Ascultă Radio România Iași Live

Noul executiv, condus de Ilie Bolojan, ar putea depune jurământul săptămâna viitoare

Publicat de Gabriela Rotaru, 21 iunie 2025, 08:30

Noul executiv, condus de Ilie Bolojan, ar putea depune jurământul săptămâna viitoare, marţi sau vineri, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan, potrivit unor surse politice. Iar Parlamentul ar urma să aibă o sesiune specială în mijlocul verii, pentru a adopta măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar.

România are nevoie de o relansare economică urgentă şi pentru aceasta trebuie să existe o bază solidă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, după ce a anunţat că l-a desemnat pe Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru. Potrivit şefului statului, liderul liberal este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul de stat.

Nicuşor Dan: E nevoie să corectăm deficitul financiar, pentru a pune bazele pentru ca economia românească, cu tot potenţialul pe care îl are, să poată să se dezvolte şi să aducă prosperitate pentru români. Domnul Ilie Bolojan este o persoană care, în poziţiile pe care le-a avut, de primar, de preşedinte al Consiliului Judeţean, a dovedit, pe de o parte, că ştie să reducă şi să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte, are o viziune de dezvoltare.

La rândul său, premierul desemnat, Ilie Bolojan, a enumerat direcţiile principale pe care le va urmări în negocierile pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare.

Ilie Bolojan: Voi urmări trei direcţii: să punem ordine în finanţele ţării, să lucrăm pentru o bună guvernare, care să creeze condiţii de dezvoltare în România, şi prin tot ceea ce facem, să arătăm respectul cuvenit românilor.

Noul executiv ar putea depune jurământul marţi, la Palatul Cotroceni, dacă acordul politic între partidele care alcătuiesc coaliţia guvernamentală va fi finalizat astăzi, au declarat surse politice. În acest caz, luni ar avea loc audierea miniştrilor şi votul în Parlament. În caz contrar, luni şi marţi ar urma să se desfăşoare audierile, miercuri să fie acordat votul în Legislativ, iar vinerea viitoare, noul guvern să depună jurământul. Aceleaşi surse politice au mai spus că măsurile referitoare la reducerea deficitului bugetar vor fi adoptate într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, la sfârşitul lunii iulie. (Rador/ FOTO agerpres.ro/ arhiva)

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 07:15

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari

Preşedintele Nicuşor Dan a informat, astăzi dimineaţă, că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari transmise...

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:18

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile, joi, la Palatul Victoria. Vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu,...

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare
Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:13

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, act normativ ‘extrem de...

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată
Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:25

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025

Deficitul total al României a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor Eurostat – anunţă premierul Ilie...

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:22

Miniştrii PSD se retrag din Guvern

Miniştrii Partidului Social Democrat nu vor participa, astăzi, la şedinţa de Guvern. Potrivit unor surse politice, aceştia ar urma să îşi...

Miniştrii PSD se retrag din Guvern
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 07:51

Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe, martir din secolul al IV-lea, patronul spiritual al Forţelor Terestre Române. Aproape un...

Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
Naţional miercuri, 22 aprilie 2026, 12:23

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban...

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban
Naţional miercuri, 22 aprilie 2026, 12:00

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile Prevenția în...

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile