Ascultă Radio România Iași Live

Negocieri eșuate între premier și primarii de comune pe tema reformei locale

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 august 2025, 14:08

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi la Palatul Victoria cu primarii de comune, în contextul în care cel de-al doilea pachet fiscal, care ar trebui adoptat la sfârşitul acestei luni, se referă şi la reforma administraţiei locale.

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat că discuţia de două ore cu şeful guvernului s-a încheiat cu un eşec.

El a reproşat în cadrul întrevederii lipsa unui echilibru, precizând că există măsuri gândite la nivel central care creează probleme bugetelor locale.

Emil Drăghici: Când spun menţinerea unui echilibru, avem cheltuielile cu asistenţii personali ai persoanelor cu handicap pe care le plătim toţi, toate unităţile administrativ-teritoriale din România. Această cheltuială trebuie luată integral de la bugetul de stat, dar este o lene şi o lene la nivelul Ministerul Finanţelor Publice. Pentru că altfel nu-mi explic. 1.000 de lei dacă e de dat, de ce s-o dăm fiecare şi să n-o dea centralizat? Este o formă mascată de înrobire, de escrocare a bugetelor locale. (Rador/ FOTO gov.ro)

Guvernul şi-a angajat, astăzi, răspunderea în Parlament pentru noul proiect de modificare a regulilor de pensionare a magistraţilor
Naţional marți, 2 decembrie 2025, 17:20

Guvernul şi-a angajat, astăzi, răspunderea în Parlament pentru noul proiect de modificare a regulilor de pensionare a magistraţilor

UPDATE – Premierul Ilie Bolojan a declarat marţi că proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor îndreaptă o...

Guvernul şi-a angajat, astăzi, răspunderea în Parlament pentru noul proiect de modificare a regulilor de pensionare a magistraţilor
Testare gratuită a virusului hepatic de tip B şi C pentru persoanele asigurate şi neasigurate care prezintă semne de boală
Naţional marți, 2 decembrie 2025, 17:15

Testare gratuită a virusului hepatic de tip B şi C pentru persoanele asigurate şi neasigurate care prezintă semne de boală

Ministerul Sănătăţii anunţă că persoanele asigurate, dar şi cele neasigurate care prezintă semne sau simptome de boală, beneficiază...

Testare gratuită a virusului hepatic de tip B şi C pentru persoanele asigurate şi neasigurate care prezintă semne de boală
Centrala electrică de la Brazi a fost oprită neplanificat, din cauza problemelor privind alimentarea cu apă din judeţul Prahova
Naţional marți, 2 decembrie 2025, 16:22

Centrala electrică de la Brazi a fost oprită neplanificat, din cauza problemelor privind alimentarea cu apă din judeţul Prahova

Centrala electrică de la Brazi a fost oprită astăzi neplanificat din cauza problemelor privind alimentarea cu apă din judeţul Prahova, au...

Centrala electrică de la Brazi a fost oprită neplanificat, din cauza problemelor privind alimentarea cu apă din judeţul Prahova
Parlament/Guvernul îşi angajează răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraţilor
Naţional marți, 2 decembrie 2025, 06:15

Parlament/Guvernul îşi angajează răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraţilor

Şedinţa comună de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea pe proiectul privind...

Parlament/Guvernul îşi angajează răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraţilor
Naţional luni, 1 decembrie 2025, 09:22

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe, până la ora 12:00

Hidrologii au emis duminică o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până luni, la ora 12:00, pentru râuri din bazinele hidrografice:...

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe, până la ora 12:00
Naţional luni, 1 decembrie 2025, 06:17

1 Decembrie/De Ziua Naţională, zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi la Alba Iulia; program variat al manifestărilor

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi de Ziua Naţională la Alba Iulia, unde autorităţile au pregătit un program variat pentru a celebra...

1 Decembrie/De Ziua Naţională, zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi la Alba Iulia; program variat al manifestărilor
Naţional luni, 1 decembrie 2025, 05:38

Patru trenuri CFR Călători vor purta nume simbolice de 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României și a împlinirii a 107 ani de la Marea Unire a tuturor provinciilor istorice sub conducerea...

Patru trenuri CFR Călători vor purta nume simbolice de 1 Decembrie, Ziua Națională a României
Naţional duminică, 30 noiembrie 2025, 10:27

Creştinii îl celebrează pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României

Creştinii îl celebrează astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României. Aproape un milion de români îşi sărbătoresc...

Creştinii îl celebrează pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României