când s-a terminat școala. Cum vorbim noi despre școală? Câtă presiune punem pe copil? Deci pregătirea pentru școală începe din vacanța de vară. Ce mai putem face? Copilul are nevoie de stările astea de tranziție – de la vacanță la ritmul de școală. La ce mă refer aici? Să nu aducem copilul de la munte, de la bunici, de la mare duminică și, după aia, luni la școală. El trebuie să aibă, așa, o perioadă de acomodare cu situația de acasă. Recomandat e două săptămâni, ca să intre într-un ritm, după care vorbim de structurarea timpului. Adică îi mai dai o carte sau vorbești cu el sau o citiți. Programul de somn trebuie schimbat. Și asta nu luni, când plecăm la școală. Apoi vorbim despre școală – ce îți dorești tu de la școală? Dacă sunt copii care deja au fost la școală și au prieteni, colegi – cum îți imaginezi tu că o să fie prima zi, cum îți imaginezi tu că o să întâmple lucrurile? Cum sunt manualele? La școala în care suntem noi, de exemplu, am primit necesarul de materiale. Mergi cu copilul și faci aceste cumpărături, ca să-și aleagă caietul, să pună eticheta, coperta…Face parte din pregătirea pentru a intra în schimbare asta cu anul școlar.
Andreea Daraban: Anxietățile legate de școală sunt în creștere în ultimul timp și dvs. cred că îmi puteți confirma acest lucru, pentru că lucrați cu astfel de copii, care au tot felul de frici și de temeri.
Simona Bordeanu: Anxietățile, în general, sunt în creștere la toate categoriile de vîrstă, la toate activitățile.
Andreea Daraban: O frică a multora dintre elevi este legată de faptul că nu vor face față la școală, că nu se vor ridica la nivelul așteptărilor părinților, la nivelul așteptărilor profesorilor. Cum gestionăm aceste lucruri?
Simona Bordeanu: Când vorbim de așteptări, copiii interiorizează așteptările celor din jur vizavi de ei și le somatizează sau le prezintă și ei. Eu aș merge cumva mai sistemic. Așteptările acestea vin de la părinți, de la școală, de la grupul de prieteni, grupul de prieteni care poate, nu știu, nu sunt atât de preocupați de școală. Deci să fim atenți ce mesaj transmitem noi, ce mesaj primește copilul din mediul de prieteni, de școală, pentru că mesajele acelea le interiorizează și anxietatea de care vorbești, cred că e anxietatea societății, în general, anxietatea de a începe ceva nou. Eu dacă îmi schimb job-ul și mă duc la altă companie, mă întreb – oare cum o să fie, o să găsesc colegi cu care colaborez bine, cum o să fie șeful meu, ce sarcină o să primesc în plus, în minus? Am niște așteptări și modul cum îmi gestionez eu așteptările astea, o să se transmită și la copil. Contează foarte mult și părintele – cum vorbești atunci când vine vorba de schimbări, de începuturi, de așteptările altora.
Andreea Daraban: Din păcate, fenomenul bullying-ului este prezent în școala românească și se manifestă sub diferite forme. Îi putem feri pe copiii noștri de agresori și dacă da, ce trebuie să știe copiii noștri atunci când se întâlnesc cu acest fenomen?
Simona Bordeanu: Când vorbim de bullying sunt patru caracteristici. În primul rând, se repetă aceste situații, sunt făcute cu intenție, există un dezechilibru de putere, cineva vrea să afirme mai multă putere și cineva se simte fără putere și este un comportament de grup. Adică cei care, cum spun adolescenții, dau bullying, sunt observați de cineva și împreună profită, cumva, emoțional de aceste situații. Așa a învățat cel care inițiază că trebuie să facă, ca să aibă mai multă încredere în sine, mai multă valoare. Unele studii, și cel puțin cele făcute în America, arată că există o corelație între agresivitatea manifestată la școală și agresivitatea de acasă. Adică este cineva care își impune în genul ăsta puterea față de ceilalți membri ai familiei, este undeva învățată sau învățată de la cineva semnificativ. Poate nu e acasă, poate e un prieten mai bun. Bullying-ul nu se întâmplă la vedere, nu se întâmplă în mijlocul orei de matematică. Bullying-ul se întâmplă la baie, în pauze. Nu foarte multe persoane văd. Cam acestea sunt caracteristicile bullying-ului și se diferențiază față de conflict sau de agresiuni mai minore. Bullying-ul există dintotdeauna. Cumva o caracteristică a mamiferelor și a noastră, ca animale de turmă, este aceea că trebuie să se stabilească un fel de dominanță, de ierarhie – cei mai puternici, cei mai puțini puternici, care sunt marginalizați. Fenomenul ăsta bineînțeles că este dus într-o extremă negativă, agresivă. Dar să ne dăm seama că e un fenomen care a mai fost în trecutul nostru și o să mai fie și în viitor. Ce putem noi face acum? Să ameliorăm și să ne uităm la fazele incipiente. Dacă bullying-ul se întâmplă la școală, în primul rând trebuie implicat profesorul. Și înainte – cum aflăm noi de bullying? În ce etapă aflăm de bullying? De obicei, copiii care nu se simt atât de bine conectați cu părinții le spun foarte târziu acestora. Un prim lucru pe care îl putem face noi, ca părinți, să le spunem – „nu-i OK să te lovească nimeni, nu-i OK nici tu să faci asta, nici altcineva să facă asta. Dacă se întâmplă lucrurile astea, vino și vorbește cu mine, ca să găsim împreună o soluție”. Cumva totdeauna să transmitem mesajul și să lăsăm canalul de comunicare deschis – „Vino spre mine și vedem ce facem”. Problema este pentru părinții care nici nu își doresc conectarea sau care nu sunt fizic în țară, pentru copiii care sunt plasați la bunici sau în alte sisteme de familie. Dacă fenomenul se întâmplă la școală, neapărat trebuie implicat cadrul didactic.
Andreea Daraban: Cadrele didactice, dacă se implică în astfel de fenomene, ele pot fi minimizate.
Simona Bordeanu: Da, pot fi minimizate, controlate. Noi vedem doar din punctul de vedere al copilului nostru. Noi nu știm ce se întâmplă cu celălalt copil și de ce se întâmplă în felul în care se întâmplă. Cadrul didactic, fiind acolo, în școală, are o vedere mai obiectivă și nefiind atașat emoțional de niciun copil, poate să gestioneze situația într-un mod mai obiectiv. Dar la noi se stârnește o mare furie când copilul nostru este cel agresat sau este cel care primește bullying, și o mare rușine și vinovăție când e cel care inițiază astfel de acte. De asta cumva e atât de important pentru toți care suntem părinți să ne uităm puțin la noi, să lucrăm cu noi, să avem o dezvoltare personală, pentru că noi învățăm, an de an, să fim altfel de părinte.
Andreea Daraban: Un alt fenomen pe care, din păcate, îl întâlnim tot mai prezent în școală este consumul de substanțe psihoactive. Se propun măsuri de prevenție, se încearcă tot felul de modalități de a stopa acest consum. Cauzele care îi determină pe copii să se îndrepte spre astfel de substanțe sunt multiple, nu le detaliem. Dar ce putem face noi, ca părinți, în astfel de cazuri, pentru a-i ajuta pe copii să nu cadă pradă acestor tentații și, evident, cât de important este și rolul profesorilor în acest context?
Simona Bordeanu: La fel ca la bullying, să menținem linia deschisă de comunicare și de conectare cu ei, pentru că eu dacă știu cu cine umblă, ce anturaj are, la ce se uită, ce fel de jocuri preferă…Mă joc cu el în jocurile respective, chiar dacă mie nu-mi fac plăcere, dar pur și simplu din dorința de a mă conecta cu copilul meu, eu o să știu atunci și de tentații și de lucrurile negative care se întâmplă în viața lui și de suferințele lui interioare. Poate la început este un fel de curiozitate, dar menținerea în consumul de droguri este susținută de o percepție negativă despre sine. Deci, copilul nu se simte bine în pielea lui și cumva, ca să amelioreze sentimentul ăsta, începe să consume droguri, învățat pe bază socială. Drogurile au devenit acuma foarte accesibile, populare și au devenit așa, un fel de stil de viață neconformist. Cumva ești cool dacă consumi. Chiar am avut în terapie și copii de clasa a VII-a, și de clasa a VIII-a, care au consumat. Și în clasa a VIII-a, de ce consumau? Ca să se simtă mai bine, să gestioneze mai bine examenul de capacitate.
Andreea Daraban: Reprezintă vestimentația un motiv de stres în rândul elevilor? Ați avut copiii care s-au plâns de acest aspect – și mă gândesc aici la discuția aceea perpetuă legată de purtarea uniformei.
Simona Bordeanu: Diferențele de categorii sociale, de venituri financiare o să se reflecte în bani, bineînțeles. Pentru că eu dacă îmi permit mai mult, o să-mi iau și iaurt bio și mai știu eu ce fel de mâncare, o să mă îmbrac într-un anumit fel, ca să mă simt mai specială sau să fiu eu mai diferită, tocmai prin faptul că am bani. Iar asta o să se vadă și la copii – că o să îi îmbrac și pe ei în același fel, astfel încât să se redea bunăstarea familiei, imaginea asta de bunăstare a familiei. Bineînțeles că asta nu face bine copiilor. Și copiii care se îmbracă mai bine pot să ajungă chiar să inițieze aceste fenomene de bullying, că uite, eu îmi permit și tu nu.
Andreea Daraban: Deci pledați pentru purtarea uniformei?
Simona Bordeanu: Sunt pentru uniforme. Unele școli private, din ce am înțeles, au stabilit chiar și la nivel de încălțăminte ce culoare să fie. Și chiar este o carte foarte bună pentru copii, „100 de rochii”. În carte este o fetiță care desenează 100 de rochii și spune că ea acasă are 100 de rochii, dar vine în fiecare zi cu aceeași rochiță și sunt alte fete care râd de ea. Fix acest fenomen de bullying este foarte bine redat, iar în carte, o fetiță din grupul celor care râdeau de ea regretă acest lucru și vrea să vorbească cu ea, nu o mai găsește și rămâne cu părerea asta de rău, că a participat la acest fenomen de bullying.
Andreea Daraban: În încheiere, v-aș ruga să le faceți trei recomandări elevilor la început de an școlar. Psihologul Simona Bordeanu ce îi sfătuiește pe elevii care încep luni școala?
Simona Bordeanu: Eu aș propune, înainte de școală, să se facă o activitate între părinți și copil. O activitate de genul „hai să vorbim despre valorile familiei noastre”. Ce mă aștept eu de la anul școlar? Ce te aștepți tu ca elev de la acest an școlar? Ce îți dorești tu să cucerești? Vrei să ai mai multe prietenii? Vrei să mergi în excursii, vrei să faci opționale, ce vrei tu? Cumva să fie o conversație de familie, în care toată lumea participă. De aici aș porni. Un al doilea lucru – este atât de important – complementarea asta: aspectul psihic și aspectul de a învăța, de a fi educat, cu cel fizic. Este greu de întreținut o minte sănătoasă într-un corp care nu e sănătos. Și aș îndruma părinții, să îndrepte copilul și să se gândească că sportul e ceva necesar și nu sportul de la școală. Ci cel care e făcut într-un anumit ritm, pentru că prin sport, copilul se de-stresează, se relaxează, se gândește la altceva, își mișcă corpul, deci își consumă energia. Pe lângă sport, ca strategie de externalizare, aș recomanda teatrul sau ceva similar cu artele.
Varianta audio a interviului:
Simona Bordeanu este psiholog clinician, psihoterapeut, consilier, ex IT-istă, soție și mamă. Ca psiholog este specializată pe terapia sistemică de cuplu și familie, terapia prin joc și Dramaterapie (arte teatrale), precum și pe terapia centrată pe emoții.
