Populaţia din nordul judeţului Tulcea şi sud-estul judeţului Galaţi, avertizată prin mesaje RO-ALERT, în urma atacurilor cu drone
Publicat de Gabriela Rotaru, 23 decembrie 2025, 09:34
În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România.
La ora 01:10, sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean, în evoluţie pe direcţia Reni si Chilia.
La ora 01:26, populaţia din nordul judeţului Tulcea şi sud-estul judeţului Galaţi a fost avertizată prin RO-Alert.
Radarele au detectat un alt grup de drone deplasându-se în direcţia portului Reni, raportându-se la scurt timp explozii pe teritoriul Ucrainei. Nu au fost semnalate pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional, iar starea de alertă s-a ridicat la ora 02:15.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)